A transmis un mesaj pe rețelele de socializare în acest sens.
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, a atras atenția că sucurile ținute în temperaturi care depășesc 25 de grade Celsius sunt dăunătoare pentru oameni.
„Băuturile răcoritoare expuse la soare sau ținute în căldură excesivă, cu mult peste 25 de grade Celsius, pot fi foarte periculoase. Chiar și coloranții își schimbă structura și devin toxici”,
a scris oficialul ANPC pe Facebook.
El a explicat că sucurile ținute în sticle de plastic și expuse la temperaturi mari își schimbă compoziția și astfel apar substanțe chimice care pot pune sănătatea oamenilor în pericol, potrivit Libertatea.
„Ce se poate schimba în compoziţie? Migrarea anumitor componenti din ambalajele din plastic care pot dăuna sănătăţii omului şi destabilizarea anumitor coloranţi, în special cei roşii, orange, galbeni generând anumite substanţe chimice care pot fi dăunătoare”,
a punctat directorul ANPC.
RAZIE cu polițiști și jandarmi: Șoferi amendați, marfă confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Zeci de botoșăneni drogați au ajuns la Urgențe
Oana Sava
Mar 29, 2024
4 lucruri de făcut atunci când accesezi un credit de nevoi personale
Sergiu Bălășcău
Mar 29, 2024
Bărbat prins de polițiști cu străini în mașină
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
3 lucruri de care este bine să ții cont atunci când achiziționezi un apartament vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024