Ştiri
Discursuri și avansări în grad, premieri și lucruri (ne)văzute la Ziua Poliției – FOTO&VIDEO

Casa de Cultură a Sindicatelor s-a umplut de uniforme de poliție, în grade mai mici sau mai mari.

Pe 25 martie 2019 se sărbătoresc 197 de ani la înființarea poliției. La Botoșani sunt în desfășurare mai multe activități, prima având loc de la ora 10:00 la Casa Sindicatelor.

 

S-a intonat Imnul Național al României și s-au salutat toți șefii de la Botoșani invitați. Dacă prefectul Dan Șlincu și Costică Macaleți, președintele CJ au fost așezați în mijlocul sălii, pentru primarul Cătălin Flutur s-a găsit un loc abia în capătul rândului.

 

De asemenea, și la strigarea invitaților, primarul a fost lăsat după șefii din MAI.

 

Prefectul Dan Șlincu a avut un discurs tipic și laudativ.

 

„Mă bucur să ne vedem în acet cadru oficial de Ziua Poliției Române și mă bucur că pot să-mi exprim aprecierea vis a vis de tot ceea ce faceți. Astăzi este sărbătoarea tuturor polițiștilor, de aceea se cuvine s avem doar cuvinte de laudă la adresa acestei arme cu o istorie remarcabilă. Sunteți apărătorii legii, cei care asigurați climatul de siguranță, de respectare a legii și cei care intervenți ori de câte ori este nevoie”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

Un moment amuzant, pe lângă cele ale lui Cătălin Flutur și Costică Macaleți a fost oferit de procurorul DIICOT, Viorel Porumb. La prezentarea oficialităților el a arătat că reprezintă instituția în locul Lăcrămioarei Holcă însă la înmânarea diplomei, a fost strigat numele feminin.

 

„Nu cred că arăt chiar ca d-na Holcă Lăcrămioara dar vreau să vă urez La mulți ani, Poliția Română”,

Viorel Porumb, procuror DIICOT Botoșani

 

Șeful Poliției de la Botoșani le-a cerut polițiștilor din sală să-și respecte uniforma.

 

„Vă mulțumesc pentru eforturile depuse și vă transmit tuturor, polițiști și angajați ai IPJ Botoșani aprecierea mea față de perseverența și profesionalismul dovedit în îndeplinirea misiunilor ce vă revin. Să dim uniți și să aducem onoare uniformei pe care o purtăm, să fim un model de curaj, responsabilitate și bună credință în societate”,

Viorel Șerbănoiu, inspector șef IPJ Botoșani

 

Mare parte din acțiunea de la Casa Sindicatelor s-a concentrat la strigarea numelor polițiștilor care au fost avansați în grad sau au primit disctincții speciale pentru activitatea de la locul de muncă.

loading...
Costică Macaleți, sugubăț la Ziua Poliției: Astăzi este și ziua… cuculuiVIDEO
Flutur a stârnit cele mai puternice aplauze la Ziua Poliției, cu ironii la adresa polițiștilor locali – VIDEO
ACUM: Polițiști, mascați și zeci de botoșăneni pe Pietonalul Unirii – FOTO&VIDEO

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Un fost ministru va reabilita un conac din Botoşani vânat de mulţi investitori: Va fi un loc de exceptieFOTO
Cu toate că este amplasat într-o zona naturală superbă, cu o arhitectura aparte, acesta a fost dat uitării după 1989. Mai mult, proprietarul are şi sute de metri pătraţi în posesie, în acea zonă.
Tânără din Botoşani prinsă la furat haine în Mall
A rupt etichetele după care a pus hainele respective în rucsac şi a sperat că nimeni nu va observa nimic.
Ministrul Budăi vine cu noi precizări după avertizarea FMI: CE se întâmplă cu pensiile cetăţenilor
Răsturnare de situație în România privind pensiile a peste 5 milioane de români.
Costel Enache și-a găsit altă echipă de Liga 1 la foc automat
Enache și-a petrecut week-end-ul alături de familie și prieteni, dar nu era decis sută la sută asupra viitorului său în fotbalul românesc.
Proiect important: CE ar putea primi toate mamele din țară
Vești uriașe pentru toate mamele din România.
Atenție, șoferi: Se schimbă regulile privind ITP-ul mașinilor
Săptămâna trecută a fost depus la Senat un proiect de lege care prevede ca cei care deţin vehicule înmatriculate sau înregistrate în România să poate efectua inspecţia tehnică periodică (ITP) şi în străinătate.
Concurs pentru un post la Botoșani cu toți candidații RESPINȘI
Nu toate posturile de la stat sunt și ocupate în urma concursurilor organizate de diferite instituții.
ULTIMĂ ORĂ: Primarul din Corni transferat cu elicopterul SMURD la Brașov
Aeronava medicală a aterizat astăzi, 16 iunie 2019, la Botoșani pentru a prelua un pacient aflat în stare gravă.
ACUM: Sute de oameni la porțile ștrandului de la Cornișa, cozi mai ceva ca pe vremea comuniștilor – FOTOGALERIE
Imagini memorabile pot fi văzute în aceste clipe la Cornișa Aquapark & Sports. În apropierea piscinelor sute de oameni au format o coadă care se întinde pe zeci de metri.
AZI DIMINEAȚĂ: Mașină cu patru tineri răsturnată în șanț, două fete transportate la spital – GALERIE FOTO
Eveniment rutier petrecut azi dimineață în jurul orei 4:00.
Tânăr cu afaceri ILEGALE băgat după gratii la Botoșani
Polițiștii au încătușat un „afacerist” cu probleme.
Vești mari pentru șoferi: CE decizie a luat Guvernul
Se pregătește o investiție pentru conducătorii auto.
Puzderie de posturi scoase la concurs, de la director la șofer: LISTA
Noi posturi au fost scoase la concurs la instituțiile din Botoșani.
ACCIDENT: Copil lovit în plin de o mașină transportat de urgență la spital
Eveniment rutier cu o victimă petrecut ieri în județul Botoșani.
Filmul accidentului teribil tren – Range Rover: CE s-a întâmplat cu șoferul când au ajuns pompierii de la descarcerare
Accidentul din județul Suceava în care a fost implicat un conducător auto din Botoșani s-a produs vineri în jurul orei 19.00, fiind anunțat prin intermediul unui apel la 112 de către un martor.
Restaurant din zona zero a orașului, scos la vânzare ”la cheie” – FOTOGALERIE
Imobilul din strada Independentței, unde timp de trei ani a funcționat ”Caffe & Bistro Toscana”, a fost scos din nou la vânzare.
Botoșani, pe lista super selectă a locurilor din România cu efect terapeutic: se respiră cel mai curat aer din România
Botoșaniul face parte dintr-o companie de invidiat. Municipiul reședință de județ a fost introdus pe lista localităților din țară cu efect terapeutic în care este indicat să îți petreci timpul.
Enache și-a luat țeapa vieții la Astra: a plecat fără să fi fost plătit jumătate de an
Costel Enache (46 de ani) a semnat vineri rezilierea contractului cu Astra Giurgiu, la o zi după ce Dan Alexa, fostul tehnician de la retrogradata Dunărea Călărași, preluase deja echipa.
Centru de sănătate privată inaugurat cu baloane, spectatori și un erou al timpurilor noastre – GALERIE FOTO
La trei ani de la înființare, WorkTape Medical Botoșani s-a mutat într-un sediu nou, așa cum inițiatorul său și-a dorit încă de când se afla pe băncile facultății.
Un mopedist băut și fără permis din Suceava s-a izbit într-un VW din Botoșani
Un botoșănean aflat prin Suceava a avut ghinion să dea în trafic peste un mopedist aflat sub influența băuturilor alcoolice. S-a întâmplat joi dimineață, când bărbatul din urmă ieşea din curtea unei societăţi comerciale din localitatea Hancea, Verești.
Ptr.1.Se vede de ce te cheamă "grigore și costel".Ptr.2.Stii tu știi sigur că noi avem "3" și americanii "1"?Sigur?Ești slab și nepregătit...Nu dezinforma.p.s.Drum bun în "America", dar vezi că acolo trebuie să.ți plătești impozitele și taxele!!!
25 martie 2019, 21:56
DE ce politistii din tara asta falimentara au 3 rinduri de uniforme si americanii doar 1 :?:! stradal se foloseste 1 rind la parade 1 rind si la festivitati 1 rind ? si americanii au doar 1 rind cele negre si la fesivitati si la parade si pe strada in misiuni ?:! noi suntem mai cu doua perechi de...............!
25 martie 2019, 14:43
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Vă permiteți să plecați vara aceasta în vacanță?
Da, în străinătate
Da, în țară
Doar un weekend
Nu
Declaraţia zilei
”Ultima imagine pe care le-am pus-o domnilor de la FMI în prezentare a fost cu estimările lor de creștere economică pe ultimii ani și realitatea economică din România, ceea ce s-a întâmplat. Nu prea au avut răspuns domnii. S-a ...
astratex.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7228 lei
USD
Dolarul SUA
4.1899 lei
CHF
Francul elveţian
4.2095 lei
GBP
Lira sterlină
5.3006 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8726 lei
XAU
Gramul de aur
182.3449 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2301 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4679 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8912 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1421 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1848 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6325 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.