Pe lângă relația cu SC Powerline SRL, firma controlată de președintele municipal al TNL Botoșani, Sorin Cornilă, fostul șef al Consiliului Județean și al PNL mai est acuzat de o infracțiune de trafic de influență.
Potrivit procurorilor DNA, folosindu-se de ascendentul funcției și având influență asupra directorului executiv al SC Nova Apaserv SA, anul trecut Florin Țurcanu a intervenit asupra lui Neculai Gheorghincă pentru ca acesta din urmă să faciliteze încheierea unui contract de închiriere pentru SC Nova Apa Serv SA cu SC Tratoria Trade SRL, reprezentată prin asociatul unic și administratorul Vasile Purice.
”În schimbul sprijinului acordat, Țurcanu Florin a primit de la Purice Vasile, prin intermediul lui Gheorghincă Neculai, un comision de 20% (1.180 euro lunar), din valoarea chiriei lunare de 5.900 euro (exclusiv TVA) calculată la cursul BNR din ziua emiterii facturii. Plata comisionului către Țurcanu Florin s-a efectuat după semnarea și executarea contractului, în condițiile în care în luna iulie 2014, SC Nova Apaserv SA a efectuat plata unui avans în cuantum de 60.000 lei către SC Tratoria Trade SRL”, arată Mihaela Mihai, procuror șef DNA Suceava.
În aceeași afacere procurorii anticorupție au descoperit că Neculai Gheorghincă a ascuns faptul că era remunerat de SC Tratoria Trade SRL pentru diverse servicii.
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
Ghidul suprem pentru alegerea cerceilor cu magnet potriviți pentru orice ocazie
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
Doi botoșăneni surprinși cu „sticla la gură” pe camerele video din oraș
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
Șofer prins BĂUT de polițiști pe strada Primăverii
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
NOAPTEA TRECUTĂ: Mașină ajunsă în șanț, „șoferul” a dat de necaz
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024