Rețeaua va fi extinsă la nivelul farmaciilor și medicilor de familie.
Cele 132 de laboratoare autorizate care vor putea emite de joi rezultate la testarea Covid-19 cu validare rapidă. Trei dintre ele sunt în Botoșani.
Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că începând de joi, 9 decembrie, un număr de 132 de laboratoare autorizate vor putea emite, la nivel național, rezultate la testarea Covid-19 cu validare rapidă. Până la finalul lunii, spun autoritățile citate de Hotnews, rețeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapidă va fi extinsă la nivelul farmaciilor și medicilor de familie.
Potrivit unui comunicat difuzat miercuri seară de Ministerul Sănătății, măsura vine în scopul aplicării „Hotărârii de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, HG adoptat miercuri.
Astfel, 132 de laboratoare sunt autorizate la nivel național să emită, începând de joi, 9 decembrie, rezultate la testarea Covid-19 cu validare rapidă.
În județul Botoșani, este vorba despre laboratoarele de la Spitalul Județean de Urgență, SC Sequoia Gigantea SRL Botoșani și Serviciul de Ambulanță Județean.
Vezi care sunt aceste laboratoare autorizate
Ministerul menționează că, în cea de-a doua etapă, rețeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapidă va fi extinsă la nivelul farmaciilor și medicilor de familie. În acest moment, ei pot efectua teste Covid-19 cu validare în 24 de ore.
„Operaționalizarea întregii rețele de puncte de testare cu validare rapidă va fi realizată până la sfârșitul lunii”, precizează Ministerul Sănătății.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Candidatul MRS la Primăria Botoșani, LIVE cu... panouri la Botoșăneanul TV – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 23, 2024
Coadă la sărmăluțe și vin, caserole împărțite sub ochii polițiștilor – VIDEO
Oana Sava
Apr 23, 2024
Conferință organizată la București privind un proiect, inclusiv pentru deținuții din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Taxe și impozite mai mari de anul următor: Se schimbă modul de calcul
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la Botoșani pentru meciul dintre FC Botoșani și Dinamo București
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024