Puterea liberală vinde scenarii colorate în loc să prezinte informații concrete privind începerea școlii, acuză social-democrații botoșăneni.
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, este îngrijorată de faptul că nici şeful statului şi nici guvernul PNL, nu sunt în stare, nici acum, cu doar o lună înainte de primul clopoţel, să le spună concret părinţilor cum vor învăţa copiii lor în acest nou an şcolar.
„La fel ca toți părinții sunt îngrijorată de modul în care copilul meu se va duce la școală din septembrie. Îi întreb pe stimabilii guvernanți liberali, ce fac școlile nepregătite pentru distanțare, numărul copiilor dintr-o clasă fiind de peste 30, iar împărțirea în două grupe imposibilă fiindcă n-au spaţiu fizic şi nici cadre didactice suficiente. Ce vor face copiii şi profesorii care nu au tablete pentru cursurile online sau cei din zonele rurale fără internet? Cum vor preda online profesorii care nu au competente digitale? Vicepremierul Turcan recunoaște cu seninătate că tabletele nu vor ajunge la timp la profesori și la elevi”, a declarat Doina Federovici.
Cu toate că au avut la dispoziție 6 luni de zile pentru pregătirea sistemului de învățământ, liberalii nu au mișcat un deget pentru asigurarea sănătății copiilor! Puterea liberală vinde scenarii colorate în loc să prezinte informații concrete privind începerea școlii.
„Doamna Raluca Turcan a recunoscut public că PNL nu este capabil să protejeze copiii de COVID la școli! Guvernul PNL prin vocea doamnei vicepremier a anunțat deja îmbolnăviri în rândul copiilor pentru a nu fi acuzați că nu s-au pregătit. PNL nu poate garanta nimic părinților cu privire la protejarea copiilor de COVID când vor merge la școală! Singura certitudine este că Guvernul liberal vinde scenarii colorate şi vrea să scape de răspundere şi aruncă decizia şi problemele, la nivel local”, a subliniat președintele PSD Botoșani.
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024