Ştiri
Doina Federovici susține că PNL și-a bătut joc de români: Nu votăm niciun guvern!

Senatorul PSD, Doina Federovici a declarat într-o conferință de presă că așteaptă cu viu interes ca toți cei care au votat pentru înlăturarea unui Guvern performant să vină cu altă soluție și să-și asume guvernarea.

Liderul PSD a declarat că în interiorul partidului pe care-l reprezintă au avut loc discuții care s-au finalizat cu o decizie și anume aceea de a nu se vota niciun cabinet de miniștri cu tot cu premier de coloratură liberală.

 

„Conform discuțiilor cu toți colegii și din Botoșani și din celelalte zone ale țării, am luat decizia ca noi, PSD, să nu votăm niciun Guvern al PNL. Este clar noi nu putem da un vot de încredere unor oameni care, ați văzut și dv. ce au anunțat până la acest moment. Nu putem vota o coaliție a austerității care se îndreaptă împotriva românilor”,

Doina Federovici, președinte PSD Botoșani

 

Iar motivul este faptul că opoziția nici până la acest moment nu a venit cu un program de guvernare asumat și cu măsuri concrete despre cum ar urma să contribuie la bunăstarea românilor, acum, după ce a preluat puterea.

 

„Dacă această stare va mai trena foarte mult nu vom avea nici măcar un proiect de buget pentru anul viitor. În concluzie, partidele care au votat moțiunea de cenzură au toată responsabilitatea și răspund pentru formarea noului Executiv. Bineînțeles, dacă nu-și asumă repede această răspundere avem o singură concluzie: și-au bătut joc de români și de viitorul țării”,

Doina Federovici, președinte PSD Botoșani

 

După succesul înregistrat de PNL cu moțiunea de cenzură, liberalii încă nu au ieșit cu o formă finală a noului Guvern care ar urma să conducă țara până la alegerile parlamentare de anul viitor. Singurele informații care circulă sunt furnizate pe „surse” cu diverse persoane propuse pentru un minister sau altul.

loading...
Comunicat PSD - Budăi: PSD a realizat o guvernare pentru fiecare român, fără discriminări! Iohannis și PNL vor să preia puterea prin dezbinarea românilor!

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
NU au fost abandonați! POZIȚIA autorităților despre situația srilankezilor care au lucrat la Botoșani
Centrul Județean de Comunicare a transmis un punct de vedere referitor la situația cetățenilor srilankezi
CE spun medicii despre purtatul măştii: Trebuie pe cât se poate să faci…
Din cauza epidemiei de COVID-19, purtatul măştii a devenit obligatorie, prin Ordinul publicat în Monitorul Oficial.
Șfaițer îl laudă pe Becali pentru ultimul transfer: O să dea lovitura cu el
Cornel Șfaițer, președintele lui Sepsi Sfântu Gheorghe, îl laudă pe finanțatorul echipei roș-albastre și spune că Tand este un jucător cu multă calitate.
AVERTIZARE meteo: Ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină în toată țara
Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea.
Răzvan Rotaru: Domnule senator Șoptică de ce nu cereți demisia lui Flutur de la Suceava pentru morții de COVID și abuzurile de care se face vinovat?
Deputatul social-democrat botoșănean Răzvan Rotaru îi cere senatorului liberal Costel Șoptică să își asume responsabilitatea alături de colegii liberali din Guvern pentru tragerea la răspundere a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care se face direct vinovat de izbucnirea focarului de infecție cu coronavirus de la Spitalul Sfântul Ioan cel Nou.
Aceeași Mărie, cu altă pălărie! Șefa Casei de Asigurări demisă și repusă pe funcție
Conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a emis o decizie prin care a schimbat din funcție toți președinții directori generali ai caselor județene de asigurări de sănătate, inclusiv la Botoșani.
Un șofer sfidător de 19 ani tras pe dreapta de un echipaj de polițiști rutieri
Un echipaj de la Biroul Rutier a oprit în trafic un autoturism care circula pe un drum public.
Un bărbat care se furișa în casele oamenilor, prins de Poliție după ce i-au răscolit casa
Actele de furt continuă să aibă loc la Botoșani, cele mai multe fiind comise de persoane fără ocupație care nu obțin venituri de niciun fel.
Firma care a iscat scandalul cu srilankezii angajează specialist resurse umane – LISTA locurilor de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a publicat lista locurilor de muncă valabilă pentru săptămâna în curs.
inpuff.ro
Loading...
145 de ani dela înființarea PNL în România, liberalii botoșăneni sărbătoresc cu… o listă de investiții
Pe data de 24 mai 2020, pentru prima dată, momentul istoric pentru PNL a fost marcat într-un grup restrâns de câteva persoane care au depus jerbe de flori la statuia lui Ion Pillat din Părculețul Junior dar și la bustul din  Primărie a lui IC Brătianu.
Ministrul Muncii, despre sri-lankezii de la Botoșani abandonați la Otopeni: ”Traversăm o perioadă grea, cu multă tensiune”
Violeta Alexandru s-a deplasat noaptea trecută la Aeroportul Otopeni, acolo unde cei 36 de muncitori trimiși de la Botoșani în două autocare au aflat că nu au nici un avion pentru a ajunge în țara lor.
FĂRĂ excepție: Elevii vor purta mască pe toată durata examenelor și cursurilor
Obligativitatea purtării măștii în timpul examenelor a fost instituită la presiunea părinților.
Șeful pompierilor botoșăneni a fost externat, după ce ultimele teste COVID au fost negative
Cristian Amarandei a fost internat la începutul lunii mai, după ce a fost depistat pozitiv la testul COVID-19.
Cei 36 de sri-lankezi concediați la Botoșani, ABANDONAȚI pe Aeroportul Otopeni
Cei 36 de muncitori din Sri Lanka, care au plecat din Botoșani în două autocare, au fost abandonați pe Aeroportul Otopeni. Un ministru a mers la fața locului.
Loading...
Replică pentru portarul austriac care a spus că Botoșaniul e urât: ”M-am enervat teribil! Sunt mândru că joc pentru Botoșani”
Reacția vine de la un conațional al austriacului Martin Fraisl, la rândul său portar la FC Botoșani.
ASTĂZI: Doi tineri au intrat cu mașina într-un cap de pod, au fost luați la Poliție - GALERIE FOTO
Accidentul a avut loc lângă municipiul reședință de județ în după-amiaza zilei de duminică, 24 mai 2020.
Noul număr al revistei Hyperion – Citește AICI
Interviuri, poezie, proză, teatru, cronică literară și eseu, dar și pagini de memorialistică și aniversări.
RAZII în municipiu: Vitezomani lăsați fără permis
Nu au fost iertați nici șoferii care nu opresc la semafor sau nu acordă prioritatea de trecere.
ASTĂZI: Zeci de sri-lankezi care lucrau la Botoșani, trimiși acasă cu avionul
Autoritățile din Botoșani au decis ca cetățenii sri-lankezi să fie trimiși în țara lor, două autocare plecând în această dimineață către Aeroportul Otopeni.
BILANȚUL care menține județul în topul pandemiei: CÂȚI botoșăneni s-au infectat cu coronavirus
Potrivit datelor anunțate duminică de Grupul de Comunicare Strategică, județul Botoșani rămâne în topul național după numărul de persoane infectate cu noul coronavirus.
Oricat de penibila si jenanta este tanti Doina are si putina dreptate. Liberalii au dat jos guvernul, foarte bine. Dar ce facem in continuare. Parca nici nu se asteptau la treaba asta. Cu cat o lungesc mai mult cu atat sansele de anticipate sunt mai mari. Si sa n-ai guvern cand trebuie sa elaborezi buget e cam trist. Si nu pentru ei.
21 octombrie 2019, 19:31
Vai de capul tau menajero. Dar tu nu ti-ai batut joc de noi cu clica ta buda soferul costel brancardierul Trufin acordeon gagicar cand băgați pe toate ușile instituțiilor toată clientela voastră de amante, neveste, fine si ce ati mai gasit pe la școli de mâna a doua cum o aveți și voi? Manipulați, mintiti, amenințați și nimic altceva nu ati facut. Cand umblati cu Dragnea prin Botosani și acum cu Dancila aceeași marcă ca voi care ne-ati facut de ras in toata UE pe banii nostri crezând cei din UE ca tot poporul este ca voi adică niste analfabeti care nu stiti sa cititi nici de pe hartie. Ia ti sleata și du-te sa nu te mai vedem. Ca oricum sunteți deja pe ultima sută de metri. VOI VA-ATI BATUT JOC DE NOI. IMI ESTE MILA DE TARANII DE RAND SI CEVA PENSIONARI CARE MAI CRED CE MINCIUNI DEBITATI. DAR GATA SPALAREA DE CREIER. VINE GENERATIA ANTI PSD IMPREUNA CU TOT NEAMUL.
21 octombrie 2019, 18:37
La a doua numire de premier o sa votati repejor ca altfel herr Klaus dizolva Parlamentul si dupa aia anticipate si somaj.
21 octombrie 2019, 16:39
un inteligent observa tot timpul, un prost va face tot timpul observatii - H.Heine
21 octombrie 2019, 16:03
Oare cata minte ar putea avea o persoana care mai crede balivernele acestei dudui?E rau de tot cand nu iti dai seama ca atingi culmea penibilului.
21 octombrie 2019, 15:32
Guvernul performant Viorica?hahaha...ăștia suferă de dăncilism cronic și fără leac.
21 octombrie 2019, 15:15
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Am venit într-o țară săracă, în care un profesor câștigă 250 de euro pe lună. Prețurile din magazine nu sunt mult mai mici ca în Austria. Am întâlnit o grămadă de oameni nemulțumiți. Starea de spirit a lor nu e una ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
22 mai 2020
EUR
Euro
4.8422 lei
USD
Dolarul SUA
4.4424 lei
CHF
Francul elveţian
4.5692 lei
GBP
Lira sterlină
5.4112 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.1337 lei
XAU
Gramul de aur
247.7333 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2483 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3856 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8989 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1686 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1774 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6493 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.