A pregătit campioni, a luptat alături de sportivi în competiții naționale. Plecarea în veșnicie lasă în urmă regrete, dar și recunoștință din partea sutelor de sportivi pe care i-a îndrumat.
Savin Duțu era considerat drept ”pionierul și primul om care a adus boxul în Dorohoi”.
A practicat ”sportul gladiatorilor”, după cum transmite conducerea clubului CSM Box Dorohoi, într-un mesaj de condoleanțe transmis la moartea antrenorului coordonator Savin Duțu:
”Conducerea Clubului C.S.M. Box Dorohoi anunță cu adâncă durere decesul antrenorului de box Savin Duțu, membru fondator și coordonator al clubului. A plecat dintre noi pionierul și primul om care a adus boxul în Dorohoi, sportul gladiatorilor. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”
Fost campion național de juniori, Savin Duțu avea peste 35 de ani de experiență în sport.
Dumnezeu să îl ierte!
(Foto: realitateadorohoiana.ro)
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024