Două ambulanțe din cadrul SJA și trei echipaje de poliție au ajuns la locul accidentului.
Un accident a avut loc luni, 28 noiembrie 2022, în jurul orei 17:00, pe drumul național 29B Dorohoi – Botoșani, în apropiere de localitatea Saucenița.
Din primele informații, se pare că un autoturism Skoda se deplasa dinspre Saucenița spre Dorohoi. La un moment dat, un alt autoturism care se deplasa din sens opus a intrat în depășire, fapt pentru care șoferul autoturismului Skoda a tras de volan pentru a evita impactul.
În momentul în care mașina a ieșit pe acostament, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, în fața unui autoturism Volkswagen. Șoferul acestuia din urmă a încercat să evite impactul, însă mașinile s-au ciocnit în parcarea din imediata apropiere a drumului, potrivit DorohoiNews.ro.
În urma impactului au rezultat două victime, șoferul autoturismului Skoda și pasagerul autoturismului Volkswagen. La fața locului s-au deplasat două ambulanțe din cadrul SJA și trei echipaje de poliție care au început cercetările. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.
Botoșăneanul Vlad Plăcintă premiat de mitropolitul Teofan cu diploma de vrednicie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
El este șoferul care s-a izbit în mașina Poliției! A fost REȚINUT în urmă cu scurt timp – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Șofer „tras la răspundere” de polițiști: I-au confiscat și ceva marfă
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Patru elevi botoșăneni și profesorii lor, vizită în Macedonia de Nord
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024