Ştiri
Două statuete extrem de RARE descoperite la Botoşani – Urmează a fi clasate „Tezaur“ - FOTO

Arheologii botoşăneni au descoperit, într-unul dintre cele mai importante sit-uri arheologice eneolitice din România, două statuete extrem de rare.  Acestea reprezintă două personaje feminine, probabil zeiţe sau preotese, şi vor fi clasate în categoria „Tezaur“, având în vedere valoarea acestora.

Misterioasele statuete vechi de 6.500 de ani

 

În comuna Ripiceni, pe malurile Prutului, a fost descoperită în urmă cu câţiva ani o aşezare de mari dimensiuni, întinsă pe aproximativ 25 de hectare, veche de aproximativ 6.000 - 6.500 de ani. Aşezarea aparţine misterioasei culturi Cucuteni, considerată un punct forte în dezvoltarea întregii civilizaţii agrare europene.  

 

În anul 2016 în cadrul acestui veritabil ”oraş” cucutenian de pe malurile Prutului, a fost descoperită de către specialiştii Muzeului Judeţean Botoşani, în colaborare cu specialişti de la Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava şi Platforma Arheoinvest Iaşi, o mega-structură, o clădire întinsă pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi.  

 

Abia în 2018, din cauza lipsei finanţării campaniilor de cercetare, au fost reluate lucrările la această clădire. Odată cu reluarea săpăturilor, în vara anului trecut, arheologii botoşăneni au făcut o descoperire importantă, chiar în cadrul acestei clădiri uriaşe, respectiv două statuete feminine rare şi foarte preţioase.  

 

”Venus” de Ripiceni

 

Cele două statuete au fost descoperite iniţial acoperite cu carbonat de calciu şi impurităţi, datorate condiţiilor de păstrare în sol. După tratamentul de curăţare aferent, cele două statuete, şi-au regăsit o parte din splendoarea de altădată. Acestea au fost încadrate în largul complex al civilizaţiei Cucuteni, faza A-B şi au probabil o vechime de aproximativ şase milenii. Interesant este faptul că au fost descoperite împreună, aşezate într-un vas a cărui funcţionalitate nu se cunoaşte cu exactitate, dar probabil cu rol cultic, denumit ”vas suport”.  

”În anul 2018 Muzeul Judeţean Botoşani a continuat cercetările arheologice de la situl cucutenian de fază mijlocie, de la Ripiceni-Holm/La Telescu unde au fost efectuate cercetări şi anterior. Coordonatorul şantierului arheologic este conf. univ. dr. hab. Dumitru Boghian de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Din cadrul muzeului au participat şef-secţie Eduard Setnic, Adela Kovács şi Sebastian Ciupu. Echipa a fost întregită cu studenţi ai profesorului Boghian, care şi-au dorit să îşi completeze pregătirea.  În 2018 a fost continuată cercetarea începută în anul 2016, pe o structură de mari dimensiuni, pentru a lămuri atât stratigrafia cât şi urmele de locuire existente acolo. Ca urmare a acestor cercetări au rezultat o serie largă de vase fragmentare, respectiv peste 30 de vase întregibile, unelte din silex şi os, elemente arhitectonice, dar şi două statuete foarte interesante cu pictură. Ne dorim continuarea cercetărilor în acest sit, mai ales că acesta abia începe să îşi dezvăluie comorile”, spune manager dr. Aurel Melniciuc.  

Propriu-zis este vorba de două statuete din lut ars, reprezentând două personaje feminine. Nu se ştie cu exactitate ce reprezentau acestea, dar unii specialişti bănuiesc că ar fi vorba fie despre divinităţi, fie femei cu rang social deosebit. Ambele statuete sunt acoperite cu pictură. Cea care are capul păstrat are prevăzute patru orificii la nivelul capului, cu un nas mic uşor profilat. Trupul este fusiform, poziţia este verticală şi pe corp prezintă decor care subliniază caracteristicile anatomice, fiind accentuat triunghiul pubian şi sânii.

 ”Cele două statuete sunt foarte asemănătoare ca dimensiuni dar şi ca mod de realizare. Una dintre ele este sensibil mai mare decât cealaltă şi prezintă pictură pe tot corpul atât pe faţă cât şi pe partea dorsală, în care putem să vedem atât spirale cât şi benzi repetitive. A doua statuetă, deşi îi lipseşte partea superioară, ea a fost realizată în exact aceeaşi manieră.  Este doar sensibil mai mică decât prima piesă. Acest gen de statuete apar de multe ori în tezaure, grupate, precum cele de la Ghelăieşti, jud. Neamţ”, spune dr. Adela Kovács, muzeograf.

Deocamdată nu putem şti este simbolistica celor două reprezentări feminine în acelaşi vas şi nici ce înseamnă cu exactitate picturile de pe trupul acestora. În lumea ştiinţifică au fost avansate mai multe  ipoteze, desenele sau inciziile de pe trupul statuetelor cucuteniene, acestea putând reprezenta fie tatuaje, obiecte vestimentare sau pur şi simplu semne abstracte. Uneori apar elemente de vestimentaţie, precum ”brâul” din jurul taliei.  

 

Artefacte ce vor fi incluse în categoria tezaur  

 

Cele două statuete sunt foarte rare şi deosebit de valoroase urmând să fie clasate în categoria tezaur.

”Cele două statuete nu sunt deosebite doar în ceea ce priveşte peisajul statuetelor cucuteniene din această perioadă dar şi prin prisma faptului că au fost descoperite împreună într-un vas de mari dimensiuni, gol pe interior, un vas numit ”suport”. Aceste două piese urmează a fi clasate tezaur în cursul acestui an pentru că într-adevăr sunt foarte rare. Se întâmplă mai rar ca noi să descoperim statuete păstrate integral de aceste dimensiuni. Se cunoaşte bine faptul că majoritatea statuetelor cucuteniene sunt descoperite fragmentar. Şansa noastră a fost să descoperim aceste statuete aproape întregi.”, adaugă Adela Kovács.  

Interesant este şi faptul că cele două statuete, împreună cu vasul suport au fost găsite într-o clădire de foarte mari dimensiuni, unicat în civilizaţia Cucuteni de pe teritoriul României şi care ar fi putut fi templu sau o clădire cu rol social în cadrul acelei comunităţi, deşi nu sunt excluse nici alte variante. Clădirea a suferit un incendiu la finalul funcţionării ei.

”Ca în toate cazurile, sfârşitul aşezărilor cucuteniene şi tripoliene a fost violent. O astfel de megastructură deosebit de compactă a ars câteva zile în şir. Acestui fapt se datorează şi aglomerarea aceasta de lutuieli extraordinar de bine arse care provin de la diferitele elemente componente ale megastructurii”, precizează pentru Adevărul,  conf. univ. dr. hab. Dumitru Boghian de la Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava, coordonatorul cercetărilor de la Ripiceni-Holm.

loading...
Noi date fascinante privind megastructura de la Ripiceni: Arheologii au dat peste un „proto-oraş”

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Gata licitația: Deszăpezire asigurată pentru toate drumurile județene
Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a finalizat licitația publică pentru atribuirea contractelor de „Lucrări întreținere pe timp de iarnă pentru iarna 2020-2021”, fiind atribuit și contractul de deszăpezire pentru baza 2, Dorohoi.
Monumentul Maiorului Ignat „sărac” în jerbe de flori, tradiționala coadă de coroane a lipsit în 2020 – FOTO&VIDEO
Anul acesta Ziua Națională a României este sărbătorită pe final de campanie electorală pentru alegerile parlamentare.
Zeci de cazuri noi înregistrate la Botoșani, am ajuns la 222 de decese
Județul Botoșani a ajuns la o rată de incidență de 2, 47 îmbolnăviri la mia de locuitori.
Costel Șoptică: La mulți ani, România! La mulți ani, români! – GALERIE FOTO
Ziua Națională a României ne-a găsit separați fizic, fără a ne bucura ca în alți ani de manifestările tradiționale, însă cu multă credință, iubire și speranță în suflete. Simțim românește și poate abia acum, în aceste vremuri dificile, ne dăm seama de sacrificiul pe care înaintașii noștri l-au făcut pentru ca noi astăzi să fim liberi, într-o Românie unită.
Nemulțumiri politice de 1 Decembrie! Partidele care au „trișat” la manifestații, discuții aprinse după ceremonie – FOTO&VIDEO
Anul acesta Ziua Națională a României a fost umbrită de restricțiile cauzate de criza sanitară a virusului SARS-COV-2, iar manifestațiile au fost probabil cele mai sărace din ultimul deceniu.
Botoșăneni lăsați fără apă din cauza avariei uriașe de pe bulevard: Anunțul Nova Apaserv
Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de către reprezentanții Nova Apaserv printr-un comunicat de presă.
Peste 4.270 de cazuri în țară și aproape 200 de oameni morți – SITUAȚIA de astăzi pe județe
Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 360.934 de pacienți au fost declarați vindecați.
ACUM: Avarie uriașă pe bulevard, crater în trotuar, șefimea la fața locului – FOTO & VIDEO
O avarie puternică s-a produs de Ziua Națională a României pe bulevardul Mihai Eminescu din municipiu, lângă Casa Tineretului.
Prefectul, mesaj de Ziua Națională: Să fim mândri că suntem români
Sărbătorim Ziua Națională a României într-un cadru atipic, date fiind vremurile pe care le trăim. ”Chiar dacă manifestările obișnuite nu au putut avea loc în context mai larg, vă îndemn, dragi botoșăneni, să regăsiți aceeași bucurie în suflet ca în anii anteriori, în această zi cu o însemnătate deosebită pentru fiecare dintre noi!”, a transmis prefectul județului Botoșani.
Loading...
1 Decembrie pentru botoșănenii patrioți: Cu tricolorul pe umeri, pe la balcoane sau mașini – GALERIE FOTO din municipiu
Ziua Națională a României a fost marcată și în acest an de unii botoșăneni care și-au arătat dragostea de țară măcar în această zi de sărbătoare.
PSD Botoșani: Ziua de 1 Decembrie, ziua dedicată tuturor românilor, nu a trecut neobservată, în actualul context epidemiologicGALERIE FOTO
Membrii Organizației Județene PSD Botoșani au ținut să marcheze această zi festivă la adevărata sa valoare și au început pregătirile cu câteva zile înainte de 1 Decembrie.
Eugen Tomac (PMP): Aceasta este ziua cea mare a națiunii noastre!
Au trecut 102 ani de când națiunea noastră a făurit statul România cu toate provinciile ei, ani în care am trecut prin multe.
”Copacul Tricolorului Românesc” împodobit de zeci de copii în Centrul Vechi – VIDEO & GALERIE FOTO
Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au debutat în Centrul Vechi cu aproape două ore înainte de momentul anunțat de Prefectură și Garnizoana Botoșani.
ATENȚIE! Persoanele aflate în izolare sau carantină pot face cerere online pentru urna mobilă
În prezent, zeci de mii  de români sunt fie internați în spital, fie sunt obligați să rămână la domiciliu timp de două săptămâni.
Loading...
Cel mai frumos gol din fotbal a fost înscris de o… botoșăneancă - VIDEO
La doar 15 ani, frumoasa botoșăneancă a jucat două meciuri în Liga I pentru cea mai titrată echipă din România.
PSD Botoșani: Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai importantă a istoriei românești. La mulți ani tuturor românilor!
Liderii PSD Botoșani au transmis astăzi un mesaj către botoșăneni, cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale a României.
CE îi așteaptă pe bugetari în 2021, Violeta Alexandru: Nu se lucrează la niciun scenariu de tăiere a salariilor, dar…
Înghețări sau tăieri de salarii în 2021? Urmează concedieri? Sunt întrebările care stârnesc neliniște în rândul bugetarilor, mai ales după ce chiar premierul a făcut, ieri, o serie de declarații în acest sens.
Cătălin Silegeanu: Este o rușine națională faptul că partidele politice din opoziție nu au oprit ”privatizarea” Zilei Naționale
Pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia s-a consumat cel mai important moment din istoria noastră: formarea României Mari.
Mihaela Huncă, deputat PRO România: La Mulți ani România, La Mulți ani dragi români, La Mulți ani dragi botoșăneni!
”În fiecare an de 1 decembrie, Ziua Marii Uniri, îmi reamintesc faptul că  noi românii,  în istorie, am reuşit să depăşim încercările atunci când am fost uniţi, când am avut conştiinţa unui ideal”.
VOTEAZĂ! Cu patru jucători și un antrenor, FC Botoșani intră în competiția finalului de an - LISTA
Iubitorii sportului sunt invitați să aleagă, până pe 27 decembrie, Fotbalistul străin al anului în România, dar și Antrenorul anului.
Să vezi la vară câte statui din astea vezi prin târg cu pantalonii strânși pe corp și deasupra genunchilor.
27 februarie 2019, 17:45
Puneti statuia la munca la Dorohoi si nu ar fi rau sa o obisnuiti sa respecte si programul de lucru. De ce o corcoliti domnule sef cu parul in vant? Nu este platita din bani publici?
27 februarie 2019, 12:59
Pai la muzeu sunt mai multe statui străvechi una ar fi Helena, naturalizata foarte bine.
27 februarie 2019, 09:51
astratex.ro
Sondaj
Cu cine votați la alegerile parlamentare?
Partidul Mișcarea Populară
Partidul Național Liberal
Partidul Pro România
Partidul Social Democrat
Uniunea Salvați România
Altul
Declaraţia zilei
„V-as putea da răspunsul PSD-ului care spune că instituția lor nu rezolvă asemenea cereri acum nici nu știu ce să înțeleg. Nu au înțeles că este vorba despre un protocol sau nu înțeleg ce înseamnă o cerere că noi în ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
27 noiembrie 2020
EUR
Euro
4.8735 lei
USD
Dolarul SUA
4.0875 lei
CHF
Francul elveţian
4.5081 lei
GBP
Lira sterlină
5.4471 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9287 lei
XAU
Gramul de aur
237.6576 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2376 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3462 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0148 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1463 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1862 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6549 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.5 o C
Dorohoi
-3.4 o C
Bucecea
-4.2 o C
Darabani
-2.8 o C
Saveni
-3.5 o C
Ştefăneşti
-2.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.