Ştiri
Drama unei mame: Fiica apoi soțul s-au îmbolnăvit de cancer: Banca ne presează, avem sechestru pe mașină

Un tânăr din Botoșani se luptă cu maladia care ucide anual zeci de mii de români. Este internat la o clinică din Turcia pentru că în România i s-au mai dat trei luni de trăit. Iar acest necaz a venit la numai un an după ce fata vitregă a fost diagnosticată și ea cu o formă gravă.

Medicii din România nu-i dădeau nicio șansă

 

Alexandru Zaharescu are cancer la stomac. A fost operat în România pe semnătura soției. După intervenție medicii i-au spus că în trei luni să se aștepte la ce este mai rău, scrie Vremeanoua.ro.

 

Familia nu s-a consolat cu ideea și l-a dus la o clinică din Turcia. Au urmat 5 luni și jumătate de tratament sever. Totul a costat peste 35.000 de euro. S-au strâns banii, s-a aplicat tratamentul, însă nu a fost de ajuns. Medicii au spus că mai are nevoie de încă trei luni de tratament, care costă cel puțin 25.000 de euro.

 

Familia lui Alexandru este disperată, iar Sofia, fetița de 2 anișori a lui Alexandru, a făcut un apel către oricine ar putea să ajute să-și salveze tatăl.

 

„Am nevoie de tăticul meu. Nu vreau să cresc ca și el, fără tată. Ajutați-mă să-mi salvez tăticul”,

cere Sofia.

 

Totul a început cu dureri de stomac. Timp de trei ani Alexandru s-a tratat cu un pansament gastric luat la recomandarea farmacistului. Anul trecut însă durerile au devenit insuportabile, iar bărbatul a slăbit în doar câteva luni 25 de kilograme. Un examen endoscopic avea să aducă vestea nefastă pentru familia Zaharescu: Alexandu avea cancer.

 

Fetița cea mare, diagnosticată cu cancer la cap

 

„Sunteți conștientă că nu are nicio șansă! Este stadiul 4! În cel mult 3 luni, să vă așteptați la ce este mai rău!”, au fost cuvintele medicului. Atunci am cedat emoțional”,

a spus soția lui.

 

Primul pas a fost să plâng pe umărul părinților mei adoptivi, care îmi fuseseră alături și în 2020 când fetița mea cea mare, din prima căsnicie, a fost diagnosticată cu cancer la cap. Am trecut prin încercări emoționale greu de descris în cuvinte”, povestește Silvia Zaharescu vădit afectată de tragediile de care a avut parte.

 

Alexandru este însă un om cu o gândire aprigă și intuia deja că ar putea fi vorba de un cancer. A primit vestea cu calm. Experiența prin care a trecut împreună cu fetița cea mare a soției sale și faptul că micuța a fost declarată sănătoasă, după un tratament sever de 6 luni de zile, l-a ajutat să își păstreze echilibrul gândind că totul va fi bine. Așa că nici Silvia nu și-a pierdut cu totul speranța și apelat la aceiași medici care îi salvaseră copilul în urmă cu doar un an. Au urmat 5 luni și jumătate de tratament sever.

 

Totul a costat peste 35.000 de euro.

 

I-a strâns cu ajutorul  Asociației Salvează o inimă.

 

După jumătate de an de imunoterapie, metastazele au dispărut, iar Alexandru a fost declarat sănătos. Medicii i-au spus însă soției sale că mai are nevoie de încă trei luni de tratament, pentru a fi siguri că boala nu recidivează. Trei luni înseamnă alți 25.000 de euro.

 

„Sunt la pământ, am uitat de mine, de tot, urăsc că România nu îi oferă tratamentul necesar, urăsc faptul că nu îl pot susține financiar. Sunt și eu om, cedez, mă dezechilibrez psihic în fiecare zi îmi șterg lacrimile, merg mai departe, dar în interior sunt goală, nu mai pot! Ajutați-mă, nu mai știu ce să fac, nu vreau nimic pentru mine, vreau ca fetița mea să nu crească fără tată, nu pot să accept ca acum, când răspunde tratamentului, când are șanse, să mă opresc!

 

Banca ne presează, avem sechestru pe mașină, el este pe drumul de vindecare, dar totul se schimbă când primesc nenorocitele alea de proforme… Cum să îi explic eu Sofiei, la 2 anișori, că tati nu o să mai fie, cum?!! Nu sunt o persoană influentă să pot atrage atenția, am încercat prin toate modalitățile posibile și nu mai fac față! Singurul lucru care imi da putere este Dumnezeu și pozitivitatea care a avut-o Alex în ciuda chinurilor prin care a trecut în timpul tratamentului”,

a spus printre lacrimi soția lui Alexandru și mama Sofiei.

 

În Romania imunoterapia pentru cancerul gastric nu este aprobată încă de stat. Nu există studii clinice efectuate în acest sens. Astfel că familia are nevoie de ajutor.

loading...
loading...
700 de lei în plus la pensie: CINE va beneficia de ajutorul financiar

 

 

Colonelul care conduce Jandarmeria Botoșani: Analfabet în viitor nu va fi cel care nu știe să citească, va fi cel care nu știe să înțeleagă
Cristian Boariu, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi a declarat că invitația primită pentru Ziua Educației a fost onorantă.
Șeful Poliției, Ioan Aniței, la Inspectoratul Școlar Județean: Când închizi o școală, deschizi o pușcărieVIDEO
Inspectorul șef al Poliției botoșănene a fost de asemenea prezent la manifestațiile organizate de Ziua Educației.
Primarul, la ziua învățământului: De Ziua Muncii, nu muncim, de Ziua Educației, nu învățămFOTOGALERIE
Invitat și Inspectoratul Școlar Județean pentru Ziua Educației, primarul a avut un discurs în care a cerut un moment de reflecție.
Medicii de la „Mavromati” care sar în ajutorul cuplurilor cu o problemă dureroasă: Citesc pe internet că ar trebui să se adreseze
Medicii endocrinologi de la Spitalul Județean „Mavromati tratează o paletă largă de afecțiuni.
Doina Federovici, printre profesori și elevi: „Tinerii sădesc viitorul, dar noi trebuie să-l udăm”FOTOGALERIE
Președintele Consiliului Județean a fost unul dintre vorbitorii din cadrul manifestației organizată la sediul Inspectoratului Școlar Județean.
Prefectul Sorin Cornilă, la Ziua Educației: Vă felicit pentru munca nobilă GALERIE FOTO
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani a fost alături de cadrele didactice, elevii și personalul auxiliar din unitățile de învățământ botoșănene.
Necaz într-o familie din Botoșani, o femeie preluată de elicopterul SMURD
Aeronava sanitară a fost solicitată din nou la Botoșani.
Ziua Educației la Inspectoratul Școlar, printre oficiali, inspectori, elevi, profesori și cuvinte cu... subînțeles – VIDEO & GALERIE FOTO
5 octombrie 2022, Ziua Educației la Botoșani. Chiar dacă unitățile de învățământ au fost astăzi închise, la sediul Inspectoratului Școlar Județean au avut loc manifestații specifice.
Tot mai mulți botoșăneni diagnosticați cu o boală „tăcută”: Apar mereu cazuri noi
Cadrele medicale susțin că frecvent sunt diagnosticați pacienți cu această boală. 
Mesajul unui om de afaceri de Ziua Educației: Profesorii sunt anticorpii societății care încearcă din răsputeri să o curețe de mediocritate, neglijență, răutate și infatuare
De Ziua Mondială a Educației, omul de afaceri Cătălin Silegeanu, directorul general al companiei Hidroplasto din Botoșani, a transmis un mesaj de felicitare a tuturor oamenilor care aleg să își pună cunoștințele și dibăcia în slujba comunității, participând la complexul proces de educare a indivizilor.
ACTIVITĂȚI la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga, de Ziua Educației, cu tema Profesorul – agent al schimbării - GALERIE FOTO
Un proiect inițiat de Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani a avut loc pe data de 4 octombrie, în ajunul Zilei Internaționale a Educației.
Medic nou la Spitalul „Mavromati”, s-a transferat de la Dorohoi: Sunt sigură că lucrurile vor merge spre bine
 Spitalul Județean „Mavromati” continuă să-și mărească echipa medicală.
Zeci de copii au avut parte de o lecție ”specială”, alături de polițiștii botoșăneni – FOTO
Polițiștii botoșăneni au fost din nou alături de copii, pentru promovarea siguranței pe internet și a respectării regulilor de circulație.
Detectoarele de fum și de gaze vă salvează viața!
Simțiți miros de gaz metan în casă? Trebuie să știți cum să reacționați, astfel încât să nu provocați o explozie care v-ar putea pune viața în pericol.
Botoșănenii care dețin mulți câini vizitați de polițiști, au fost aplicate trei sancțiuni - FOTO
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de specialiști ai DSVSA Botoșani, au efectuat o amplă acțiune în municipiile Botoșani și Dorohoi.   
Mașină parcată acroșată de un tractor, ce au descoperit polițiștii
Bărbatul va fi cercetat penal.
Jandarmii le-au vorbit sportivilor din Botoșani despre bullyng și fairplay - FOTO
Elevii au aflat modalități concrete de evitare a implicării în fapte de natură penală sau contravențională și adoptarea unui comportament civilizat și în spiritul fairplay-ului sportiv.
Brățara cu Buton ROȘU pe care pensionarii o vor primi acasă: Va fi adusă chiar de poștaș
Brățările care au sistemul de alertă Butonul Roșu vor fi livrate acasă prin poștă, în perioada următoare, împreună cu un dispozitiv mobil.
AVANSEAZĂ lucrările pe DN 29D, asfalt în zona Ștefăneștiului – GALERIE FOTO
Continuă lucrările în cadrul proiectului de modernizare a DN 29D, Botoșani – Ștefănești.
Se anunță SCHIMBĂRI importante la proba practică a examenului auto
Proba practică a examenului auto ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați, nu doar cu ofițeri și agenți de poliție.
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Din păcate, nu producem fotbal. Suntem într-o situaţie destul de dificilă mental. Cred că frica şi-a spus mult cuvântul asupra jocului. Dacă jucăm prost cu Rapid şi ne bate Rapidul, bănuiesc că va trebui să schimbăm ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9419 lei
USD
Dolarul SUA
4.9805 lei
CHF
Francul elveţian
5.0577 lei
GBP
Lira sterlină
5.6702 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4464 lei
XAU
Gramul de aur
273.2533 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2562 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1697 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2201 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6634 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2013 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
9.1 o C
Dorohoi
9.7 o C
Bucecea
10.8 o C
Darabani
9.0 o C
Saveni
9.9 o C
Ştefăneşti
9.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.