Ştiri
Duhovnicul românilor din Athos împlinește astăzi 94 de ani: M-am născut în comuna Vorona, în judeţul Botoşani - GALERIE FOTO

Este astăzi unul dintre cei mai mari duhovnici, monahi din toată lumea, mulți dintre ei din Botoșani, căutându-l în Muntele Athos.

Născut pe 8 ianuarie 1926, in localitatea Vorona, judeţul Botoşani, cu numele de botez Ioan. Părinții săi, Ilie și Elisabeta, erau oameni simpli și credincioși. Nu l-au împiedicat pe tânărul Ioan să îmbrățișeze viața monahală.

 

Ieromonahul Iulian, cum îl știu creștinii, viețuiește de peste 30 de ani la Schitul Prodromu, bătrânul frumos și luminat fiind numit și Avva Iulian, duhovnicul românilor din Athos.

 

La 20 de ani, Ioan Lazăr ajunge în Mănăstirea Sihăstria, iar peste încă 10 ani, in 1956, este hirotonit diacon și apoi preot. La 50 de ani pornește spre Sfântul Munte, ajungând, în 1981, la Schitul Prodromu. De atunci este duhovnicul românilor, fiind căutat neîncetat de sufletele în nevoință.

 

"M-am născut în comuna Vorona, în anul 1926, în judeţul Botoşani. Când am avut 1 an şi jumătate, părinţii au fost împroprietăriţi şi au plecat la 50-60 de km. în comuna Mănăstireni, la Vorona fiind numai pădure. Au primit cinci hectare de pământ şi s-au înstărit acolo. Am trăit cu părinţii până când am fost chemat de Domnul şi am intrat în obştea mănăstirii Sihăstria. În ianuarie 1977, am venit în Sfântul Munte Athos, chiar după sărbătorile de iarnă. Acum au trecut anii şi văd că tare-i frumoasă viaţa de mănăstire", spunea Părintele Iulian într-un interviu.

 

Părintele Iulian Lazăr de la Schitul Prodromu este astăzi unul dintre cei mai mari duhovnici români. Mulți monahi români, dar nu numai, cât și mireni ce ajung în Athos, își găsesc în părintele Iulian de la Prodromu duhovnicul plin de dragoste, de care are nevoie orice suflet mergător spre Împărăție.

 

Părintele este o icoană a călugărului bătrân, încărcat de roade coapte, vrednice de a fi culese de cei mai tineri.

 

Părintele Iulian Lazăr viețuiește încă în obștea Schitului românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos, astăzi el împlinind 94 de ani.

 

La mulți ani!

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Minivacanța vine cu cel mai mic număr de cazuri noi la Botoșani, dar și ȘASE decese
În ultimele 24 de ore, la Botoșani s-au înregistrat mai puțin de 40 de cazuri noi de infectare cu COVID-19.
Prof. Mihaela Huncă, candidat PRO România Botoșani la Camera Deputaților: Sărbătorim cu toții astăzi Ziua Sfântului Apostol Andrei - Creștinătorul neamului românesc și ocrotitorul României
”Le urez tuturor celor care își sărbătoresc numele multă sănătate de care avem cu toții nevoie și liniște sufletească. La mulți ani!"
Mobilizare exemplară pentru dr. Malancea, voluntarii lui Daniel Câșlariu s-au prezentat de dimineață la Centrul de transfuzii – GALERIE FOTO
Apelul făcut duminică seară către botoșăneni nu a rămas fără ecou.
Doina Federovici: Credința poporului român este vie și de nestrămutat, indiferent de obstacolele puse de oamenii politici aflați la putere!
Toți creștinii îl pomenim astăzi pe Sfântul Andrei, Ocrotitorul românilor!
Cătălin Silegeanu: În 6 Decembrie nu decizi doar pentru următorii 4 ani
Un vot Pro România înseamnă un vot pentru locul de muncă al tău sau al vecinului tău. Un vot pentru o economie funcțională, nu ținută pe perfuzii.
REACȚIA City Gallery la petiția inițiată de botoșăneni: Ne onorează și ne obligă. Vă mulțumim!
Reprezentanții Galeriei au și un mesaj pentru administrația județeană: opțiunea finală în legătură cu spațiul în care funcționează în prezent City Gallery trebuie să țină cont de necesitățile artiștilor.
LA MULȚI ANI! Îl cinstim astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitor și părinte spiritual al românilor - VIDEO
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis în anul 1995 ca ziua de 30 noiembrie să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în anul 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Din anul 2001 ziua cinstirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, iar din 2012, ziua de 30 noiembrie a fost declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
ACCIDENT grav după o depășire imprudentă – GALERIE FOTO&VIDEO
Mașină făcută praf, șoferul a scăpat teafăr.
SFIDARE! De o săptămână apa curge 'sub nasul' celor de la Nova Apaserv, NIMENI nu intervine - VIDEO
Respectiva avarie s-a produs pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani.
Loading...
Botoșănean condamnat: A vrut să mituiască un polițist cu un miel și 1.000 de lei
Șpaga a fost oferită șefului de post. Numai că polițistul l-a denunțat.
Ioana Constantin (PMP): Școlile trebuie redeschise; nu putem izola educația
Pregătirea şcolilor pentru a reprimi elevii şi dascălii, asigurarea transportului în condiţii de siguranţă trebuie să fie prioritate la nivelul investiţiilor.
URGENT: Apel pentru medicul Radu Malancea
Starea medicului Radu Malancea, fostul manager al Spitalului Mavromati, este gravă.
DOLIU la Direcția de Sănătate Publică Botoșani: S-a stins din viață la 50 de ani
Încă o veste tristă pentru sistemul de sănătate botoșănean, după ce medicul Radu Malancea a suferit, astăzi, o disecție de aortă și se află în stare gravă.
Eugen Tomac (PMP): Biserica trebuie păstrată deschisă și implicată în procesul de combatare a efectelor pandemiei
Românii trebuie să aibă libertatea de a trece pragul bisericilor oricând doresc. Firește, respectând regulile atât de necesare în limitarea răspândirii bolii, spune liderul PMP.
Loading...
DOLIU în Educația botoșăneană, încă un dascăl a urcat către stele: Prea devreme, prea te-a grăbit virusul ăsta!
Educația botoșăneană mai pierde un dascăl, un om care a trudit pentru generații de copii.
Botoșaniul din nou pe lista deceselor, SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Accident pe trecerea de pietoni în apropiere de Hand of Help - GALERIE FOTO
În urmă cu puțin timp a avut loc un accident foarte aproape de zona în care în urmă cu două zile a ars o mașină.
”Surprize” pentru șoferi într-un cartier din Botoșani: Urât gest! Rușinică
Au parcat mașinile în cartier și le-au găsit… împodobite.
Localitățile din Botoșani cu cele mai mari RATE de infectare
Trei comune din județul Botoșani figurează cu zero cazuri de coronavirus, la fel fiind și rata de incidență pentru perioada 15-28 noiembrie 2020.
Cel mai norocos botoșănean: CÂȚI bani a câștigat la Loto
A jucat și a câștigat.
astratex.ro
Sondaj
Cu cine votați la alegerile parlamentare?
Partidul Mișcarea Populară
Partidul Național Liberal
Partidul Pro România
Partidul Social Democrat
Uniunea Salvați România
Altul
Declaraţia zilei
„V-as putea da răspunsul PSD-ului care spune că instituția lor nu rezolvă asemenea cereri acum nici nu știu ce să înțeleg. Nu au înțeles că este vorba despre un protocol sau nu înțeleg ce înseamnă o cerere că noi în ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
27 noiembrie 2020
EUR
Euro
4.8735 lei
USD
Dolarul SUA
4.0875 lei
CHF
Francul elveţian
4.5081 lei
GBP
Lira sterlină
5.4471 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9287 lei
XAU
Gramul de aur
237.6576 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2376 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3462 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0148 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1463 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1862 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6549 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.1 o C
Dorohoi
0.2 o C
Bucecea
-0.7 o C
Darabani
0.6 o C
Saveni
-0.1 o C
Ştefăneşti
1.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.