Metoda se bucură de un real succes mai ales în Statele Unite ale Americii unde marile firme fie acordă burse de susținere tinerilor cu potențiali, fie îi școlarizează în propriile puncte de lucru în contextul unei viitoare angajări de durată.
Ușor, ușor acest mod de a forma resursă umană pătrunde și în România, respectiv Botoșani. Iar oamenii de afaceri de la Botoșani care duc lipsă de forță de muncă pe anumite calificări, pot încheia contracte cu statul pentru a specializa pe o perioadă de trei ani de zile, elevi care se orientează spre învățământul profesional.
”Pot depune la IȘJ Botoșani solicitări de școlarizare a elevilor în învățământul profesional. Dorim să întărim și să dezvoltăm segmentul de învățământ profesional și în conformitate cu prevederile metodologiei de organizare și funcționare a învățământului profesional de stat cu durata de trei ani, aprobată prin ordinul MEN 3136/20.02.2014, IȘJ invită operatorii economici să se adreseze în scris până la data de 11 decembrie 2015”, a declarat Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Până la data de 11 ianuarie 2016 se vor încheia contractele cadru cu unități de învățământ partenere sau desemnate de Inspectoratul Școlar. Mihaela Huncă a mai declarat că se dorește și implementarea sistemului de învățământ profesional dual – public și privat, care funcționează în România, deocamdată, doar la Brașov. (G.E.)
Joburi pe alese la Botoșani: Se caută șefi și instructori de educație
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024