Ziua Contabilului, sărbătorită joi după-amiază în sala Eminescu de la Hotel Rapsodia, a avut invitați de la câteva dintre cele mai importante instituții ale statului.
Li s-a dat și cuvântul, iar în alocuțiunile lor au avut doar cuvinte de laudă la adresa membrilor Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Excepție a făcut doar președintele Consiliului Județean Botoșani, care a părut deranjat de faptul că Viorel Alexandru, președintele CECCAR Botoșani, a subliniat în mai multe rânduri că meseria de contabil ”este poate cea mai răspândită de pe glob” și că inclusiv într-o gospodărie este nevoie de un asemenea om.
”Ați spus că nimic nu se întâmpla în lumea asta fără experți contabili. Eu vă spun următorul lucru: nimic nu se întâmplă fără ingineri. Clădirea asta, dacă nu era făcută de un inginer, nu aveam unde ține întâlnirea”,
Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani.
Absolventul de Hidrotehnică a arătat totuși că apreciază modul în care reprezentanții CECCAR Botoșani pledează pentru meseria lor, exprimându-și credința că fiecare lucrător ar trebui să facă asta pentru meseria lui.
Macaleți a îndulcit apoi tonul prin afirmația, ”eu am dormit liniștit acasă pentru că am avut în spate un contabil șef bun”, astfel încât a primit totuși și el o diplomă din partea CECCAR.
Ulterior însă, când Viorel Alexandru a vorbit din nou în termeni elogioși despre activitatea CECCAR, președintele CJ a afirmat din sală, mai în glumă, mai în serios: ”asta chiar e reclamă de acum”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Unul dintre cei mai mari duhovnici de la Botoșani, propus pentru canonizare în 2025
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Atenție la mesajele primite de Paște: Soluții pentru combaterea „felicitărilor capcană”
Diana Arici
May 03, 2024
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024