Ştiri
Enache aproape sigur că va rămâne şi în sezonul următor: Suntem într-o discuţie destul de înaintată

Costel Enache e aproape sigur că va antrena şi în următorul sezon echipa FC Botoşani.

Contractul expiră la finalul acestui campionat, dar conducătorii clubului botoşănean i-au propus prelungirea pe încă un sezon competiţional.

 

Cu Costel Enache pe bancă, FC Botoşani a avut o primă parte a campionatului foarte bună. Dacă la începutul sezonului se vorbea de evitarea retrogradării, în toamna trecută s-a decis ca obiectivul să fie calificarea în play-off. FC Botoşani a avut un final de 2017 cu trei înfrângeri consecutive şi un început de 2018 cu un egal acasă cu Juventus şi două înfrângeri la Iaşi şi Viitorul. A ratat play-off-ul iar singurul obiectiv rămas a fost Cupa României.

 

 

FC Botoşani a ajuns în premieră în semifinalele acestei competiţii eliminând pe CFR Cluj, Viitorul şi Poli Iaşi. În semifinale, a întâlnit pe CSU Craiova. Oltenii s-au calificat după 5-1 în Bănie şi 1-2 la Botoşani. Cu cinci etape înainte de finalul campionatului, FC Botoşani este pe locul doi în play-out (locul opt în clasamentul general) iar conducătorii clubului FC Botoşani i-au propus lui Costel Enache prelungirea contractului pe încă un an.

„Discutăm în continuare, suntem într-o discuţie destul de înaintată. În momentul ăsta nu vă pot spune ceva sigur pentru că aş minţi”, a spus Costel Enache, citat de Pro Sport

Preşedintele Cornel Şfaiţer a confirmat negocierile cu Costel Enache şi a precizat că în zilele următoare se vor stabili toate detaliile.

 

download from google play download from apple store
loading...
Enache, nemulțumit de arbitraj după meciul cu Dinamo: Suferim în tăcere


 

Tras pe dreapta în trafic la Botoşani: INCREDIBIL cum a vrut un tânăr să păcălească poliţiştii
Un bărbat de 33 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a fost tras pe dreapta de un echipaj al Biroului Rutier şi supus unui control. În urma verificărilor, botoşăneanul a fost condus la sediul Poliţiei.
PERCHEZIŢII la Botoşani: Mascaţii au intrat peste un afacerist în casă, i-au răscolit  şi sediul firmei
Două locuinţe ale unui botoşănean şi o unitate economică administrată de acesta au fost răscolite de poliţişti.
Comunicat PSD: Tamara Ciofu susține promovarea Maternității Botoșani la un nivel superior, pentru creșterea finanțării  și tratarea tuturor prematurilor     
Deputatul PSD Tamara Ciofu împreună cu medicul Maria Olaru, șefa secției de Obstetrică - Ginecologie și cu medicul Carmen Zaboloteanu, șefa Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati au solicitat profesorului doctor Nicolae Suciu, președintele Consiliului național de experți pentru evaluarea secţiilor, compartimentelor de obstetrică-ginecologie şi nou-născuţi, creșterea gradului de încadrare a Maternității Botoșani de la nivelul 2B la nivelul 3.
Maşină cu roţile în sus după ce un şofer a pierdut controlul volanului - FOTO
Accident rutier petrecut  joi dimineaţă pe un drum din judeţul Botoşani.
ACUM: Şofer botoşănean, incident în trafic cu o femeie, Poliţia chemată de urgenţă la spital - FOTO
Un eveniment rutier a avut loc în dimineața zilei de joi pe strada Cuza Voda din municipiul Botoşani.
Concurs cu poliţişti, pompieri, jandarmi şi copii la o şcoală din municipiu
Ziua Mondiala a Sindromului Down va fi marcată în aceste weekend şi la Botoşani.
Cresc tarifele pentru poliţele RCA: CÂT trebuie să scoată şoferii în plus din buzunar
Cine greşeşte în trafic va plăti sute de lei în plus pentru asigurarea obligatorie auto. Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat preţurile de referinţă pentru următoarele şase luni.
TRAGEDIE la Botoşani: S-a prăbuşit la pământ din senin şi A MURIT
Nefericitul eveniment a avut loc în municipiul reşedinţă de judeţ.
Comunicat PSD: Cele mai mari investiții în infrastructura rutieră a județului Botoșani din ultimii 30 de ani: 152,7 milioane euro pentru 70 de obiective în 61 de localități 
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a prezentat astăzi un bilanț succint al situației drumurilor locale și județene aflate în diferite stadii de realizare din perioada 2017-2019.
Spectacol INEDIT oferit de 200 de elevi botoşăneni, cu o ocazie specială – FOTO&VIDEO
Miercuri dimineață a avut loc o manifestare dedicată Zilei Francofoniei și dialogului cetățenesc european.
Cea mai mare TRAGEDIE rutieră din istoria României, petrecută la Botoșani: 48 de persoane AU MURIT
Cea mai mare catastrofă rutieră din România a provocat 48 de morți și 35 de răniți, după ce un autobuz s-a prăbușit într-o mlaștină din județul Botoșani. 
ANUNȚ Primăria Botoșani: termene limită petru impozitul pe clădiri, terenuri, mașini & reclame și pentru taxele de utilizare a locurilor publice și liberă trecere
Primăria Municipiului Botoşani aduce la cunoştinţa agenţilor economici şi populaţiei următoarele termene de plată scadente ale impozitelor şi taxelor locale din luna martie 2019:
A apărut la Botoșani șeful de partid care recunoaște că Parlamentul European nu-i de dânsul: Eu am făcut limba rusă
Organizația județeană a Partidului Dreapta Liberală își poate impune un reprezentant într-o poziție de top pe lista pentru Parlamentul European (PE), însă președintele de la Botoșani refuză să candideze.
Un viceprimar dorește montarea de camere de supraveghere la platformele de gunoi
Inițiativa aparține viceprimarului Cosmin Andrei și vine înaintea dezbaterii bugetului municipiului Botoșani pe anul în curs.
astratex.ro
ATENŢIE, botoşăneni: Ţeapă de zile mari în numele E.ON
La scurt timp după liberalizarea pieţei de energie, pe acest sector au apărut numeroase companii care încearcă să facă concurenţă furnizorilor de ultimă instanţă, aşa cum este compania E.ON sau Enel, spre exemplu. 
(P) 5 SECRETE utile în renovarea casei bunicilor
Viata la oras a devenit tot mai stresanta si mai obositoare pentru cei mai multi dintre oameni, asa ca, fiecare se gandeste sa isi gaseasca linistea si relaxarea in satul natal al parintilor, acolo unde ii asteapta casa batraneasca a bunicilor, plina de amintiri frumoase din copilarie si de mirosul inconfundabil al iubirii. Din pacate, cei mai multi sunt descurajati de aceasta idee pentru ca locuinta este cam darapanata, nefiind ingrijita de atat de mult timp.
BĂTAIE nebună pentru un post de casier la spital, aproape jumătate dintre candidați PICAȚI din prima
Posturile la stat sunt la mare căutare la Botoșani. Iar cele de la spital nu fac excepție de la regulă.
Matematica și Istoria le-au dat bătăi de cap elevilor botoșăneni la simularea pentru bacalaureat
Miercuri a avut loc simularea pentru bacalaureat la Istorie, dar și la Matematică. Peste 6.000 de elevi botoșăneni din clasele a XI-a și a XII-a au susținut probele.
(P) Ce lucruri nu trebuie să-ți lipsească din garderobă, conform tendințelor de primăvară din acest an?
În fiecare sezon, marii designeri dau tonul tendintelor prin prezentari de moda inedite, deosebite, menite sa impresioneze intreaga lume si sa seteze directia stilurilor vestimentare ce vor fi adoptate la nivel global.
kalapod.net%20
Două mari biserici din municipiul Botoșani caută preoți
Două parohii din Botoșani au rămas fără preot după ce slujitorii lor au ieșit la pensie.
zenda.ro
Sondaj
Credeți că se va întâmpla ceva concret după protestul #ȘîEu pentru autostrăzi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Campania de a nu mai face întreruperi de sarcini este de mult, nu numai în Botoșani, ci în întreaga țara. Sigur, există cazuri în care există indicație medicală, terapeutică pentru întreruperea unei sarcinii. Nu cred că ...
astratex.ro
ecco-shoes.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7607 lei
USD
Dolarul SUA
4.1939 lei
CHF
Francul elveţian
4.1976 lei
GBP
Lira sterlină
5.5509 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7598 lei
XAU
Gramul de aur
175.8239 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2434 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5218 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9742 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1438 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1856 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6379 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.