Ştiri
Episcopul Basarabiei de Sud a slujit de sărbătoarea Bunei Vestiri la Mănăstirea Sihăstria Voronei – GALERIE FOTO&VIDEO

Numeroși credincioși din zona Botoșaniului au fost prezenți la slujba oficiată în cinstea Maicii Domnului și au participat la hramul așezământului monahal.

În dimineața zilei de 25 martie, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, s-a aflat în mijlocul credincioșilor la Mănăstirea Sihăstria Voronei, acolo unde a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

 

În predica susținută la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Veniamin a vorbit enoriașilor despre importanța smereniei și împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu:

 

”Prin lucrarea Duhului Sfânt, care se pogoară peste Fecioara Maria, iată că omenirea este izbăvită din robia morții. Arhanghelul Gavriil, atunci când Fecioara a întrebat cum va fi aceasta și mai ales, era oarecum nedumerită, spunându-i că ea nu știe de bărbat, i-a dat și un alt semn, spunându-i că Elisabeta, rudenia ei este însărcinată în a șasea lună. Sfânta Fecioară se smerește, ea care nu înțelegea întâi cum se vor întâmpla toate acestea, primește ca din neam să se nască Fiul lui Dumnezeu. Sfinții Părinți spun că prin cuvântul ei, prin semerenia ei, Fecioara Maria a făcut ca să se întrupeze Cuvântul lui Dumnezeu din neam și ne învață că virtutea smereniei este mai înaltă decât toate virtuțile. Ziceau unii dintre Părinții Bisericii că este mai «înaltă decât fecioria și împreună cu ascultarea, smerenia este cea care ne înalță către Dumnezeu, ne face să ne sfințim viața». Trebuie să avem în minte cuvântul Fecioarei Maria, atunci când suntem și noi chemați de Domnul să ducem o viață sfântă și curată, o viață plăcută lui Dumnezeu și să răspundem și noi asemenea ei: «Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul Tău!». Să ne facem și noi ascultători de Biserică, să ne facem ascultători și împlinători ai Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că prietenii lui sunt cei care păzesc Cuvântul lui Dumnezeu”

 

Încă din timpuri străvechi, unii din părinţii vieţuitori de la Mănăstirea Vorona s-au retras aici, în colţ tainic, unde şi-au petrecut în linişte şi în rugăciune ultimele clipe ale vieţii lor. Stareţul Iosif Vasiliu de la Mănăstirea Vorona a avut poruncă, în 1853, de la domnitorul Mihail Sturdza să zidească biserica, aceasta fiind şi dorinţa lui, scrie Doxologia.

 

Zidirea bisericii a început în anul 1858 şi cu toate constrângerile legii secularizării lucrările au continuat. În 1860 clădirea şi chiliile erau zidite, iar la 25 martie 1861, biserica a fost sfinţită de Episcopul Chesarie Sinadon, locotenent de Mitropolit al Moldovei. Finisarea lucrărilor şi pictarea bisericii de către schimonahul Vladimir s-a terminat în 1876. Dintre schimnicii care s-au ostenit în Sihăstria Voronei, cel mai cunoscut este Cuviosul Onufrie, mort la vârsta de 57 de ani şi care s-a nevoit aici 25 de ani. După Sfântul Onufrie, în chilia lui s-a nevoit pustnicul Ioan, venit de la Mănăstirea Vorona. În istoria mănăstirii a rămas şi schimonahul Veniamin Constantinescu, care, tânăr fiind, după intrarea în monahism, a fost pe jos la Sfântul Munte. A adormit întru Domnul în 1917, la vârsta de 100 de ani.

 

(Foto: doxologia.ro)

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
23 de ani de la mutarea la Domnul a marelui duhovnic botoșănean: Dacă aş avea o traistă mare, v-aş băga pe toţi în ea şi v-aş duce în raiFOTO&VIDEO
Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, sărbătorit prin Liturghie arhierească

 

Probleme pentru un titular de la FCSB înainte de meciul cu FC Botoșani
Elias Charalambous are bătăi de cap chiar înainte de meciul cu FC Botoșani de duminică, 25 februarie 2024.
Durere la moartea unei mămici de 42 de ani: Un simbol al iubirii necondiționate și al spiritului neînfrânt
Asociația „Salvează o Inimă” a organizat o campanie de strângere de fonduri, însă din nefericire femeia s-a stins din viață vineri, 23 februarie 2024.
Carte realizată în memoria Alexandrei Ivanov cu poezii și mărturii tulburătoare: Lansăm o invitație pentru toți...
Invitație lansată pentru toate persoanele care au cunoscut-o pe Alexandra Ivanov, tânără moartă la Maternitatea Botoșani.
Necaz la vamă pentru un șofer prins cu o mașină „fantomă”
Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz. 
Asfalt turnat pe o stradă de la periferia orașului – FOTOGALERIE
Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Un oraș din Suceava a devenit oficial stațiune turistică
Lista noilor stațiuni a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
Doina Federovici, printre nominalizări: Ciolacu vrea mai multe doamne în funcțiile de top din administrație  
Declarațiile au fost făcute la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Mureş. 
Cu polițiștii pe urmele lui: Un botoșănean s-a izbit cu mașina într-un bar – FOTOGALERIE
Botoșăneanul nu a oprit la semnalele polițiștilor suceveni.
Bagaj suspect la Uvertura Mall, desfășurare de forțe seara trecută – VIDEO
A fost agitație vineri seară lângă cel mai mare centru comercial din Botoșani.
Iftime, enervat de amenințările cu exodul primarilor: Pleacă așa cu două valize de voturi în spate? / Ce, sunt singurii? VIDEO
Amenințările mai mult sau mai puțin voalate pe care unii primari le-au făcut după acțiunile declanșate de conducerea centrală privind impunerea lui Valeriu Iftime în funcția de președinte interimar al PNL Botoșani l-au enervat pe omul de afaceri.
Chirii majorate cu câțiva lei pentru specialiștii din Sănătate – LISTA prețurilor
Cuantumul actualizat al chiriilor va fi aprobat de către consilierii județeni în cadrul ședinței ordinare de miercuri, 28 februarie 2024.
Fotbalistul din Botoșani, salt spectaculos, de la Memorialul Ion Bordeanu la Liga 1 – VIDEO
Este unul dintre jucătorii de perspectivă de la FC Botoșani.
Săptămână încărcată de filme la Happy Cinema – PROGRAMUL
Cinematrograful din Uvertura Mall a anunțat numeroase filme ce vor fi proiectate în perioada 23-29 februarie 2024.
OFICIAL: Portarul bosniac a semnat cu FC Botoșani
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a clubului astăzi, 23 februarie 2024. 
ASTĂZI: Monica Adăscăliței reconfirmată pe funcția de manager a Spitalului Județean Mavromati
Primul mandat de interimat pentru medicul urgentist numit în funcția de conducere a celui mai mare spital al județului a expirat deja.
REZULTATE simulare Evaluarea Națională: Nicio medie de 10 la Botoșani – PROCENTUL de promovare la ambele probe
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani a primit rezultatele centralizate ale simulării Evaluării Naționale 2024.
Se închide patinoarul din parcul de agrement Cornișa, rămas bun cu mascota Minnie
Botoșănenii mai pot profita câteva zile de distracția pe gheață.
Examenul auto: „Sala” se va putea da oriunde în țară, instructor de la Botoșani - Așa se vor reduce timpii de așteptare
Camera Deputaților a adoptat la jumătatea lunii februarie a acestui an un proiect care prevede ca examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere să poată fi dat oriunde în țară, nu numai în localitatea de domiciliu a candidaților.
Botoșani, printre județele cu cele mai mici salarii din Moldova
Angajații vor avea de suferit și în următorii trei ani.
Elicopterul SMURD chemat pentru un botoșănean în stare gravă
Aeronava sanitară a fost chemată astăzi, 23 februarie 2024, în cel de-al doilea municipiu al județului. 
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Avem colaborare cu o echipă să putem să facem aceste cursuri. Împreună cu dna director de îngrijiri ne vom ocupa de acest aspect. Mai sunt sincope și vrem și aceste cursuri pentru că sunt necesare să readucem în mintea ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
13.5 o C
Dorohoi
12.1 o C
Bucecea
11.1 o C
Darabani
10.4 o C
Saveni
14.3 o C
Ştefăneşti
12.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.