Ştiri
Există la Botoșani! Elevii de liceu care cer școală online și NU vor prezența fizică la școală

În vremuri în care educația online este tot mai contestată, există și elevi care preferă totuși această variantă, în detrimentul prezenței fizice la școală.

Liceeni de la Dorohoi, chemați în două schimburi 

 

 

Se întâmplă în municipiul Dorohoi, la Colegiul Național Grigore Ghica unde la o clasă de-a IX-a, Consiliul de Administrație a luat decizia ca elevii să meargă la școală în două schimburi.

 

Asta după, un corp al liceului se află în plin proces de modernizare, lucrările urmând a fi finalizate în decurs de o lună de zile. S-a apelat la o soluție de avarie, care însă a fost stopată de autorități.

 

„Din cauza spațiului insuficient, o parte dintre elevi au învățat într-o clădire la Liceul Tehnologic Ion Pillat. S-au făcut niște sesizări că nu sunt condiții pentru a face orele fizic acolo și s-a procedat la un control de către d-na doctor Monica Adăscăliței și dl Gabriel Hârtie, inspectorul școlar general. Au constatat că într-adevăr se confirmă că spațiul este insuficient raportat la numărul de elevi”,

Virgil Bordei, reprezentant al părinților

 

 

Situația acestei clase a făcut obiectul unei discuții în Comitetul de Părinți, Consiliul Profesoral și Consiliul de Administrație al colegiului. Și s-a hotărât ca toți copiii să meargă fizic la școală. Decizia a nemulțumit însă pe o parte dintre părinți.

 

„S-a pus problema unor elevi, în număr de 11, sunt navetiști. Și dau exemplu că, cea mai apropiată distanță este de 7 km de la Șendriceni, iar cea mai îndepărtată de 55 km. Problema s-a pus, Comitetul de Părinți a stabilit să se facă cursuri online dacă nu sunt condiții și dacă nu sunt alte spații destinate corespunzător. Și Consiliul Profesoral, la fel. Însă în CA s-a întors treaba, dna director Baroi Lidia, considerată o persoană impunătoare, cert este că nu s-a respectat decizia nici a Consiliului Profesoral nici a Comitetului de Părinți”,

Virgil Bordei, reprezentant al părinților

 

Tabere pe programul elevilor 

 

Reprezentantul părinților susține că seara, mulți dintre acești elevi nu mai au un mijloc de transport cu care să revină acasă, doarece microbuzele nu circulă până la ora 20:00.

 

„Ce siguranță au acești copii de 15 – 16 ani maximum pe traseu, de la școală până acasă, ei termină orele la 19:00, respectiv 20:00. Când ajung acasă, când se odihnesc, când învață? Plus siguranța deplasării, de la locul de îmbarcare până acasă. Dumneaei spune că așa s-a stabilit și nu mai revine”,

Virgil Bordei, reprezentant al părinților

 

Dorohoianul care a făcut sesizarea susține că există un ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății care spune că în situații justificate de infrastructură unitățile pot desfășura activități online.

 

Audiență la Inspectorat

 

Cu aceste argumente s-a prezentat în audiență la conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani.

 

„O parte vor online, majoritatea conform hotărârii CA, au mers pe ideea să se învețe în două schimburi acolo, cu prezența fizică la școală. Pentru că ar fi păcat, având în vedere că municipiul Dorohoi este în scenariul verde iar învățământul să fie online acolo, după aproape un an de zile de învățământ online. Vom analiza situația fiecărui elev navetist, că aici e problema, copiii navetiști pe distanțe mai lungi, să vedem ce soluții putem identifica pentru acei copii. Dar repet, e păcat. Eu am mers pe ideea că toată lumea și-a dorit prezența fizică la școală”,

Gabriel Hârtie, inspector școlar general

 

Șeful educației botoșănene a subliniat că mai există numeroase unități de învățământ unde se procedează la fel, adică se învață în două schimburi. Dar că va analiza situația elevilor navetiști de la Colegiul Grigore Ghica.

loading...
Masca de protecție NU mai este obligatorie la școală în două situații

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
CRIZĂ de medici la Botoșani! 14 posturi scoase la concurs, doritorii așteptați cu brațele deschise și locuințe bonus – LISTA
Spitalul Județean Mavromati este fără doar și poate una dintre unitățile medicale care nu stârnesc interes din partea rezidenților dar nici a carieriștilor care optează pentru spitale din orașe mari.
Proiect îndrăzneț! Doina Federovici vrea să construiască un ambulatoriu de 8 milioane de euro – GALERIE FOTO
Investiția se află pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții (CNI). Ar fi primul proiect important inițiat în actualul mandat de președinte al Doinei Federovici.
Mii de euro pentru cultivatorii de usturoi, cererile se depun la Direcția Agricolă - DETALII
Cererile se depun până pe 15 mai 2021.
TREI medici noi angajați la Spitalul Județean – CINE sunt ei
Spitalul Județean Mavromati Botoșani a finalizat procedura de concurs pentru trei posturi de medici specialiști, pentru ATI, cardiologie și oncologie.
Botoșăneanul care fabrica rachiu în Penitenciar susține că îl folosea doar ca dezinfectant: CE a decis instanța
Botoșăneanul a fost dat de gol de un deținut care s-a amețit tocmai cu rachiul fabricat în închisoare.
Botoșaniul, din nou județ „verde” – Grafic cu ratele de incidențe din fiecare județ
În ultimele zile, au fost înregistrate puține cazuri la Botoșani , motiv pentru care rata de infectare a scăzut sub 1,5 îmbolnăviri la mie.
FABULOS: Câți bani a câștigat un bărbat în urma meciului dintre FC Botoșani și FCSB
Un parior a fost lovit de inspirație în cel mai bun moment.
17 îmbolnăviri noi la Botoșani: Rata de infectare în municipiu, tot în scădere – SITUAȚIA
Direcția de Sănătate Publică (DSP)  a transmis situația cazurilor noi.
Peste 18.500 de cereri depuse la APIA Botoșani – ANUNȚ pentru fermieri
Anunțul a fost făcut de APIA Botoșani printr-un comunicat de presă.
Loading...
Împreună pentru Cosmina: Concert CARITABIL pentru verișoara lui Vlad Plăcintă
Botoșănenii, și nu numai ei, sunt invitați să doneze pentru salvarea Cosminei, o fată de doar 14 ani, care are nevoie urgent de ajutor.
Mii de botoșăneni verificați dacă respectă carantina și izolarea la domiciliu
Continuă acțiunile forțelor de ordine pentru limitarea răspândirii virusului.
Un șofer năuc de băutură a făcut „circ” în fața polițiștilor
Polițiștii au întocmit dosar penal.
Tânără dată jos din mașină, polițiștii au întocmit pe loc dosar penal
Are doar 22 de ani și mult tupeu. Polițiștii au oprit mașina pe un drum comunal.
RAZII în trafic: Zeci de mașini trase pe dreapta, șoferi rămași fără permis - FOTO
Acțiune a polițiștilor rutieri soldată cu mai multe amenzi, dar și cu permise reținute.
Loading...
FOCURI de armă la Păltiniș: BMW X5 abandonat în pădure cu tot cu marfa de contrabandă
Polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare.
Un botoșănean a chemat jandarmii în miez de noapte: Amenzi de aproape 3.000 de lei
Cinci tineri, care sâmbătă noapte au ”spart" liniștea locuitorilor dintr-un cartier al municipiului Botoșani, vor avea de achitat amenzi în valoare totală de 2.900 de lei.
Concert Pascal cu spectatorii în sala de concert la Filarmonica Botoșani
Este vorba, însă, de doar 30 la sută din capacitatea sălii de spectacol.
Marius Croitoru, deranjat de o ieșire a lui Valeriu Iftime: Totul până la familie!
Și Valeriu Iftime a vorbit despre tehnicianul echipei FC Botoșani.
TEXTE ȘI CONTEXTE - Gellu Dorian: Degradarea continuă
În cele mai multe instituţii, primând criteriile politice (şi mai nou de corectitudine politică!), sunt promovate, ca în perioada dejist-stalinistă, nonvalori, inşi cu o pregătire improvizată, cu diplome cumpărate la casieriile unor universităţi apărute peste tot în spaţiul democraţiei originale de la noi, analfabeţi funcţionali, fără minimă experienţă managerială de profil.
Tinerii ”au sădit viitorul” la Cornișa și pe Dealul Polonic – GALERIE FOTO
Vineri și sâmbătă s-a derulat proiectul de împădurire „Tinerii sădesc viitorul”.
Multe lucruri spuse nu sunt cele adevarate, in majoritatea claselor sunt multi navetisti, toate clasele de a 9a si a 10a nu sunt de acord cu orele de dupamiaza (9a,b,c,d pana la f), ele au optat pentru a face on-line dar din cate am auzit dna directoare a pus orele de dupamiaza din cauza a 3 profesori care s-au certat cu ea din cauza faptului ca ei doreau sa faca on-line la fel ca si ceilalti profesori si elevi, si dupa cum am auzit ea a spus ceva de genul : Da ce va dau salariul sa stati degeaba la ore online si sa beliti...
10 martie 2021, 14:09
Multe lucruri spuse nu sunt cele adevarate, in majoritatea claselor sunt multi navetisti, toate clasele de a 9a si a 10a nu sunt de acord cu orele de dupamiaza (9a,b,c,d pana la f), ele au optat pentru a face on-line dar din cate am auzit dna directoare a pus orele de dupamiaza din cauza a 3 profesori care s-au certat cu ea din cauza faptului ca ei doreau sa faca on-line la fel ca si ceilalti profesori si elevi, si dupa cum am auzit ea a spus ceva de genul : Da ce va dau salariul sa stati degeaba la ore online si sa beliti...
10 martie 2021, 14:09
In mod normal clasele IX și X ar trebui să facă online , Decât cu Baroi mai bine cu-n Păsăroi
9 martie 2021, 10:37
Cred ca degeaba scriem. Nu ne aude nimeni. Nu este ok. ce se intampla copiilor.
8 martie 2021, 22:58
Normal ca se vrea online cand e Baroi la putereJOS DICTATURA! JOS TOVARASA!
8 martie 2021, 22:16
După 4 luni de când în localul de lângă cimitir nu s-a învățat au intrat copii într-o mizerie cruntă. Ce au făcut oamenii de serviciu toată perioada de școală online. Ce a făcut directoarea care impune regulile ei ?De ce nu suntem ascultați noi părinții ?
8 martie 2021, 20:12
Tov. Hârtie este lipsit de simtul realitatii si este complet neinformat. Va bateti joc de copii. Chiar merita Baroi sa conduca scoala...spre dezastru. Nu va ganditi cum ajung copiii navetisti seara acasa. A transmis parintilor sa se descurce ca nu e treaba ei.
8 martie 2021, 19:44
„Numeroasele unități de învățământ unde se procedează la fel” sunt școli gimnaziale care au, de regulă, copii arondați unității. Aici vorbim despre aproximativ 300 de elevi navetiști dintre care unii nu au cum sa ajungă acasă. Plătesc enorm pe navetă și nici nu au cum să participe la toate cursurile pentru că altfel ar rămâne pe drumuri în ziua respectivă.
8 martie 2021, 19:40
Tovarășul Hârtie este manipulat de către Baroi. Chiar credeți tot ce vi se spune sau e blat politic?
8 martie 2021, 16:52
Ca să ne lămurim: nu este vorba despre o clasă de a IX-a, este vorba despre TOATE clasele de a IX-a și a X-a.
8 martie 2021, 16:45
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
„E tot o problemă pe care au făcut-o colegii noștri social-democrați care spuneau că trebuie numaidecât cu HCL și în formă autentică. Noi pe lege știam că se vând și altfel, dar dacă ei ne-au blocat, asta-i treaba, au ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9261 lei
USD
Dolarul SUA
4.0937 lei
CHF
Francul elveţian
4.4797 lei
GBP
Lira sterlină
5.6851 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7879 lei
XAU
Gramul de aur
235.3486 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2296 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3668 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1848 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2805 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1900 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
8.7 o C
Dorohoi
8.7 o C
Bucecea
8.6 o C
Darabani
8.3 o C
Saveni
8.7 o C
Ştefăneşti
7.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.