Ştiri
Exodul părinților: Botoșani, al doilea județ cu cei mai mulți copii lăsați singuri acasă

Singur acasă, în România. Harta zonelor cu cei mai mulți copii cu părinții plecați la muncă în străinătate scoate la iveală o situație mai mult decât îngrijorătoare.

Mai mult de doi din cinci (44%) dintre copiii ai căror părinți lucrează în străinătate au rămas în țară fără mamă alături, fie că aceasta este plecată împreună cu tatăl, fie că este singurul părinte plecat din familie, arată o anchetă realizată de Salvați Copiii România.

 

21.024 au ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare sau provin din familii în care părintele unic susţinător este plecat, potrivit statisticilor oficiale.

 

 

Foarte mulți dintre părinții plecați nu intenționează nici să se întoarcă definitiv în România

 

Pentru mare parte din cazuri (79%) nu există o astfel de perspectivă, diferența fiind reprezentată de situațiile în care părinții nu au luat încă o decizie în acest sens. Deși procentul copiilor în cazul cărora există o perspectivă a mutării în străinătate alături de părinți este redus (doar 7%), observăm că foarte mulți dintre părinții plecați nu intenționează nici să se întoarcă definitiv în România (41%), în timp ce 38% au o astfel de intenție, iar în celelalte cazuri nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

 

Dintre factorii care ar putea contribui la luarea unei decizii de întoarcere definitivă în țară, cel mai frecvent invocat ține de piața muncii (locuri de muncă, condiții de salarizare) – 39%, urmat de îmbunătățirea sistemului de sănătate (24%) și de ameliorarea climatului social general/vieții politice (20%), potrivit Hotnews.ro.

 

În acest context, Organizația Salvați Copiii România anunță că derulează, pe parcursul lunii august, luna cu cele mai multe reîntoarceri ale românilor care muncesc în străinătate, o campanie de conștientizare a importanței timpului de calitate părinte-copil.

 

 

Harta zonelor cu cei mai mulți copii cu părinții plecați la muncă în străinătate

 

76.170 de copii sunt în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, după plecarea adulților la muncă în străinătate, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială, potrivit Salvați Copiii România.

 

Cei mai mulți copii rămași singuri acasă sunt în județele:

 

    1. Suceava - 6.518

    2. Botoșani - 5.025

    3. Iași - 4.855

    4. Neamț - 4.019

    5. Bacău - 3.809

    6. Prahova - 3.196

    7. Galați - 3.067

    8. Vaslui - 2.919

    9. Constanța - 2.765

    10. Maramureș - 2.064

 

loading...
loading...
Botoșaniul anului 2022: Tinere duse de părinți la Medicina Legală ca să vadă dacă mai sunt virgine
Ministrul Familiei, Gabriela Firea: Urgentăm procesul de închidere a ultimelor centre de plasament din țară

 

Vârstnicii din județ felicitați de social-democrați – GALERIE FOTO
Sărbătorită la 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice ne invită să promovăm drepturile acestora și să încurajăm participarea lor activă în societate.
RAZII în trei orașe de la Botoșani: Mașini trase pe dreapta, oameni legitimați și zeci de amenzi
Acțiune a polițiștilor botoșăneni. 
Șofer încătușat în trafic după un scandal de pomină cu polițiștii
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
ALERTĂ de ultimă oră: Botoșaniul sub COD GALBEN
Meteorologii au emis o avertizare meteo de tip Cod Galben.
El este tânărul militar din Botoșani găsit împușcat în birou: Ai jurat să aperi țara, dar statul ăsta infect te-a omorât - FOTOGALERIE
Andrei avea doar 22 de ani și a fost găsit împușcat într-o unitate militară din Focșani.
4 milioane de euro! Se pregătește modernizarea unei școli din Botoșani – FOTOGALERIE
Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, în cadrul ședinței ordinare.
Mii de pelerini așteptați la Iași: Mitropolia Moldovei a decis CÂND vor fi scoase Moaștele Sfintei Parascheva
Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va sta timp de o săptămână în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Moarte învăluită în mister: Militar de 22 de ani din Botoșani găsit împușcat în cap
Anchetatorii merg pe mai multe ipoteze.
Din această lună: Bani mai mulți pentru unii angajați, aceste tichete au fost MAJORATE
Vești bune pentru o mulțime de angajați.
Șefa de la Județ, atac (in)direct în plen: Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura
În debutul ședinței ordinare a Consiliului Județean de vineri, 30 septembrie, Doina Federovici, a adresat un mesaj în plen.
Pasageri leșinați într-un avion blocat pe pistă: Am făcut saună la propriu - FOTOGALERIE
Oamenii ar fi fost ținuți închiși în avion, fără aer condiționat, la temperaturi ridicate.
Oferta toamnei la Uncle Vic: 30% reducere la principalele produse din meniu, în zilele lucrătoare, de la amiază până seara
(P) În prima zi de octombrie a fost lansată o ofertă specială la restaurantul Uncle Vic.
APEL al Bisericii pentru un tânăr care a stat o lună în comă! Locul unde doarme în prezent
Parohia Pacea a lansat apelul pe pagina de Facebook și a apelat la bunătatea semenilor pentru ajutorarea unui tânăr.
VEȘTI de ultimă oră de la București: Apare o nouă pensie în România
Există o nouă pensie specială, iar sute de români o pot încasa, dacă se încadrează în aceste categorii.
Armament și tehnică de luptă prezentate șefilor județului – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost expuse pistoale de mai multe tipuri dar și arme mai mari.
Tichetele de masă și voucherele de vacanță ar putea fi eliminate din veniturile salariale: Rămâne de stabilit
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că a reînceput programul voucherelor de vacanță dar cu unele modificări.
Vreme neobișnuită în octombrie! Anunțul meteorologilor despre când vine frigul
Meteorologii au anunțat primele prognoze pentru luna octombrie 2022. România se va confrunta cu temperaturi neobişnuite pentru această perioadă din an.
Exerciții anunțate de Raed Arafat în cazul unui atac nuclear: Dacă ți se spune să stai acasă, să stai acasă cu geamurile închise
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a sfătuit populația să nu intre în panică, să rămână în case cu ferestrele închise şi să asculte recomandările venite pe căi oficiale.
Șeful educației botoșănene a mai deschis un Centru de Excelență – FOTOGALERIE
Deschiderea oficială a avut loc în moment de dublă sărbătoare, respectiv pe data de 1 octombrie 2022.
„Obstacole” de pe străzile din municipiu reclamate la Primărie
În ședința ordinară de Consiliu Local a fost ridicat acest subiect.
Multi dintre cei plecati nu vor sa mai revina in tara ,dar i perioada cocedilor vin sa se tratez in tara cai mai eftin , daca tot muncesc in afara de ce nu sar trara in tara in care muncesc.
18 august 2022, 14:33
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Nu vreau să fac niciun fel de comentariu, dar dacă minimul e de 50 de puncte și ei fac 15 puncte? Măcar să schițeze de bun simț, pentru comisia aia, trei prostii sau din aducere aminte. Au lăsat foaia goală. Și cu acea ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
5.0469 lei
CHF
Francul elveţian
5.1652 lei
GBP
Lira sterlină
5.6367 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4963 lei
XAU
Gramul de aur
270.7253 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2606 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1728 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6857 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2013 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.8 o C
Dorohoi
14.8 o C
Bucecea
16.7 o C
Darabani
14.0 o C
Saveni
14.6 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.