FC Botoșani și Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, în runda a doua a play-off-ului, meci în care Radu Petrescu a acordat două cartonașe roșii, în aceeași fază, lui Eduard Florescu și Mihai Bălașa.
Cei doi fotbaliști au fost eliminați în minutul patru al prelungirilor, după un conflict, început în timpul jocului. La interviul de la finalul partidei, Eduard Florescu a susținut că Mihai Bălașa (Universitatea Craiova) l-a înjurat și l-a scuipat pe tot parcursul meciului, motiv pentru care nu își explică de ce a văzut și el cartonașul roșu.
”Chiar nu înțeleg de ce mi-a dat roșu. Bălașa ne-a înjurat de morți, de familie, tot meciul. De la primul contact, din primul minut, a început să ne înjure pe toți. Ne scuipă, ne înjură. Nu mi se pare normal să primesc și eu cartonaș roșu. Atât timp cât el mă trage de tricou, mă înjură de familie, de mamă, de tată, nu mi se pare corect. Probabil au fost puțin frustrați că i-am dominat tot meciul”,
Eduard Florescu, FC Botoșani
După remiza din nordul Moldovei, FC Botoșani este pe locul cinci în play-off, cu 22 de puncte, la egalitate cu ultima clasată, Academica Clinceni, care nu a jucat în această rundă, scrie Digisport.ro. De partea cealaltă, Universitatea Craiova rămâne pe trei, cu 31 de puncte, la cinci lungimi în spatele liderului FCSB și la patru în spatele celor de la CFR Cluj, formații care nu au jucat în această etapă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024