Ştiri
Familia băiatului de 14 ani, din Botoșani, care a devenit erou pentru cinci bolnavi: Să salveze el alte vieți, să trăiască prin altcineva

Adolescentul de 14 ani, din Botoșani, a devenit erou salvator pentru cinci bolnavi aflați pe listele de așteptare pentru un transplant.

Alexandru-Robert, în vârstă de 14 ani, nu a mai putut fi salvat de medici, după ce a suferit un anevrism.

 

Într-un gest suprem de altruism, familia lui a acceptat să îi fie donate organele. Trei operații de transplant au fost făcute deja în spitalele din Iași, iar alte două sunt programate astăzi.

 


”O dramă care schimbă definitiv viața familiei, pentru că nimic nu se compară  cu durerea pierderii unui copil. Cu toate acestea, părinții au reușit să găsească puterea de a transforma imensa lor durere în viaţă pentru alţi semeni necunoscuţi aflaţi în cumpănă. Decizia de a oferi altora o şansă la viaţă, nu poate fi decât un gest al iubirii şi generozităţii supreme. Ne înclinăm cu profundă recunoştinţă şi respect în faţa părinților îndurerați. Mulţumim încă o dată din inimă familiei îngerului donator şi tuturor echipelor medicale implicate în această activitate atât de complexă şi sensibilă, care au făcut posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă ultima şansă la viaţă.”,

Agenția Națională de Transplant

 

 

Cum a murit Alexandru-Robert

 

Potrivit Știrile ProTV, Alexandru-Robert terminase clasa a opta și fusese admis la liceu, însă pe 2 august a fost găsit inconștient, în cadă. În timpul zilei, nimic nu fusese în neregulă cu băiatul, spun apropiații.

 

„Era zâmbăreț, glumeț tot timpul, toți l-au iubit și l-au apreciat, nimeni nu se aștepta la așa ceva. Noi, chiar cu jumătate de oră înainte, am râs, am dansat, ne-am simțit bine în ziua aceea. Toată ziua a fost perfectă, nu a făcut efort, nu a făcut nimic, a vrut să facă un duș și nu a mai apucat”,

Alexandra Amarinei, sora lui Alexandru

 

Şocaţi, părinții au sunat la 112 și i-au făcut ei masaj cardiac, până când au ajuns medicii de la ambulanță. Dar starea copilului era deosebit de gravă.

 

„Am continuat protocolul de resuscitare avansat, s-a ales intubarea pacientului, ventilația mecanică, masajul cardiac extern și administrarea de adrenalină conform protocolului”,

Andreea Stărică, medic SAJ Botoșani

 

 

Ce au descoperit medicii la adolescentul de 14 ani

 

Inițial, Alexandru a fost dus la secția de pediatrie a Spitalul Județean Botoșani. Medicii au văzut, după examenul de computer tomograf, că adolescentul avea o ruptură a unui vas de sânge la nivelul creierului și l-au transferat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

 

Din păcate, nici doctorii de acolo nu au avut ce să facă pentru băiatul aflat în moarte cerebrală şi au cerut acordul familiei pentru prelevarea organelor.

 

Cu toată durerea, părinţii au acceptat. Astfel, plecarea lui Alex de lângă ei nu a fost în zadar.

 

„Am spus că dacă al nostru nu a fost salvat, să salveze el alte vieți, să trăiască prin altcineva”,

Alexandra Amarinei, sora lui Alexandru

 

„S-au prelevat ficatul, rinichii și corneea, restul organelor nu s-au putut preleva, inclusiv la cord avea aceeași malformație, cum a fost cea cerebrală. A fost o familie foarte înțelegătoare, ei de la început, în momentul în care au înțeles că băiatul este în moarte cerebrală, au acceptat donarea de organe”,

Raluca Neagu Movilă, coordonator Centrul Regional de Transplant Moldova

 

 

Cine sunt oamenii cărora Alexandru-Robert le va oferi o nouă viață prin transplantul organelor

 

Cinci bolnavi au primit deja o șansa la o viață normală. Este vorba despre un tânăr cu ciroză hepatică provocată de un sindrom congenital rar.

 

Tot la Spitalul „Sfântul Spiridon” urmează să aibă loc astăzi, 8 august, cele două transplanturi de cornee, pentru care au fost chemați la analize de compatibilitate trei bolnavi cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani.

 

Alţi doi suferinzi au primit câte un rinichi, potrivit StirilePROTV.

 

loading...
loading...
Un botoșănean uriaș, necunoscut la el acasă: Cetățean de onoare al orașului, academician, a realizat primul transplant de măduvă osoasă din România
Agenția Națională de Transplant, mesaj tulburător pentru părinții lui Carol: Sperăm că vor găsi o mică mângâiere la gândul că îngerașul lor a salvat alte vieți

 

Colonelul care conduce Jandarmeria Botoșani: Analfabet în viitor nu va fi cel care nu știe să citească, va fi cel care nu știe să înțeleagă
Cristian Boariu, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi a declarat că invitația primită pentru Ziua Educației a fost onorantă.
Șeful Poliției, Ioan Aniței, la Inspectoratul Școlar Județean: Când închizi o școală, deschizi o pușcărieVIDEO
Inspectorul șef al Poliției botoșănene a fost de asemenea prezent la manifestațiile organizate de Ziua Educației.
Primarul, la ziua învățământului: De Ziua Muncii, nu muncim, de Ziua Educației, nu învățămFOTOGALERIE
Invitat și Inspectoratul Școlar Județean pentru Ziua Educației, primarul a avut un discurs în care a cerut un moment de reflecție.
Medicii de la „Mavromati” care sar în ajutorul cuplurilor cu o problemă dureroasă: Citesc pe internet că ar trebui să se adreseze
Medicii endocrinologi de la Spitalul Județean „Mavromati tratează o paletă largă de afecțiuni.
Doina Federovici, printre profesori și elevi: „Tinerii sădesc viitorul, dar noi trebuie să-l udăm”FOTOGALERIE
Președintele Consiliului Județean a fost unul dintre vorbitorii din cadrul manifestației organizată la sediul Inspectoratului Școlar Județean.
Prefectul Sorin Cornilă, la Ziua Educației: Vă felicit pentru munca nobilă GALERIE FOTO
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani a fost alături de cadrele didactice, elevii și personalul auxiliar din unitățile de învățământ botoșănene.
Necaz într-o familie din Botoșani, o femeie preluată de elicopterul SMURD
Aeronava sanitară a fost solicitată din nou la Botoșani.
Ziua Educației la Inspectoratul Școlar, printre oficiali, inspectori, elevi, profesori și cuvinte cu... subînțeles – VIDEO & GALERIE FOTO
5 octombrie 2022, Ziua Educației la Botoșani. Chiar dacă unitățile de învățământ au fost astăzi închise, la sediul Inspectoratului Școlar Județean au avut loc manifestații specifice.
Tot mai mulți botoșăneni diagnosticați cu o boală „tăcută”: Apar mereu cazuri noi
Cadrele medicale susțin că frecvent sunt diagnosticați pacienți cu această boală. 
Mesajul unui om de afaceri de Ziua Educației: Profesorii sunt anticorpii societății care încearcă din răsputeri să o curețe de mediocritate, neglijență, răutate și infatuare
De Ziua Mondială a Educației, omul de afaceri Cătălin Silegeanu, directorul general al companiei Hidroplasto din Botoșani, a transmis un mesaj de felicitare a tuturor oamenilor care aleg să își pună cunoștințele și dibăcia în slujba comunității, participând la complexul proces de educare a indivizilor.
ACTIVITĂȚI la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga, de Ziua Educației, cu tema Profesorul – agent al schimbării - GALERIE FOTO
Un proiect inițiat de Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani a avut loc pe data de 4 octombrie, în ajunul Zilei Internaționale a Educației.
Medic nou la Spitalul „Mavromati”, s-a transferat de la Dorohoi: Sunt sigură că lucrurile vor merge spre bine
 Spitalul Județean „Mavromati” continuă să-și mărească echipa medicală.
Zeci de copii au avut parte de o lecție ”specială”, alături de polițiștii botoșăneni – FOTO
Polițiștii botoșăneni au fost din nou alături de copii, pentru promovarea siguranței pe internet și a respectării regulilor de circulație.
Detectoarele de fum și de gaze vă salvează viața!
Simțiți miros de gaz metan în casă? Trebuie să știți cum să reacționați, astfel încât să nu provocați o explozie care v-ar putea pune viața în pericol.
Botoșănenii care dețin mulți câini vizitați de polițiști, au fost aplicate trei sancțiuni - FOTO
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de specialiști ai DSVSA Botoșani, au efectuat o amplă acțiune în municipiile Botoșani și Dorohoi.   
Mașină parcată acroșată de un tractor, ce au descoperit polițiștii
Bărbatul va fi cercetat penal.
Jandarmii le-au vorbit sportivilor din Botoșani despre bullyng și fairplay - FOTO
Elevii au aflat modalități concrete de evitare a implicării în fapte de natură penală sau contravențională și adoptarea unui comportament civilizat și în spiritul fairplay-ului sportiv.
Brățara cu Buton ROȘU pe care pensionarii o vor primi acasă: Va fi adusă chiar de poștaș
Brățările care au sistemul de alertă Butonul Roșu vor fi livrate acasă prin poștă, în perioada următoare, împreună cu un dispozitiv mobil.
AVANSEAZĂ lucrările pe DN 29D, asfalt în zona Ștefăneștiului – GALERIE FOTO
Continuă lucrările în cadrul proiectului de modernizare a DN 29D, Botoșani – Ștefănești.
Se anunță SCHIMBĂRI importante la proba practică a examenului auto
Proba practică a examenului auto ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați, nu doar cu ofițeri și agenți de poliție.
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Din păcate, nu producem fotbal. Suntem într-o situaţie destul de dificilă mental. Cred că frica şi-a spus mult cuvântul asupra jocului. Dacă jucăm prost cu Rapid şi ne bate Rapidul, bănuiesc că va trebui să schimbăm ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9419 lei
USD
Dolarul SUA
4.9805 lei
CHF
Francul elveţian
5.0577 lei
GBP
Lira sterlină
5.6702 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4464 lei
XAU
Gramul de aur
273.2533 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2562 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1697 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2201 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6634 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2013 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
9.1 o C
Dorohoi
9.7 o C
Bucecea
10.8 o C
Darabani
9.0 o C
Saveni
9.9 o C
Ştefăneşti
9.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.