Roș-alb-albaștrii l-au pierdut pe golgeterul din sezonul 2018-2019, care s-a întors la Universitatea Craiova, dar ar putea în schimb aduce un alt atacant care aparține Olteniei.
Mihai Roman și-a încheiat împrumutul de un an la FC Botoșani, iar alb-albaștrii au decis să nu îl mai lase în Moldova după ce a reușit să marcheze nouă goluri în recentul campionat.
Mai ales că au mari probleme în ofensivă după plecarea lui Mitriță și accidentarea lui Koljic.
În schimb, nu vor să îl mai păstreze în lot pe Andrei Burlacu (foto cu jambierele coborâte). Atacantul de bandă s-a remarcat în sezonul 2017-2018, când a marcat de cinci ori pentru craioveni și a dat patru pase decisive.
Anul următor nu a mai reușit să repete evoluțiile bune și doar cu două goluri în sezonul de toamnă, unul în Liga 1 și celălalt în Cupa României, a fost cedat la Poli Iași sub formă de împrumut.
Nu s-a impus la formația din Copou, pentru care nu a marcat nici măcar o singură dată.
Cum este botoșănean, s-au deschis discuțiile pentru a fi împrumutat la formația deținută de grupul Elsaco.
Andrei Burlacu are 22 de ani și a debutat în Liga 1 la Craiova pe când avea doar 18 ani, după ce la FC Botoșani nu a fost ținut în lot fiindcă Leo Grozavu ar fi concluzionat că... ”nu știe să alerge”.
Atacantul de bandă stângă a evoluat la mai multe naționale de juniori.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
USR Botoșani: PSD și PNL au luat 10 milioane de euro în martie de la bolnavi și mame
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Elevul olimpic de la Botoșani: TREI calificări la etapa națională
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Gabriela Erdic
Mar 28, 2024
Declarația zilei 28 martie 2024
Gabriela Erdic
Mar 28, 2024
Încă două blocuri la Lebăda: Apartamente cu recuperatoare de căldură și aer condiționat
Gabriela Erdic
Mar 28, 2024