Echipele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași intervin astăzi pentru eliminarea efectelor produse de vântul puternic pe rețeaua rutieră din administrare.
Pe fondul atenționărilor meteo, s-au înregistrat daune îndeosebi la nivelul semnalizării rutiere (DN 29, DN 29B, DN 29D) al altor elemente ce țin de siguranță circulației (balize semnalizare, parapet lestabil - DN28, Valea Lupului, județul Iași).
De asemenea, pe corpul drumului au ajuns transportate de vânt resturi arboricole și chiar porțiuni de acoperiș (DN 29D, extravilan Ștefănești, jud. Botoșani) sau stâlpi de susținere a rețelelor de utilități (DN 29, extravilan Ungureni, jud. Botoșani).
Reamintim că, până în această seară, ora estimată 20:00, zona Moldovei se află sub atenționare Cod galben de intensificări susținute ale vântului, interval în care se vor înregistra rafale de 55-65 km/h, iar pe arii restrânse 75-80 km/h.
„Recomandarea pentru conducătorii auto este de a-și programa cu maximă atenție călătoriile în zonele afectate și de a circula cu prudență, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. Circulați cu atenție!”, transmit reprezentanții DRDP Iași.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul șef de la Poliția Locală și o consilieră județeană intră în ATOP
Oana Sava
Apr 24, 2024
Concurs inedit la Școala de Cooperație de Ziua Pământului, elevii au nevoie de... like-uri – VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 24, 2024
Bagajul perfect chiar există: afla cum îl pregăteşti rapid
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
O mamă și fiul ei de patru ani au dispărut de acasă: Poliția, APEL către cetățeni
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024