Evenimentul se va desfășura în localitatea natală a marelui muzician.
În contextul ediției curente a Festivalului Internațional „George Enescu” (27 august – 24 septembrie 2023), una dintre manifestările culturale și artistice de înaltă ținută incluse anul acesta în programul oficial al prestigiosului eveniment se va desfășura în localitatea natală a marelui muzician român, la Liveni (comuna George Enescu), vineri, 22 septembrie, cu începere de la orele 17:30, se menționează într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții Muzeului Județean Botoșani.
Cu o tradiție îndelungată, datând din 1958, Festivalul Internațional „George Enescu” celebrează memoria, creația și personalitatea remarcabilului compozitor, dirijor, violonist și pianist.
Prin anvergura impresionantă dobândită în decursul deceniilor, festivalul s-a impus până în prezent drept unul dintre cele mai notabile evenimente internaționale de muzică clasică, căpătând o binemeritată reputație a excelenței și reprezentând România în peisajul muzical mondial. Prin urmare, este cu atât mai semnificativ faptul că la ediția din 2023 a festivalului, în premieră, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani și al Consiliului Județean Botoșani, Filarmonica „George Enescu” Botoșani și Muzeul Județean Botoșani contribuie la omagierea lui Enescu printr-un concert extraordinar, desfășurat chiar în spațiul locuinței sale natale, în prezent Casa Memorială „George Enescu” Liveni, recent restaurată prin intermediul proiectului cu finanțare europeană „Music and History – Values that Bring Us Together”.
Programul artistic al concertului va include Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră al lui Max Bruch (solist Ștefan Aprodu), precum și Rapsodia I și Rapsodia a II-a ale lui George Enescu (dirijor Alexandru Ilie).
Intrarea este gratuită.
„Iubire prefăcută”, tentativă de fraudă printr-un simplu mesaj: Avertismentul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Puștanii din Centrul Vechi ridicați de forțele MAI, trimiși acasă după câteva ore
Sergiu Bălășcău
Sep 11, 2024
Struguri vânduți la Botoșani direct din dubă
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
VINERI: Ziua Pompierilor sărbătorită cu ceremonial militar, plimbări cu șenilata și tiroliană
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile