Poliţiştii municipiului Botoşani au fost solicitaţi luni să intervină pentru aplanarea unui conflict care avea loc într-un imobil din zona Parcului Tineretului.
Echipajele de poliţie ajunse la faţa locului au constatat că doi bărbaţi, de 43, respectiv 28 de ani, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice la locuinţa unuia dintre ei şi pe fondul unor discuţii contradictorii, au avut un conflict spontan, împrejurare în care s-au agresat reciproc. Pe timpul încăierării bărbatul de 28 de ani l-a lovit pe cel de 43 de ani cu un obiect înţepător în membrul inferior stâng.
Pe timpul intervenţiei la faţa locului, în apropiere şi-au făcut apariţia mai multe rude ale bărbaţilor precum şi alţi locatari ai imobilului, care au încercat împiedicarea poliţiştilor de a-l conduce pe tânărul de 28 de ani la sediul unităţii pentru audieri. Totodată, aceştia au încercat să împiedice şi echipajul de prim ajutor să îi acorde îngrijiri medicale victimei.
Pentru a preîntâmpina escaladarea situaţiei conflictuale respective, la faţa locului a fost redirecţionat un echipaj al Serviciului de Acţiuni Speciale, precum şi lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, starea de tensiune fiind imediat aplanată.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, care va fi soluţionat procedural.
Totodată, cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 61/1991 cu amendă în cuantum de 4.200 de lei pentru provocarea unui scandal. De asemenea, persoanele care au împiedicat poliţiştii să îşi desfăşoare atribuţiile de menţinere a ordinii publice au fost sancţionate contravenţional, cuantumul amenzilor fiind de 19.000 de lei.
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024