De câteva zile la DRDP Iași este panică: mândria Direcției, refacerea drumului Târgu Frumos – Botoșani a plesnit la Copălău.
Pe drumul încă în construcție au apărut surpări și fisuri, iar specialiștii spun că executanții nu au respectat tehnologia.
Există încă o dezvăluire: șeful echipei de consultanță din DRDP, de la începutul proiectului din 2021, a fost înlocuit după ce a cerut constructorilor să respecte modul de lucru agreat în proiect.
Constructorii și-au văzut de lucrări ca și cum nu li s-ar fi cerut nimic. Acum vor reface 8 kilometri de drum pe cheltuiala lor. Liderul asociației care a câștigat licitația este fosta Aqua Parc SRL a lui „Ginel” Gheorghe Vlasie, finul baronului PSD de Neamț Ionel Arsene, potrivit reporteris.ro.
În ultimele zile, în zona localității Copălău din județul Botoșani, drumul nou s-a fisurat. Urmele vizibile sunt deja de dimensiuni mari, întinse pe aproximativ 8 km, cu fisuri apărute din loc în loc. La Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, care este administratorul drumului, s-a dat alarma, mai ales că drumul nici măcar nu a fost finalizat. Lucrarea ar urma să fie gata la începutul anului viitor.
„Am trimis o echipă care să evalueze situația, să vedem cauzele crăpăturilor. Așteptăm raportul. Bănuim că a fost turnat un strat de mixtură asfaltică AB2 și imediat trebuia turnat un alt strat, dar această operațiune nu a fost făcută în timpul recomandat. Din cauza traficului, au apărut fisuri. Este o situație la fel cu cea de pe centura Iașului, din 2013, când s-a întârziat turnarea unui strat și au apărut fisuri peste tot. Probabil că dacă este fisurat se rezolvă, se trece imediat la stratul de binder. Nu știu ce fisuri sunt, cât de adânci, eu aștept să vină colegii. Intervențiile se fac pe cheltuiala executanților”,
directorul DRDP Ovidiu Laicu.
Surse din cadrul instituției implicate în cercetarea cauzelor fisurilor au precizat că informația conform căreia firma nu a respectat procesul tehnologic este corectă.
Luni dimineață, în zona localității Copălău, spre Botoșani, utilajele au început să scoată un strat proaspăt turnat. Martorii au precizat că au apărut fisuri importante în drum, dar și surpări în terasamente.
Drumul dintre Târgu Frumos și Botoșani a fost licitat în 2020, la CNAIR. Câștigătorul licitației în valoare de 267 de milioane de lei pentru 71,5 km de drum cu lățimea de 9 m a fost asocierea Aqua Parc SRL (lider) cu Mavgo Holding SRL, Vahostav SK și Trameco SA.
Conform proiectului, pe lungimea dintre Târgu Frumos și Botoșani erau 8 poduri de reabilitat, un pod nou, 104 podețe (61 noi, 43 reabilitate), 36 de intersecții și un sens giratoriu. În Hârlău a fost necesară și amenajarea trotuarelor.
Șeful echipei de consultanți de la DRDP a fost la început, conform contractului, inginerul Cătălin Iordache. Până acum câteva luni el a luat jumătate din salariu, lunar, pentru consultanță. După revenirea directorului Ovidiu Laicu, în luna mai, Iordache a fost înlocuit din poziția de șef al echipei de consultanță cu inginerul Petru Tudorache, după ce a impus firmelor executante respectarea unor pași impuși de proiect.
Compania Aqua Parc, liderul asocierii câștigătoare, denumită în prezent Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, este condusă de Gheorghe Vlasie (Ginel), om de afaceri apropiat al șefului PSD Neamț, Ionel Arsene.
Este una dintre firmele implicate în refacerea podului prăbușit de la Luțca de peste râul Siret. Refacerea acestuia a făcut parte dintr-un contract de 264 de milioane de lei finanțat prin PNDL II și câștigat de asocierea Aqua Parc SRL (lidr), Mavgo Holding, Danlin XXL, Darcons, Trust CCDP, Hydrostroy AD, Alido Proiect și Rutier Consult SRL. La pod ar fi lucrat efectiv Aqua Parc, Mavgo Holding și Darcons.
Firma Aqua Parc SRL a fost înființată în 2004 de către Gheorghe Vlasie junior, alături de doi asociați, iar din 2008 a fost preluată integral de către acesta. El a început să lucreze împreună cu tatăl său, Gheorghe Vlasie, din 2013, iar în același an i-a cedat-o integral acestuia.
De la începutul anului 2021, Aqua Parc și-a schimbat denumirea în Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi SRL. În perioada 2019 – 2021, a câștigat contracte cu administrațiile locale din Neamț și din toată țara în valoare de peste 300 de milioane de euro. A participat singură sau în diferite asocieri la licitații publice. Printre acestea este și contractul pentru drumul Târgu Frumos – Botoșani.
Conform presei din județul Neamț, Mavgo Holding, firmă care apare în asocierea din contractul pentru drum, este controlată printr-un interpus tot de către Gheorghe Vlasie Jr. Acesta este finul baronului PSD de Neamț Ionel Arsene, încheie sursa citată.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024