Ştiri
Florin Cîțu în campanie liberală la Popăuți cu Rareș Bogdan și Flutur de la Suceava, premierul îmbrățișat ca Orban în urmă cu două zile – GALERIE FOTO

La mai puțin de 48 de ore după ce Ludovic Orban și-a prezentat moțiunea de candidat la președinția PNL la Stațiunea de Cercetare Popăuți, în același loc a făcut exact același lucru și Florin Cîțu.

Premierul a ajuns la unitatea condusă de Ionică Nechifor în jurul orei 10:00, după ce în prealabil a vizitat un centru de vaccinare de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi.


La Popăuți, prim-ministrul a fost întâmpinat, printre alții, de europarlamentarul Rareș Bogdan și de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.


La întrunirea care se află în desfășurare la această oră iau parte mai mulți liberali care joi l-au primit cu multă căldură pe Ludovic Orban, dar și alții care au lipsit de la acea întrunire.


Iar filmul a părut în mare parte unul cu repetiție, nelipsind nici măcar îmbrățișările călduroase de care președintele Camerei Deputaților le-a avut în urmă cu două zile și care astăzi au fost destinate premierului.


Directori, primari, consilieri județeni și municipali iau parte la ședință.


De la Botoșani, Florin Cîțu pleacă la Flămânzi și apoi la Bacău.  

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
ACUM: Premierul României la Colegiul Asachi, în concediu la vizita lui Orban, prefectul a venit să îl primească pe Cîțu – VIDEO & GALERIE FOTO
Orban adulat la Botoșani! Luat în brațe de liberali cu șoapte dulci și zâmbete până la urechi – GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Nova Apaserv RESTICȚIONEAZĂ apa în municipiul Botoșani, începând cu ora 16.00
Potrivit conducerii Nova Apaserv Botoșani, avaria localizată în zona Leorda a fost remediată. Cu toate acestea, apa va fi restricționată în această seară în municipiul Botoșani.
Bețivii dați jos de la volan: 20 de sancțiuni în câteva ore
În timpul acțiunii polițiștilor de la Rutieră a fost reținut și un permis de conducere.
Agresori sexuali vizitați de polițiști la domiciliu, unul dintre ei s-a ales cu noi acuzații
Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța cetățenilor
Strigăt de AJUTOR pentru un profesor de la un liceu din municipiu: Rugăm oamenii cu inima deschisă și care pot...
Un profesor de la un colegiu din municipiul reședință de județ trece prin clipe grele și are nevoie de ajutor.
Femeie prădată în Piața Mare, hoții i-au furat aproape 5.000 de lei
Cei doi bărbați, de 41 și 51 de ani, sunt trimiși în judecată pentru furt.
În această seară, FC Botoşani - FCSB în Cupa României: Nici măcar victoria nu e de ajuns
FC Botoşani - FCSB, meci contând pentru etapa a 3-a a Grupei B din Cupa României, este programat, joi, 8 decembrie, de la ora 20:00.
Sucevenii vor traseu de piste de biciclete de la Aeroport până în Iași cu trecere prin Botoșani
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, joi, că CJ Suceava va depune un nou proiect pentru piste de biciclete finanțat prin PNRR, în parteneriat cu județele Botoșani și Iași.
Iohannis a semnat: Polițiștii locali vor putea opri mașini și solicita şoferilor astfel de informații
Polițiștii locali vor putea da amenzi în cazul refuzului. Măsura a fost promulgată miercuri de preşedintele României.
O botoșăneancă vrea să își salveze fiica, Ecaterina a făcut cancer de la o măsea: Fetița mea moare în chinuri, vă implor ajutorul!
Medicii i-au scos fetiței mandibula, dar cancerul nu cedează. Mai mult, spune mama, boala se răspândește în tot corpul.
Lucian Trufin, PSD Botoșani: „Guvernul susține producția de usturoi și afacerile cultivatorilor”
Guvernul susține producția de usturoi și afacerile cultivatorilor.
Daea ne liniștește: Prețurile au crescut, dar nu este în România cea mai scumpă hrană
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţine că în România nu este cea mai scumpă hrană din Uniunea Europeană (UE) şi că poate dovedi acest lucru, şi admite că preţurile au crescut peste tot în ţările UE.
Val de DEMISII din armată: MApN vrea să mărească rândul militarilor cu noi categorii de personal
Din 2020 și până în prezent, Armata Română s-a confruntat cu peste 3.500 de demisii.
Virgil Ianțu, impresionat de copilul de doar 7 ani din Botoșani: ”Deschis, sincer, fără măști, a fost o întâlnire ce mi-a rămas în suflet” - VIDEO
Episodul dedicat Zilei Naționale a adus în platoul show-ului „Copiii spun...“, difuzat la TVR 1, copii excepționali, care își iubesc și își respectă țara.
După relaxarea de 1 decembrie vine vacanța de iarnă a elevilor: Când începe și cât durează
După minivacanța de Sfântul Andrei și de Ziua Națională, elevii s-au întors în bănci. După doar trei săptămâni de cursuri va începe, însă, vacanța de iarnă.
ATENŢIE, şoferi! Botoşaniul se află sub atenţionare de Cod Galben
Meteorologii au anunţat pentru această dimineaţă o alertă de Cod Galben pentru judeţul Botoşani.
Un botoșănean a mers la spital cu o problemă, dar a aflat că situația este mult mai gravă: CE spun medicii
O problemă netratată sau ignorată poate avea consedințe grave asupra întregului organism, spun medicii. 
Bunica din Botoșani îi cere ajutorul lui Budăi, plângând: Domnule ministru, te rog să mă salvezi!
Bunica Parascheva trăieşte în Botoşani, judeţul cu cele mai mici pensii din România.
Botoșănenii, reprezentați în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, de consilierul local PSD Dana Lăzăruc, la mobilizarea pentru aderarea României la Schengen – VIDEO & FOTOGALERIE
Zeci de reprezentanți ai PES activists România, veniți din toată țara şi din diaspora, s-au mobilizat astăzi, în fața sediului Consiliului UE, pentru a transmite mesajele lor de susținere pentru aderarea României la spațiul Schengen, în contextul în care, chiar în respectiva instituție se va adopta decizia privind aderarea țării noastre, în cursul zilei de mâine.
Codul galben de ceață a fost prelungit până la ora 23:00!
Pe drumurile din județul Botoșani, din această cauză, se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
7 decembrie 2022: Polițiștii cu ochii pe cei cu petarde, un candidat a luat nota zero la un concurs – VIDEO sumarul zilei
Iată principalele știri ale zilei de 7 decembrie 2022.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În aceste cazuri punctuale poate fi apelat numărul de urgență 112, se deplasează o patrulă de Poliție sau de Jandarmerie la locul indicat iar aceștia iau măsurile legale, conform Legii 61/1991 pentru tulburarea liniștii și ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9192 lei
USD
Dolarul SUA
4.6852 lei
CHF
Francul elveţian
4.9737 lei
GBP
Lira sterlină
5.6962 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4209 lei
XAU
Gramul de aur
268.5155 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2412 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1854 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1512 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4303 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2022 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6614 lei
Vremea
astăzi
Botosani
9.2 o C
Dorohoi
9.6 o C
Bucecea
7.8 o C
Darabani
4.6 o C
Saveni
10.1 o C
Ştefăneşti
8.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.