Ştiri
Fostul coleg subprefect al lui Paul : Nu credeam că o să mă despart atât de repede
Daniel Moruzi, cel care a fost coleg în Prefectură cu Paul Secrieru în urmă cu doi ani, a fost la rândul său consternat când a auzit vesteai accidentului acestuia. Abia astăzi la amiază, a doua zi după tragicul eveniment rutier de la ieşirea din Huţani, el a putut transmite un mesaj pe care îl redăm integral mai jos.

Mi-am pierdut un prieten drag, un om de care nu credeam că o să mă despart atât de repede. Mi-a greu să mă adun şi să conştientizez că nu o să ne mai bem cafeaua împreună şi nu o să mai comentăm evenimentele ca doi politicieni anonimi, cum ne plăcea să spunem. Cred că Dumnezeu nu era atent când s-a întâmplat tragicul eveniment, dar mă rog Lui să te aibă în grijă.
Daniel Moruzi şi Paul Secrieru au fost din ianuarie şi până în iunie 2010 subprefecţi de Botoşani, în perioada în care fiecare judeţ avea câte două astfel de posturi. Ambii au părăsit posturile prin demisie, unul în vară, celălălat în toamnă.
MAI MULTE DESPRE RELAŢIA CELOR DOI:
 INTERVIU Daniel Moruzi : Dl Câmpanu ştie de ce m-a susţinut pe mine
CITEŞTE ŞI:
 Incredibilul ghinion al lui Paul Secrieru, ce s-a întâmplat pe drumul spre Botoşani

Urmărește-ne și pe Google News

RAZIE cu polițiști și jandarmi: Sute de persoane legitimate, șoferi și scandalagii amendați
Valoarea amenzilor date de oamenii legii este de 26.000 de lei. 
ASTĂZI: Tânăr amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au confiscat și marfa
Tânărul este din județul Suceava și a fost oprit la control pe un drum din Botoșani.
„Aroma Caffe” s-a deschis în Uvertura Mall, inaugurare cu mascotă și gratuități pentru clienți – FOTO & VIDEO
(P) Deschiderea oficială a avut loc astăzi, 9 decembrie 2023, la ora 12:00, într-o atmosferă primitoare unde cafeaua a fost la loc de cinste.
„Pirat” auto amendat cu 1.000 de lei după ce a fost oprit pe o stradă din municipiu
Bărbatul a fost prins cu cinci persoane în mașină.
Alexandershop, feeria sărbătorilor de iarnă în magazinul unde găsești cadoul potrivit de Crăciun – GALERIE FOTO
(P) Cu toții știm că se apropie sezonul sărbătorilor de iarnă și odată cu el vine și bucuria de a face cadouri celor dragi. O provocare pentru mulți dintre noi este găsirea cadoului perfect, care să exprime iubirea și aprecierea noastră. Dar nu trebuie să vă faceți griji, pentru că Alexandershop este magazinul unde veți găsi cu siguranță cadoul potrivit de Crăciun.
Pacient de la Psihiatrie înecat cu mâncare: Echipajul TIM, misiune de salvare cu succes
Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) a fost solicitat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean „Mavromati”.
Șfaițer a reușit să-i vândă cu 200.000 de euro un fotbalist lui Becali: E un jucător în care am crezut
Gigi Becali a anunțat că a transferat un jucător de la Poli Iași.
Senatorul AUR: România este la un pas de o situație critică în energie
Redăm mai jos comunicatul transmis de către senatorul AUR, Dorinel Cosma. 
Avarie la Leorda: Presiune scăzută în municipiu, alte localități NU au apă deloc
Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de reprezentanții companiei de apă.
Căpitan din Botoșani condus pe ultimul drum cu onoruri militare – FOTOGALERIE
Înmormântare cu onoruri militare pentru un căpitan originar din Botoșani.
RECORDUL” botoșăneanului Florin Andone: NU nimerește poarta, dar este campionul faulturilor
Florin Andone e primul într-un clasament caracteristic mai mult fundașilor.
Familie, la un pas să rămână FĂRĂ casă în plină iarnă
Pompierii au reușit să stingă flăcările, înainte ca acestea să se extindă.
Tânăr din Botoșani prins drogat la volan de polițiștii suceveni
Polițiștii l-au oprit pentru un control de rutină, iar în urma testării s-a întocmit dosar penal.
Se fac angajări în două școli din Botoșani – LISTA posturilor
Pe final de an în câteva instituții se fac angajări.
„Fii bun, nu doar de Crăciun”, iar Iulius Mall te premiază!
La Iulius Mall Suceava ai parte de o întreagă experiență senzorială, în special în această perioadă. Decorațiunile de Crăciun, atmosfera de sărbătoare, dar și serviciile pe care le punem la dispoziție te îndeamnă să „Fii bun, nu doar de Crăciun”.
Cum să decorați festiv zona de tv din casă?
(P) Sezonul rece este un prilej minunat de redecorare interioară. De aceea, vrem să vă ajutăm să fiți on-trend cu cele mai moderne tendințe și să amenajați cu stil zona în care țineți televizorul. Indiferent că este vorba despre living sau dormitor, cu următoarele sfaturi oferite de noi vă veți impresiona familia, dar și musafirii. În rândurile ce urmează, vă vom da câteva ponturi în legătură cu cele mai atrăgătoare ornamente ale sezonului, pentru ca dumneavoastră să vă puteți inspira. Să începem!
”Aroma Caffe” deschide o nouă cafenea în cel mai mare centru comercial din Botoșani – FOTOGALERIE
(P) Rețeaua de cafenele ”Aroma Caffe” fondată de antreprenorul botoșănean Alberto Calistru se extinde și își întărește astfel poziția de lider de piață la Botoșani.
Amenzi de peste 100.000 de lei pentru un operator prins FĂRĂ autorizație de mediu – GALERIE FOTO
Controlul a fost realizat în colaborare cu Biroul Județean de Poliție Transporturi.
Cresc salariile profesorilor din ianuarie, ministrul Educației NU știe încă procentul: Permiteți-mi să nu speculez
Creșterea salarială convenită cu sindicatele ar fi de 20% pentru profesori și angajații din Învățământ, pentru anul 2024, confirmă Ligia Deca, ministra Educației.
Pompierii botoșăneni au mers la o grădiniță și au dat peste 100 de copii curioși - GALERIE FOTO
Pompierii botoșăneni au împărtășit cu cei mici secretele supraviețuirii în fața pericolelor.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.9 o C
Dorohoi
-5.3 o C
Bucecea
-4.6 o C
Darabani
-6.0 o C
Saveni
-4.2 o C
Ştefăneşti
1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.