Compania Națională Loteria Română S.A. pune la dispoziţia jucătorilor, începând din această lună, un nou sistem loteristic dezvoltat şi implementat "in-house" de către companie, prin resurse proprii.
Sistemul loteristic denumit SILOR (Sistem Loteristic Românesc) înlocuieşte vechiul sistem operat de Loteria Română încă din anul 1993 şi asigură continuitatea activităţii companiei cu respectarea standardelor de calitate, securitate şi integritate.
Arhitectura noului sistem, proiectată atât din punct de vedere hardware cât şi software de către specialiştii Loteriei Române, presupune şi noi terminale de joc precum şi un nou sistem central.
Sistemul loteristic SILOR este unul flexibil şi va permite Loteriei Române să-şi dezvolte, în viitor, portofoliul de produse şi să introducă, inclusiv, vânzarea în sistem online.
"Sistemul SILOR este realizat în totalitate de către specialiştii Companiei Naţionale, prin resurse proprii, iar acest lucru este, cu siguranţă, un mare câştig pe termen mediu şi lung. Implementarea noului sistem era o necesitate şi reprezintă rezultatul unui efort susţinut, un pas important în dezvoltarea şi modernizarea companiei, în acord cu exigenţele tehnologiei actuale",
Ovidiu Iulian Portariuc, Director General Compania Naţională "Loteria Română" S.A, pentru Amos News.
Loteria Română a împlinit anul acesta 112 ani de activitate şi este unul dintre cele mai longevive şi valoroase branduri româneşti. Acţionarul Companiei Naţionale "Loteria Română" S.A. este Ministerul Finanţelor Publice.
"Consider că această schimbare vine în primul rând în sprijinul cerinţelor şi aşteptărilor jucătorilor şi nu în ultimul rând în atingerea principalului scop care stă la baza funcţionării şi organizării Companiei Naţionale 'Loteria Română'- oferirea de jocuri responsabile şi crearea fondurilor necesare pentru finanţarea obiectivelor de interes public naţional",
a subliniat Eugen Orlando Teodorovici, Ministrul Finanţelor Publice.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Incendii unul după altul la Botoșani: CUM se expun pericolului unii botoșăneni
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Acuzații de blat după victoria FC-ului cu Petrolul, dinamoviștii au răbufnit: Corect meci, nu?
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024