Ştiri
Garda de Mediu Botoșani a ”taxat” cu aproape 30.000 de lei un magazin - FOTOGALERIE

Ploaie de nereguli după un control al Gărzii de Mediu la un operator economic din Botoșani care comercializează produse alimentare, băuturi și tutun.

O echipă de comisari din cadrul Comisariatului Județean Botoșani a constatat o serie de nereguli.

 

Astfel, cantități de deșeuri erau depozitate necorespunzător: produse deteriorate nevandabile (ambalaj deteriorat și  produs depreciat), anvelope uzate, vehicule scoase din uz, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri mase plastice, deșeuri metalice.

 

Comisarii Gărzii de Mediu au constatat, de asemenea, lipsa evidenței gestiuni deșeurilor (generate, colectate, valorificate, eliminate prin operatori autorizați). De asemenea, formularele de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase nu erau emise de expeditor și nu erau semnate şi ştampilate de către destinatar.

 

S-a constatat, totodată, că formularul de expediție/ transport de deşeuri periculoase nu era completat cu cantitatea de deșeuri predată.

 

Pentru neconformitățile constate s-au trasat măsuri cu termen, în vederea remedierii, și s-au aplicat un număr de 3 (trei) sancțiuni, conform prevederilor legale, în cuantum de 27.500 lei.

 

loading...
Peste 700 de fire de lalea pestriță confiscate de Garda de Mediu: Lasă florile acolo unde le este locul!GALERIE FOTO
MOTIVUL mai puțin obișnuit pentru care comisarii de la Garda de Mediu Botoșani au aplicat o amendă de 20.000 de lei

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Zeci de sancțiuni aplicate noaptea trecută, peste 100 de polițiști la datorie – GALERIE FOTO
S-a acționat, cu preponderență, în zonele în care se desfășoară evenimente cultural-artistice, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Petrecere terminată cu un dosar penal pentru un șofer de 18 ani
A băut bine, apoi a urcat la volan, în speranța că nu îi va ieși înainte niciun polițist.
Șofer BLOCAT în trafic după o urmărire în miez de noapte, a fost dezastru la etilotest
Botoșăneanul a fost blocat după mai bine de doi kilometri, șoferul refuzând să oprească la semnalul polițiștilor.
Județul Botoșani sub Cod Galben de ploi și vijelii
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip Cod Galben valabilă și pentru județul Botoșani.
Căței cu ”genă regală” la Botoșani, proprietarul îi vinde cu mii de lei – FOTO
Părinții puilor de Cavalier King Charles provin din Irlanda din bunici campioni, genă regală, precizează proprietarul.
80 de ucraineni au intrat în Botoșani, doar 5 refugiați în centrele din județ
În ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 81 persoane și 27 vehicule.
Acuzat de mare evaziune: Medicul botoșănean, fost director, care a dosit 200.000 de lei
Dosarul a trecut de Camera preliminară, primul termen pentru judecata pe fond fiind stabilit pentru data de 15 septembrie.
Înalți ierarhi în județ, școală de vară și cercuri pastorale în parohiile din Botoșani
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a făcut publice evenimentele care au loc în Arhiepiscopia Iașilor în perioada 14-20 august 2022.
Directorul de la Protecția Consumatorilor, avertisment privind aceste băuturi: Pot fi foarte periculoase
A transmis un mesaj pe rețelele de socializare în acest sens.
Ministrul Budăi, anunț despre MAJORAREA salariilor
Ministrul botoșănean a susținut de asemenea că și pensiile trebuie mărite.
Simona Radiș, campioană europeană! Botoșăneanca a strălucit la Munchen și a luat medalia de AUR
Echipajele României au cucerit sâmbătă nu mai puțin de șase medalii în cele șapte finale disputate la Campionatele Europene de Canotaj de la Munchen. Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, campioane olimpice la Tokyo, au câștigat proba la dublu vâsle feminin.
Doi iubiți din Botoșani prinși într-un lan de porumb: CE le-au spus polițiștilor
Proprietarul lanului de porumb a sunat la 112.
Milioane de euro în joc: „Frații Dedeman” anunță noi investiții: Explorăm mai multe oportunități
 Frații Pavăl care dețin un magazin și la Botoșani continuă să investească.
Cuplu ajuns de urgență la spital: Tânăra din Botoșani a confundat frâna cu accelerația și s-a izbit cu ATV-ul într-un copac
Au fost preluați de ambulanțe pentru a primi îngrijiri medicale la spital. 
Zeci de botoșăneni anunțați de autorități că au scăpat de boala momentului - TABEL
Sunt în total 80 de pacienți care s-au vindecat în ultimele 24 de ore.
Câinii polițiști, un adevărat spectacol pentru copiii din Botoșani – FOTOGALERIE
De fiecare dată când câinii care se află în serviciul Poliției sau al Poliției de Frontieră își fac apariția, cei mai încântați sunt copiii.
Județul Botoșani tranzitat de ucraineni, majoritatea pleacă, puțini rămân
La șase luni de la începerea războiului, numărul ucrainenilor care intră în România prin Botoșani a scăzut considerabil.Probabil că un singur centru de cazare mai este funcțional, pentru cei care solicită sprijin.
Fost primar botoșănean condamnat la închisoare după ce și-a împușcat vărul
Instanța s-a pronunțat în acest dosar în cursul zilei de vineri, 12 august 2022.
Șoferul care a intrat cu mașina într-o casă, abia se putea ține pe picioare
Accidentul rutier a avut loc noaptea trecută, la fața locului fiind prezente echipaje de Poliție dar și de pompieri.
NOAPTEA TRECUTĂ: Un șofer a intrat cu mașina în peretele unei case – FOTOGALERIE
Un bărbat, în vârstă de 31 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după mașina pe care o conducea a intrat în gardul unei gospodării și s-a oprit în peretele unei case. 
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Și din partea noastră, și din partea autorităților, se poate mai mult. Aș fi vrut, de exemplu, pentru acest proiect cu campania gratuită să-mi strângă și mie mâna un oficial. Sau cineva. Să-mi zică: bravo că ai făcut ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8909 lei
USD
Dolarul SUA
4.7450 lei
CHF
Francul elveţian
5.0380 lei
GBP
Lira sterlină
5.7696 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5548 lei
XAU
Gramul de aur
272.6466 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2455 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2438 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3761 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7206 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2009 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6575 lei
Vremea
astăzi
Botosani
30.5 o C
Dorohoi
30.5 o C
Bucecea
29.3 o C
Darabani
29.4 o C
Saveni
31.0 o C
Ştefăneşti
26.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.