Ştiri
Ghiorghiţă, plângere penală împotriva lui Portariuc
Florin Ghiorghiţă a formulat o plângere penală pe care o va înregistra în cursul zilei de marţi, 15 mai 2012 împotriva lui Ovidiu Portariuc, candidatul USL la Primăria Botoşani care i-ar fi adus o serie de acuze fără a avea şi un fundament în acest sens.

Mai exact este vorba despre o serie de declaraţii făcute de viceprimar cu privire la montarea de camere video în unităţile şcolare de la nivel local pentru examenele naţionale. Florin Ghiorghiţă susţine că Portariuc ar fi extras din context respectiva afirmaţie. „Unii citesc ori de-a îndoaselea ori citesc numai ce le convine, eu am spus atunci că nu sunt de acord cu montarea camerelor de supraveghere din şcoli şi asta pentru că românul nu este învăţat numai să fure şi nu trebuie urmărit în permanenţă, filmat, înregistrat. Asta a fost declaraţia mea şi asta o repet şi acum. Dumnealui a extras-o, a modificat-o şi aduce acuzaţii foarte grave în care eu spun că românii fură sau sunt leneşi sau nu mai ştiu eu ce”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani.
VEZI ce a zis Portariuc despre Ghiorghiţă:
Portariuc îi cere lui Ghiorghiță demisia de urgență  
VEZI declaraţia lui Ghiorghiţă cu camerele video
Ghiorghiţă: camere video la bac: Românul parcă e învăţat numai să fure 
Mai mult decât atât Florin Ghiorghiţă a afirmat că se va îndrepta asupra membrilor USL şi cu privire la acuzele aduse atât împotriva primarului cât şi a sa personală la lansarea candidaţilor care a avut loc pe data de 13 mai 2012. „Sunt acuze destul de grave şi la adresa primarului şi la adresa mea personală, probabil prin asta lumea vede încă o dată cât de mincinos şi cât de pervers poate să fie un candidat la o funcţie publică, un om care întotdeauna a solicitat o campanie electorală curată, care vrea o altfel de politică, care vrea o altfel de dezbatere publică”, a mai spus Ghiorghiţă.
Citeşte şi:
Portariuc violent la lansare : Gaşcă, furat, paroxism, aberaţie  
Florin Ghiorghiţă s-a consultat în cursul serii precedente cu un avocat şi va depune plângerea penală în cursul zilei de marţi, 15 mai a anului în curs. „Lumea vede foarte clar pentru că noi în ultimii ani am făcut campanie electorală doar pe dezbateri, proiecte şi cu ceea ce vrem pentru viitor, dacă el începe iarăşi cu acuze, minciuni, cu tot felul de prostii, probabil îi voi răspunde şi eu personal la un moment dat. Am formulat aseară o plângere penală împreună cu avocatul Elena Lazarec şi astăzi cu siguranţă voi depune plângerea, îi vom învăţa noi să facă o campanie civilizată şi curată dacă el nu ştie să o facă. Nu vreau să fac niciun fel de acuze la adresa dumnealui, dar este absolut jenant modul în care a pornit campania. El e cel care strigă primul hotul, acum ştiţi care e hoţul”, a mai completat edilul.



ULTIMA acțiune electorală dinaintea alegerilor! Europarlamentar ajuns la Botoșani pentru echipa USR – VIDEO&FOTO
Ramona Strugaru, parlamentar european ales pe listele Uniunii Salvați România (USR) a vizitat mai multe județe pentru a-și susține colegii din teritoriu și pentru a discuta aplicat cu oamenii despre viitorul investițiilor pe partea de dezvoltare din România, bazate în proporție covârșitoare pe fonduri europene.
Echipa Pro România, mesaje pentru botoșăneni: Dacă vreți să scăpați de incompetență veniți la vot
 Candidații Pro România la alegerile locale au susținut astăzi o conferință de presă. Au îndemnat botoșănenii să iasă la vot, să voteze pentru schimbare.
Caz de COVID la o unitate medico-socială din județul Botoșani
În ultimele 24 de ore mai multe persoane au fost confirmate la Botoșani cu virusul SARS-COV-2
Jandarmii împânzesc orașul în weekend, ajung prin pădurea Rediu
Jandarmii botoșăneni și-au anunțat programul pe weekend.
Aproape 1.630 de cazuri raportate astăzi, noi îmbolnăviri și la Botoșani – SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  96.158 de pacienți au fost declarați vindecați.
Mihaela Huncă, candidat Pro România la preşedinţia Consiliului Judeţean: A venit vremea unei schimbări adevărate în județul Botoșani!
Mesaj către botoșăneni transmis de către Mihaela Huncă.
Permis de conducere fals cumpărat cu 300 de euro de un bărbat: CUM l-au prins polițiștii
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, despre care există suspiciuni că ar fi fals.
Bărbat oprit de polițiștii botoșăneni, i-au făcut „cadou” un dosar penal - FOTO
A fost oprit de polițiștii de frontieră.
Alertă METEO: Începe în această noapte și ține până în ziua alegerilor, Botoșaniul sub COD GALBEN
Meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.
Loading...
Doi elevi de la o școală din Botoșani confirmați cu COVID
Doi elevi de la o școală din județul Botoșani au fost confirmați cu virusul COVID.
ACCIDENT: S-a ascuns în lanul de porumb după ce a ajuns cu mașina în șanț
Bărbatul a fost căutat de polițiști în lanul de porumb.
A lovit doi tineri în fața unui bar, botoșănean băgat după gratii
Bărbatul va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Bogdan Dăscălescu, ALDE Botoșani: „Vrem o țară ca afară și un județ dezvoltat ca alte județe!”
La final de campanie electorală, candidatul ALDE la președinția Consiliului Județean Botoșani, Bogdan Dăscălescu, invită botoșănenii să voteze cu responsabilitate pe data de 27 septembrie.
Ecoinsula, instrumentul cel mai modern de colectare și selectare a deșeurilor, adus în municipiul Botoșani – GALERIE FOTO
Botoșănenii care vor face selectarea deșeurilor vor fi recompensați.
Loading...
Cătălin Silegeanu: Așa cum v-am promis, voi fi VOCEA dumneavoastră - VIDEO
Candidatul independent la funcția de primar al municipiului Botoșani spune, cu două zile înainte ca cetățenii să se prezinte la vot, că administrația locală are nevoie de oameni neutri.
PSD: De ce să votezi Doina Federovici președinte al Consiliului Județean?
Este tânără, ambițioasă și cu mare putere de muncă, este mamă și are experiență politică.
PSD: De ce să votezi Cosmin Andrei primar al municipiului Botoșani?
În 10 puncte, candidatul PSD spune de ce merită să fie votat la scrutinul de duminică.
Nicoleta are nevoie de AJUTOR: La 32 de ani, riscă să rămână paralizată
Nicoleta este din Botoșani, are 32 de ani și se confruntă cu grave probleme de sănătate. Boala pare să-i transmită: Adio vise, adio planuri, adio tinerețe!
Gheorghe Ciubotaru, candidat PMP la funcția de primar: ”În loc de materiale electorale, astăzi trebuie să aduc mulțumiri”
Gheorghe Ciubotaru se adresează astfel tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a campaniei electorale civilizate.
Costel Șoptică, candidat PNL la președinția Consiliului Județean: ”Avem acum șansa de a întoarce către succes soarta județului nostru”
Candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani are un mesaj pentru cetățeni: avem șansa de a arăta că putem face mult mai mult decât să ne plângem de milă și să dăm vina pe soartă.
Ovidiu Portariuc este un om demn de primaria orasului Botosani si mai mult decat atat o va castiga 100%. Nu-i este frica de nimeni si nimic pentru ca nu are de ce..cine credeti voi ca o sa-l mai voteze pe tampitul de Flutur sau pe rahatul de Ghiorghita...domnul Gheorghita Ovidiu Portariuc este un om corect..pentru ce sa-i faci plangere? el a muncit, tu ai furat..stiu...este o diferenta care te va costa.. Va ajuns cat ati stat la guvernare...jos cu voi.. Voi chiar nu vedeti ca lumea va huiduieste? daca tot sunteti asa de iubiti de popor de ce nu iesiti bai pe strada sa va vada lumea sa dati mana cu ei si sa va prezentati? va spun eu: pentru ca va e frica!!! si apropo..la momentul actual exista o mafie imensa in acest oras..nu mintiti lumea si spuneti ca nu se intampla nimic pentru ca cei din PDL sunt in stare de orice..absolut ORICE!!!
16 mai 2012, 23:52
Andrei, daca portariuc ar avea dreptate, n-ar mai comenta nimeni nimic. Dar omul asta face niste acuze nefondate. Tu chiar crezi ce zice el? De fapt, tu zici ca el ameninta mafia din botosani, dar mafia asta nu exista la ora actuala, a existat pe vremea lui Egner, acum totul e bine atata timp cat se fac atatea pentru noi si pentru orasul nostru.
16 mai 2012, 18:53
Portariuc e cel mai penibil om din politica locala, nici nu inteleg cum are curaj sa candideze la primaria orasului.
16 mai 2012, 18:51
Anda, tocmai pentru faptul ca stie ca nu are nicio sansa la primarie incearca prin astfel de mizerii sa se ridice in ochii cetatenilor si arunca cu noroi in Flutur si Gheorghita, care totusi, sa fim seriosi, au facut atatea pentru orasul nostru.
16 mai 2012, 18:49
In tara asta cel ce spune adevarul are probleme!Vezi cazul lui Portariuc:cum a amenintat Mafia din Botosani cum au sarit baietii pe el!Succes Ovidiu,nu mor caii cand vor cainii!Hotii trebuie sa plateasca!
16 mai 2012, 07:58
Portariuc asta merita mai mult decat o plangere penala pentru toate acuzele facute la adresa lui Flutur si a lui Gheorghita. In loc sa se inrgijoreze ca nu are nicio sansa la Primarie, sta si arunca mizerii in stanga si in dreapta.
15 mai 2012, 22:30
Sondaj
Pe cine votați la funcția de președinte al Consiliului Județean?
Mihaela Huncă – Pro România
Bogdan Dăscălescu – ALDE
Doina Federovici – PSD
Corneliu Popescu – PMP
Costel Șoptică – PNL
Constantin Rotaru – PPU-SL
Daniel Doctorescu – PRM
Corneliu Furtună – Alianța Partidul Verde - PNȚCD
Andrei Drancă – Alianța USR-PLUS
Declaraţia zilei
„Cred că a venit timpul să avem conducători care au capacitatea să unească toate forțele din toate domeniile, din toate partidele, să dezvolte județul. O să spuneți că este o lozincă. Nu, se poate! Doar trebuie să știi ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8750 lei
USD
Dolarul SUA
4.1874 lei
CHF
Francul elveţian
4.5137 lei
GBP
Lira sterlină
5.3319 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9713 lei
XAU
Gramul de aur
251.0994 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2497 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3430 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9536 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1318 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1800 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6547 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.6 o C
Dorohoi
20.3 o C
Bucecea
20.4 o C
Darabani
20.6 o C
Saveni
20.3 o C
Ştefăneşti
21.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.