Ştiri
Grea LOVITURĂ pentru Carrefour și Kaufland din Botoșani

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în luna iulie legea care obligă hipermarketurile să expună la raft 51% produse româneşti şi le interzice să încaseze de la furnizor taxe şi servicii.

Botoșănenii ar trebui să găsească pe rafturile supermarketurilor, de la jumătatea lunii ianuarie, mai multe produse românești. Pe 15 ianuarie se împlinesc şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial a aşa-numitei legi a produselor româneşti la raft (legea 150/2016 a comerţului alimentar) , dată de la care, în mod teoretic, ar fi trebuit să intre în vigoare şi prevederea potrivit căreia marii retaileri sunt obligaţi ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie, să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt.

 

Până la intrarea în vigoare a legii, trebuie adoptate și norme metodologice aprobate de Guvern.

 

Ministrul Agriculturii a declarat însă că Uniunea Europeană a trimis României o avertizare conform căreia țara ar putea risca o ilegalitate dacă adoptă această lege din cauza unor neclarități. În cazul acesta, Ministerul trebuie să aleagă dacă renunță la această lege sau dacă mai amână intrarea ei în vigoare.  (Sursa: România TV)

loading...
Un NOU supermarket s-a deschis la Uvertura Mall


 

(P) Brandurile din Iulius Mall Suceava sărbătoresc noul an cu promoții de până la 70%

Ești pasionat de cumpărături și iubești promoțiile? Iulius Mall Suceava îți aduce cele mai bune vești la început de an. Încă din primele zile ale lui 2018, brandurile tale preferate au dat startul sezonului reducerilor de iarnă și te așteaptă la shopping, cu oferte de până la 70%.

Grav accident pe centura Focşaniului! Un botoşănean ar fi adormit la volan, un şofer încarcerat - FOTOGALERIE

Au fost implicate două autoturisme: un Logan și un Volkswagen Golf. Autoturismul Logan circula dinspre Bacău și a fost ciocnit frontal de un  Volkswagen Golf 4,  înmatriculat în Botoșani, care se deplasa în sens opus.

Un patron botoșănean a ajuns realizator tv: Dacă avem trei săptămâni legate fără sarmale, iese scandal

Un botoșănean nu numai că a găsit rețeta succesului dar îi ajută și pe cei care într-adevăr sunt în nevoie.

Veste bună: Lucrările de renovare la una din ruinele orașului ar putea fi reluate

Directorul Direcției de Cultură de la Botoșani și-a propus ca anul acesta să fie incluse mai multe obiective din Botoșani pe lista de restaurare.

Marian Murariu aproape primar de Botoșani!

Primăria municipiului Botoșani aproape fără șefi.

Se întâmplă la Botoșani: În UNELE locuri șoferii sunt obligați să spele… roțile mașinilor

Măsura de obligativitate este impusă de Primăria municipiului Botoșani.

PATRU botoșăneni au rămas fără ajutor la încălzire

Unii botoșăneni au vrut să beneficieze de niște bani de la stat chiar dacă nu îndeplineau condițiile necesare.

Un botoşănean se gândeşte să participe la Eurovision 2018, însă nu este sigur că va reprezenta România

Artistul din Botoşani a mărturisit că se gândește să participe la acest concurs fiind de mult un proiect de suflet.

Fostă benzinărie de lângă Stadionul Municipal DEMOLATĂ de urgență – FOTOGALERIE

Conducerea Primăriei Botoșani a aprobat în cursul zilei de astăzi demolarea unei clădiri din municipiu.

loading...
Prin ce a putut să treacă un om paralizat pentru a supraviețui: Cazul DUREROS al unei botoşănence prezentat la TV

Dana Grecu (Chera) a prezentat la TV cazul dramatic al unei femei care a ajuns să fie paralizată din cauza unui accident rutier. 

Șefii de la CJ vizitați de o delegație străină, s-a semnat un acord de colaborare - GALERIE FOTO

Reprezentanții Consiliului Județean au primit vizita unei delegații din Republica Moldova.

Botoşănenii invitaţi la un spectacol SURPRIZĂ

Botoşănenii cu mic cu mare sunt invitaţi săptămâna viitoare la un spectacol în aer liber.

Botoșăneancă atacată pe o stradă din municipiu: Agresorul a vrut un SINGUR lucru

Ghinion pentru o femeie din municipiul Botoșani.

Un film premiat la Globurile de Aur vine în premieră la Cine Globe - PROGRMUL săptămânii

Botoşănenii dornici să iasă din casă pot vedea în premieră la Cine Globe un film biografic, premiat la Globurile de Aur. 

loading...
ATENȚIE, botoşăneni: Ce venituri NU se impozitează în 2018

De la 1 ianuarie, impozitul pe venituri a scăzut de la 16 la 10%, atât în cazul persoanelor fizice, cât în cazul persoanelor juridice, conform modificărilor aduse Codului Fiscal.

ANCHETĂ la ITM în cazul accidentului de la Stăuceni în care au fost implicate două profesoare

Accidentul de joi, în care au fost implicate două profesoare care mergeau spre serviciu, a intrat şi în atenţia inspectorilor muncii.

Un film COLOSAL, selectat în competiția Festivalului Internațional de la Rotterdam, ajunge la Botoşani - VIDEO

Filmul va fi lansat astăzi în cinematografele din România și este cel mai recent film semnat de Constantin Popescu (cunoscut pentru filme precum “Portretul luptătorului la tinerețe”, “Principii de viață” sau scurtmetrajul „Porcul” din „Amintiri din epoca de aur”).

Femeie înconjurată de poliţişti în piaţă: CUM încerca să facă un ban în plus

O femeie a dat de probleme după ce a fost chestionată de oamenii legii de la Botoşani.

Piaţa Centrală scotocită de poliţişti: Patroni verificaţi, zeci de cetăţeni luaţi la întrebări

Mai mulţi poliţişti au descins în cursul zilei de joi în Piaţa Centrală din municipiu reşedinţă de judeţ.

vivacredit.ro
ACCIDENT în municipiu: Femeie lovită în parcare de un şofer neatent

Un eveniment rutier, soldat cu o victimă, a avut loc în parcarea unui cartier din Botoşani.

Ahaha ameninta Romania.Trebuie sa ne bage pe gat rahatul lor occidental...
12 ianuarie 2017, 14:41
iarena.ro
loading...
loading...
Sondaj
Se califică FC Botoșani în play-off?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Roțile tuturor utilajelor, camioanelor și vehiculelor care vor ieși din șantier vor fi spălate în așa fel încât să nu murdărească străzile din municipiu”, Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6614 lei
USD
Dolarul SUA
3.7984 lei
CHF
Francul elveţian
3.9727 lei
GBP
Lira sterlină
5.2814 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4322 lei
XAU
Gramul de aur
163.0820 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2250 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5077 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0446 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0592 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1834 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6259 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-2 o C
Dorohoi
-2 o C
Bucecea
-2 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-2 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.