Poştaşii botoşănenii s-au ţinut de cuvânt şi aşa cum au promis luni seară, astăzi dimineaţă au întrerupt lucrul. La oficiile de la gară peste 50 de angajaţi ai Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) au sistat orice activitate şi au ieşit la protest.
Nu au făcut-o în afara unităţii, ci în curtea acesteia, unde la 8:30 au ieşit îmbrăcaţi cu maiouri ce aveau inscripţionate "SLPR" (Sindicatul Lucrărilor Poştali din România).
„Stăm aici, aşa s-a hotărât de către Biroul Executiv, aşa procedăm”, a spus Costel Ispir, preşedintele SLPR Botoşani.
Oamenii nu au avut pancarte şi nu au scandat, expunându-şi nemulţumirile prin vocea liderilor. Aceştia au arătat că majoritatea angajaţilor CNPR, cel puţin de la Botoşani, sunt plătiţi cu salariul minim pe economie şi că lefurile nu au mai fost majorate de patru-cinci ani.
„Am încetat lucrul din cauza faptul că din data de 7 mai, de când am făcut mitingul de la Bucureşti, nu s-au ţinut de cuvânt la nici un punct care a fost semnat de către companie şi cel mai tare ne doare salariul foarte mic pe care îl avem de atâţia ani de zile şi nu au lucrat deloc la majorare”,
Dumitru Gontariu, secretar general SLPR Botoşani.
Liderii sindicali de la Botoşani susţin că în urma protestelor din luna mai li s-a promis o majorare salarială de 200 de lei, care nu a mai fost însă pusă în practică nici până în ziua de astăzi.
Lucrătorii din CNPR sunt nemulţumiţi şi că şefii de la Bucureşti au pierdut contracte importante în favoarea unor firme private, iar acum le reproşează lor că nu fac venituri.
Pichetări la oficiile poştale şi la Prefectură sunt doar două dintre acţiunile luate în calcul pentru viitorul apropiat în cazul în care revendicările nu le sunt onorate.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024