După discuții și replici acide între politicienii din plenul municipal, proiectul de buget a fost votat cu 16 voturi pentru și 6 abțineri.
S-a discutat despre faptul că în amendamentul PSD nu s-a ținut cont de faptul că deja în primele luni ale anului s-au cheltuit o serie de sume pe funcționare. Aceste goluri au fost umplute fiind luate sume de la subvenția pentru energia termică furnizată populației, 190.000 de lei la propunerea viceprimarului Cosmin Andrei, respectiv 300.000 de lei pentru amendamentele primarului Cătălin Flutur.
Eugen Țurcanu a intervenit și a depus un amendament prin care a rugat să fie lăsat deschis capitolul bugetar pentru reclamă, cu suma de 500.000 de lei care să poată fi alocată și ulterior din sponsorizări sau venituri proprii.
Social democrații au votat împotrivă, probabil pe principiul ca liberalii și primarul inclusiv să nu își facă campanie electorală prin intermediul parcului Cornișa.
În schimb s-a votat în unanimitate proiectul privitor la organizarea în perioada 17 – 19 mai 2019 a manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilelor municipiului Botoșani precum și a evenimentului „Împreună dezvoltăm orașul – Hai la Cornișa”, organizat de DSPSA.
„Grupul PSD va vota acest proiect dar ținem să menționăm că este cea mai mare sumă alocată de CL unui asemenea tip de eveniment din istoria CL”,
Mihai Tincu, consilier local PSD
Pentru acest spectacol s-a alocat o sumă de 200.000 de lei din bugetul local la care se vor adăuga sume obținute din sponsorizări.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024