Polițiștii suceveni au identificat și reținut un bărbat din Botoșani care a încercat să comită un furt din locuinţă, însă a eşuat tocmai datorită faptului că proprietarul a respectat regulile preventive minime pentru protejarea bunurilor sale.
La data de 11 ianuarie 2016, ora 21.30, prin ,,S.N.U.A.U. 112’’, o persoană din comuna Voitinel a sesizat faptul că la o locuinţă vecină a pornit alarma, existând suspiciunea că acea locuinţă a fost spartă. La faţa locului s-a deplasat cu operativitate echipajul din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, care l-a identificat în zonă pe un bărbat de 58 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani. Cu ocazia cercetării locului faptei şi din verificările efectuate, s-a constatat că imobilul în care s-a pătruns nu este locuit, proprietarul fiind plecat în străinătate. În curte, poliţiştii au observat urme de încălţăminte , prin exploatarea acestora, identificând persoana bănuită de comiterea faptei, care se refugiase prin spatele casei spre o zonă împădurită.
Bărbatul găsit şi reţinut de poliţişti a recunoscut fapta săvârșită, declarând că în 11 ianuarie 2016 s-a deplasat din oraşul Vicovu de Sus, apoi pe raza comunei Horodnic de Sus şi la ora 21.20, profitând de zona izolată şi întuneric, a pătruns pe poarta de acces în curtea imobilului şi apoi in imobil, dar, fiind depistat de senzorul de mişcare, a activat sistemul de alarmă acustic. Ca urmare a alarmei declanşate, nu a sustras bunuri.
În cauză, s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea ”tentativă la infracţiunea de furt calificat, ce urmează a fi soluționat procedural de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea. Faţă de bărbatul de 58 de ani s-a luat măsura reţinerii pe timp de 24 de ore în baza ordonanţei de reţinere, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi luare a unei masuri preventive”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Suceava. În baza ordonanţei de reţinere cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava.
CITEȘTE: Tânăr prădat de hoți în parcarea unui supermaket: L-au luat cu zăhărelul și i-au șutit telefonul
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024