Hoteluri şi pensiuni verificate de Protecţia Consumatorilor
În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor vor efectua o serie de verificări în rîndul patronilor de hoteluri sau pensiuni. Comisarii vor urmări dacă aceşti operatori economici respectă legislaţia în vigoare cu privire la drepturile consumatorilor şi totodată, dacă eventualii clienţi ai acestora vor avea la dispoziţie maximul de comfort de care este normal să beneficieze. Totodată, vor fi verificaţi şi operatorii economici care comercializaează peşte sau conserve de peşte, cărnuri sau diverse alimente care vor fi cumpărate de populaţie cu prilejul sărbătorilor pascale. Controalele vor fi derulate de către comisarii de la protecţia Consuamtorilor în perioada 18-25 martie.
Campanie de recoltare a cerealelor este în plină desfășurare și de aceea este foarte important ca pe timpul efectuării acestei activități să fie respectate toate măsurile de prevenire a incendiilor.
Fostul președinte al Consiliului Județean, actualmente în structura de conducere a Filialei Județene ALDE Botoșani a reacționat în urma unui comunicat de presă transmis de USR.
2.922 de kilometri pentru 2.922 de zile de detenție, în pelerinaj fiind incluse principalele locuri de detenție, tortură și exterminare a foștilor deținuți politici din România.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ale Nova Apaserv S.A Botoșani se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
Drepturi salariale, plata sporurilor, dar și corelarea salariilor angajaților au fost câteva dintre problemele ridicate de sindicaliștii care au ieșit astăzi în Piața Revoluției pentru a-și striga nemulțumirile.
În cadrul Școlii de vară pentru tineri cercetători filologi (doctoranzi și masteranzi), care a ajuns la ediția a IV-a și se desfășoară la Memorialul Ipotești în perioada 27 iunie – 3 iulie 2022, se va organiza o întâlnire cu poeta Mariana Codruț și criticul literar Bogdan Crețu.
Trecutul din mediul rural a venit, la pachet, cu o groază de peripeții pe care artista nu le-a ratat. Iar una dintre povești era chiar să se sfârșească tragic.
„Mă rog la bunul Dumnezeu să prind eu vremea în viaţă când se va reface Mitropolia Bucovinei la Suceava, pentru că merităm. Noi am avut-o. Sunteţi aici preoţi, care alături de noi, de mireni, avem această obligaţie să ...