Ştiri
Huncă chemată la prefect cu desființarea Școlii Sfânta Maria
Intenția de a desființa Școala Sfânta Maria din municipiu nu este bineprimită de șefii de la Botoșani, adică prefectul Costică Macaleți care adeclarat că se va implica în acest scandal pentru a fi sigur căinteresul copiilor este pus pe primul loc.
Șeful Instituției Prefectului a menționat că va încerca să se implice în această chestiune, mai ales pentru a vedea dacă prin decizia de comasare în stil gradual se încalcă normele educative. Sau dacă aceste norme educative s-ar încălca în contextul în care copiii cu cerințe speciale ar fi introduși în clase cu efective de elevi mari.
”Voi avea o discuție cu d-na Huncă să vedem ce spune regulamentul. Ideea este să nu încalce legea. Asta e toată treaba. Noi trebuie să vedem ce spun normele, câți elevi sunt în clasă, dacă este posibil ca acei copii cu nevoi speciale pot fi încadrați în clase cu copii obișnuiți, normali. O să port o discuție cu d-na inspector și să încercăm să găsim o soluție. Copiii cu nevoie de acest gen sigur să trebuie să-i privim cu foarte mare atenție”, a declarat prefectul Costică Macaleți.
Inspectorul școlar general a transmis conducerii Școlii Sfânta Maria faptul că pentru anul școlar viitor ar urma să dispară din structura unității clasa pregătitoare și de-a V-a. (G.E.)
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE ACEST SCANDAL:
Huncă lovește din nou : Scandal cu desființarea unei școli pentru copii speciali, părinții revoltați cer ajutorul autorităților – VIDEO & FOTO


Cosmin Andrei, primul discurs în calitate de primar al municipiului Botoșani: Dragi colegi, am scris istorie la BotoșaniVIDEO
Noul primar al municipiului reședință de județ a avut un discurs pregătit pentru ziua în care a fost învestit oficial și și-a preluat prerogativele de edil șef.
FAZA ZILEI: Bărbatul dat dispărut de familie, găsit la... închisoare
Bărbatul dat dispărut a fost găsit în alt penitenciar.
Botoșănean reținut după ce a incendiat un taxi
Un botoșănean a fost reținut după ce a incendiat un autoturism.
Doi soți din Botoșani au murit din cauza unui boiler improvizat: Pompierii trag un semnal de alarmă
Anul trecut, la începutul lunii februarie, trei copilași dintr-o comună botoșăneană rămâneau orfani de ambii părinți din cauza unui boiler improvizat.
Peste 4.700 de cazuri noi și un record negativ de 104 decese – SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 27octombrie, pe teritoriul României, au fostconfirmate217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  155.630 de pacienți au fost declarați vindecați.
Spitalul Suceava a căutat în NOUĂ unități medicale un loc la ATI pentru un pacient cu Covid, nici la Botoșani nu l-a primit
Situația devine critică în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde luni dimineață erau ocupate toate locurile la Terapie Intensivă -Covid, cu cinci pacienți ventilați mecanic și cu 199 de pacienți internați în pavilioanele Covid de la spitalul vechi.
ACUM: Noul primar și o parte dintre consilierii locali depun jurământul de învestire – FOTO & VIDEO
Ceremonia are loc de la ora 12:00 la Casa de Cultură a Sindicatelor unde sala de spectacole generoasă ca suprafață permite distanțarea socială impusă de pandemia de Covid-19.
Autoritățile continuă controalele în Botoșani: Zeci de amenzi, aproape 1.000 de persoane legitimate
Noi activități desfășurate de polițiști pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov 2, în Botoșani.
Municipiul Botoșani se apropie de pragul critic de 3 îmbolnăviri la mia de locuitori
Municipiul Botoşani se apropie de depăşirea pragului de trei cazuri de îmbolnăvire la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore, încă 34 de cazuri au fost raportate.
Loading...
Au oprit mașina condusă de un șofer de 71 de ani și s-au crucit: CÂT arăta etilotestul
”Recoltă” bogată de bețivi la volan, toți cei depistați de polițiști alegându-se cu dosare penale.
Roxana Țurcanu: PNL a ajuns să se joace de-a ghicitoarea cu epidemia
Din păcate pentru noi toți, Guvernul PNL a ajuns să se joace de-a ghicitoarea cu epidemia, în condițiile în care nu există nicio strategie, niciun plan concret de măsuri în funcție de evoluția epidemiei, deși, zilnic aproape, toți repetă că situația va continua să se agraveze.
ACCIDENT în parcare: Victima a refuzat îngrijirile, dar când s-a trezit din beție a mers la spital
Polițiștii au găsit victima căzută într-o parcare din municipiu.
55 de cazuri și un deces în ultimele 24 de ore – LOCALITĂȚILE unde s-au înregistrat noi îmbolnăviri
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi de COVID înregistrate în ultimele 24 de ore.
Contrabandiști călcați de mascați, polițiștii au plecat încărcați după percheziții
Cinci mandate de percheziție domiciliară au fost puse în executare.
Loading...
Raluca Turcan îi încurajează pe români să își pârască vecinii care fac petreceri: E ceva absolut firesc
Vicepremierul spune că este vorba despre o practică folosită în multe țări.
Ramona Guraliuc, medic primar, șef UPU-SMURD, candidat PSD la Senat: „PSD este singurul partid responsabil care se gândește în primul rând la viața și sănătatea românilor”
Programul PSD pentru sănătatea românilor prevede înființarea unei rețele naționale de centre medicale comunitare pentru asigurarea accesului permanent, rapid, facil și neîngrădit al tuturor cetățenilor la asistență medicală primară.
Reacția Bisericii după ce Arafat a anunțat că nu vom putea sărbători Crăciunul: ”Total deplasat”
Ipoteza luată în calcul de către autorități, privind restricționarea sărbătorilor dedicate Crăciunului, a determinat Patriarhia Română să reacționeze dur.
Sute de consumatori rămân astăzi fără apă din cauza unei AVARII
Nova Apaserv își cere scuze față de abonații afectați.
ATENȚIE dacă vă îndreptați către Iași: Grav accident rutier cu trei victime, traficul este restricționat – GALERIE FOTO
Impactul a avut loc între un TIR și două autoturisme.
Weekend cu o nouă premieră la Teatrul Vasilache – GALERIE FOTO
Spectacolul se adresează tinerilor cu vârsta peste 14 ani.
Madam trebuie sa dea nota explicativa
14 februarie 2015, 21:57
Scolile din Romania-Fiul lui Bin Laden vine la tac-su si ii spune:- Tati, nu poti sa darami si toate scolile din Romania?Bin Laden:- Ba pot fiule, dar acolo se descurca Guvernul mai bine decat mine!
14 februarie 2015, 13:45
Daca lui Malos i se propune o functie de inspector sau director in alta scoala darama si scoala 16 cu tot cu profesori si copii in ea.Cei ce-l cunosc stiu ca fara functie omul e mort
14 februarie 2015, 12:59
Acest Mascaleti este un mincinos. E prieten cu fam Hunca . Ne-am saturat de acesti indivizi. Huoooooo.
13 februarie 2015, 17:44
astratex.ro
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
„Stimați colegi, vă urez succes în parcursul dv. următor, parcurs politic sau profesional, și acestea fiind zise, ședința de astăzi s-a încheiat”,mesajul Cătălinei Lupașcu în ultima ședință de CL  ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8741 lei
USD
Dolarul SUA
4.1264 lei
CHF
Francul elveţian
4.5376 lei
GBP
Lira sterlină
5.3742 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9420 lei
XAU
Gramul de aur
252.0199 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2422 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3349 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9400 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1311 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1782 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6551 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.4 o C
Dorohoi
11.6 o C
Bucecea
11.1 o C
Darabani
12.2 o C
Saveni
11.5 o C
Ştefăneşti
10.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.