O aventură pe drumurile publice s-a terminat prost pentru amândoi: el pentru că a condus fără permis, ea pentru că i-a încredințat mașina.
În cursul zilei de marți, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, din comuna Durnești.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de către o femeie de 29 de ani, pasageră în autoturism.
Mai mult de atât, fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0, 20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024