Ieri, 10 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au desfășurat 4 percheziții domiciliare.
Au fost efectuate într-un dosar privind infracțiunea de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vanzare a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscand ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Astfel, începând cu ora 6:00, insoțiți de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi si câinele polițist "Thor", specializat în detectarea produselor din tutun, din cadrul Biroului de Ordine Publică, au descins, simultan in patru locații de pe raza județului Botoșani.
Cu ocazia activităților, la trei dintre locațiile vizate, de pe raza localităților Trușești, Hlipiceni și Dângeni, au fost identificate peste 600 de pachete de țigarete, de diferite mărci, de proveniență Duty-free, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente legale de proveniență.
Intreaga cantitate de țigarete a fost indisponibilizată și ridicată, in vederea confiscării speciale.
Cercetările sunt continuate in vederea stabilirii intregii activități infracționale si dispunerea măsurilor conform prevederilor legale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu de vegetație într-o comună din județ: Pompierii au intervenit mai bine de două ore - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Tânăr ajuns cu mașina în șanț după ce a băut „puțin”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
ACUM: Șefi noi prezentați de prefect în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Mașină în flăcări: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Razii cu mascați, polițiști și jandarmi în câteva zone din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024