Lucrările ar urma să fie finalizate în luna aprilie a anului 2025.
IKEA va deschide al patrulea său magazin din România la Iași, iar lucrările vor fi gata în aprilie 2025.
Suedezii ajung astfel și în Moldova, după ce au acoperit până acum piețele din zona București și Timișoara.
IKEA va deschide în 2025 al patrulea său magazin din România la Iași, după cele pe care le operează în București și Timișoara.
Magazinul suedezilor va funcționa într-un fost complex comercial care va fi extins pentru a deveni un centru comercial super-regional care care va deservi estul României și Republica Moldova vecină, o zonă de influență estimată la aproximativ 952.000 de locuitori, scrie știrileprotv.ro
”Centrul va include cel mai mare hipermarket din regiune, peste 200 de magazine, mai mult de 30 de restaurante, o facilitate de divertisment și agrement de amploare și un hub dedicat mobilierului pentru casă. Lucrările de construcție au început. În plus, aproximativ 5,25 hectare din teren sunt contractate de IKEA pentru a construi și opera primul său magazin în regiunea Moldovei”,
se arată într-un raport al unei companii din proiect.
IKEA a deschis anul trecut primul său magazin din provincie la Timișoara, după amânări cauzate de lipsa forței de muncă.
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024