Nu mai puțin de 6.000 de pui au ars de vii, în noaptea de marți spre miercuri, după ce acoperișul adăpostului de păsări a luat foc.
Alte 5.000 păsări au fost salvate.
Alarma s-a dat puțin după ora 23.00, în comuna Curtești. La sosirea forțelor de intervenție, ardea acoperișul adăpostului de păsări pe o suprafață de cca. 700 m.p., iar o parte din tavan era prăbușit în interior. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 25 de pompieri, timp de cinci ore.
Garda de Mediu s-a autosesizat cu privire la incendiul izbucnit la ferma de păsări din comuna Curtești, județul Botoșani.
În urma verificărilor, echipa de comisari a constatat că obiectivul deține autorizație de mediu valabilă. Incendiul s-a produs la o hală, cu suprafață de 830 mp, bicompartimentată. Hala era populată: în compartimentul 1 erau aproximativ 5.500 pui, iar în compartimentul 2 încă 5.000 pui.
Au murit aproximativ 6000 capete pui, aproximativ 10 tone, atât în hală, cât și în curtea societății.
Pe amplasament nu a fost identificată instalație frigorifică în funcțiune, lada frigorifică a fost distrusă în urma incendiului.
La data controlului nu există posibilitatea păstrării mortalităților în instalații frigorifice.
Operatorul economic a demarat operațiunea de mutare a puilor vii din hala 2 într-o hală nepopulată.
În urma controlului, s-a dispus măsura igienizării spațiului afectat de incendiu, păsările moarte se vor sorta și depozita în saci etanși, în spații închise. Se vor preda mortalitățile în vederea eliminării către societăți autorizate.
De asemenea, se vor selecta deșeurile periculoase rezultate în urma incendiului și se vor depozita în spații special amenajate, în vederea predării către agenți economici autorizați.
Predarea deșeurilor (periculoase și nepericuloase), rezultate din igienizarea halei se va realiza către societăți autorizate, în baza formularelor de transport.
Potrivit conducerii Gărzii de Mediu Botoșani, nu s-au aplicat sancțiuni.
(Foto: Facebook/Garda de Mediu Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jandarmii botoșăneni la datorie în weekend: UNDE sunt solicitați
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
„Dezvoltă afaceri inteligente cu finanțări europene”: Eveniment organizat de Camera de Comerț și BCR
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
RAZIE cu polițiști și jandarmi: Șoferi amendați, marfă confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Zeci de botoșăneni drogați au ajuns la Urgențe
Oana Sava
Mar 29, 2024