Ghidul „Elevul și Legea” a fost distribuit gratuit de Asociația VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie unităților de învățământ din județul Botoșani.
Asociația VeDem Just este o organizație apolitică și nonprofit, promotor al educației juridice în învățământul preuniversitar de peste cinci ani și distribuie, în școli la nivel național, în mod gratuit, ghidul „Elevul și Legea”, scris de judecătorul Cristi Danileț și organizează sesiuni gratuite de instruire a profesorilor care predau acest opțional. Programul reunește la nivel național peste 150 de profesori și peste 7000 de elevi care studiază această materie ca opțional în curriculum la decizia unității de învățământ, în 34 de județe.
Conștientizând importanța deprinderii cunoștințelor elementare de drept și a promovării unei culturi juridice menite să încurajeze, respectul față de lege, echitate socială și atitudine civică în rândul elevilor, considerăm că educația juridică reprezintă o necesitate și o preocupare constantă a tuturor celor cu atribuţii sau preocupări în acest domeniu.
Sunt frecvente riscurile provenite din lipsa cunoștințelor minime de drept, care se pot materializa în săvârșirea de fapte cu caracter antisocial, expuneri la pericole ce pot fi evitate ori incapacitatea de apărare a propriilor drepturi și libertăți fundamentale, deci accesul elevilor la domeniul menționat încă de pe băncile școlii aduce beneficii majore pentru societate și pentru cetățean.
Pentru distribuirea ghidului la nivelul județului Botoșani și în acest an, în baza O.G. nr. 27/2002 a fost comunicată Asociației VeDem Just o situație centralizată a instituțiilor de învățământ din județul Botoșani, pentru anul școlar 2022-2023, unități care au ales materia „Educație juridică” ca opțional, după cum urmează:
1.Liceul de Artă ”Ștefan Luchian" Botoșani - 5 clase
2.Școala Gimnazială "Spiru Haret" Dorohoi - 1 clasă
3.Școala Gimnazială nr.13 Botoșani - 2 clase
4.ȘcoalaGimnazială ”Ștefan cel Mare’’ Botoșani – 3 clase
5.Școala Gimnazială ”Grigore Antipa’’ Botoșani - 4 clase
6.Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi Botoșani -2 clase
7.Școala Gimnaziala nr. 12 Botoșani – 2 clase
Incendii, unul după altul: MISIUNILE pompierilor din ultimele 24 de ore
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Descoperire șocantă în carnea din magazine: Pui vopsiți și salmonella
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Incendiu de vegetație într-o comună din județ: Pompierii au intervenit mai bine de două ore - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Tânăr ajuns cu mașina în șanț după ce a băut „puțin”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
ACUM: Șefi noi prezentați de prefect în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024