Campania de vaccinare de la Botoșani a intrat în linie dreaptă cu prima etapă în care sunt vaccinați angajații din unitățile spitalicești.
Ieri au fost administrate 105 doze către personal medical, urmând ca până la finele săptămânii să fie epuizate toate cele 500 care au fost primite la centrul de vaccinare din incinta Spitalului Județean Mavromati.
Prefectul începe pregătirile pentru deschiderea celorlalte centre în care se vor vaccina persoane din etapele doi și trei.
”Astăzi vom avea o ședință cu primarii unităților administrativ teritoriale în care sunt stabilite centrele de vaccinare, pentru că trebuie să avem pregătite aceste centre pentru etapele a doua și a treia a campaniei de vaccinare. La 12 vom avea o videoconferință cu dl prim ministru și cu dl ministru al Sănătății tocmai pe această temă”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Există solicitări pentru vaccin și de la personal medical din județ și astfel vor fi deschide încă două centre.
„În cursul acestei săptămâni vom mai deschide două centre de vaccinare pentru cadrele medicale, respectiv Săveni și Darabani, urmând ca următorul transport, noi sperăm joi sau vineri, să ajungă în județul Botoșani. În funcție de cerere vom mai solicita doze de vaccinuri”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Având în vedere că dozele de vaccin pot fi depozitate doar cinci zile înainte de utilizare, iar solicitările pentru Botoșani vor înregistra o creștere, este posibil să județul să mai primească două lăzi frigorifice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, lideri naționali pentru a doua oară
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Happy Cinema anunță filme pentru întreaga familie la sfârșit de săptămână - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Muzeul multimedia din subteranul Centrului Istoric va fi deschis și pentru botoșăneni – VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 19, 2024