Alarma s-a dat în această dimineață, puțin înainte de ora 6.00.
O familie din comuna Ibănești a rămas fără una dintre anexele din gospodărie în urma unui incendiu. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună.
La sosirea forțelor de intervenție, ardeau acoperișul clădirii, precum și bunurile din cele două încăperi (una adăpostea animale, cealaltă era amenajată ca o bucătărie de vară), existând pericolul ca flăcările să se extindă la alte două case din gospodăriile învecinate. Animalele au fost evacuate înaintea sosirii pompierilor. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit zece pompieri militari și voluntari, mai bine de două ore. Valoarea pagubelor a fost estimată la circa 15.000 lei.
S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de circ 200.000 lei. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui mijloc de încălzire locală nesupravegheat ori supraîncălzit.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă cetățenilor să nu depoziteze materiale combustibile lângă sobele supraîncălzite.
Coadă la sărmăluțe și vin, caserole împărțite sub ochii polițiștilor – VIDEO
Oana Sava
Apr 23, 2024
Conferință organizată la București privind un proiect, inclusiv pentru deținuții din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Taxe și impozite mai mari de anul următor: Se schimbă modul de calcul
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la Botoșani pentru meciul dintre FC Botoșani și Dinamo București
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Tânăr DROGAT la volan prins de polițiști pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024