Un reprezentant al unei formațiuni politice se află într-o situație de incompatibilitate. El face parte din Biroul Electoral Județean, în timp ce fiica se află pe lista pentru Consiliul Local la o administrație publică locală din teritoriu.
Este vorba despre Eugen Nițură, reprezentant al Partidului România Mare (PRM) care în primă fază a făcut parte din Biroul Electoral al Circumscripției nr. 1 al Municipiului Botoșani. El a depus o cerere de retragere din această structură pentru a face parte din BEJ. Cererea i-a fost acceptată, Eugen Nițură fiind înlocuit cu Mioara Muraru. Între timp, el a devenit incompatibil având în vedere că fiica sa este candidat pe lista de la CL de la Primăria Curtești.
”Avem astăzi la ora 14:30 (n.r. marți, 31 mai) ședință și dacă dlui nu se va retrage o să înaintăm contestația la Biroul Electoral Central să o poată soluționa, pentru că potrivit legii BEC este competent să soluționeze contestațiile împotriva modului de constituire a birourilor electorale județene”
Judecător Mihaela Ungureanu, președintele BEJ Botoșani
(G.E.)
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024