Intrarea în activitate a SC Nova Apaserv SRL, noul operator de apă şi canalizare al judeţului, este blocată pentru mai puţini de 1.000 de euro. Una dintre comunele care face parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua”, care coordonează practic societatea şi se ocupă de accesarea unui program european de 100 milioane de euro, refuză să îşi achite cota de participare la capitalul social, deşi este vorba de numai 3.500 de lei. Este vorba de Primăria Manoleasa, unde, din cauza unui conflict între primar şi consilieri, aproape orice proiect important este respins. Reprezentanţii CJ au încercat să convingă aleşii din comună că, din cauza lor se blochează o operaţiune atît de importantă pentru judeţ, însă deocamdată nu au reuşit. „Am trimis specialiştii Consiliului Judeţean care au participat şi la o şedinţă de Consiliu Local şi s-au întors destul de descumpăniţi”, a afirmat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. Toate celelalte aproximativ 40 de localităţi şi-au vărsat capitalul social, care, întregit, ajunge la un milion de lei. Şeful CJ a discutat inclusiv cu primarul Mircea Mihai pe această temă care i-a promis că va rezolva problema contribuţiei financiare la SC Nova Apaserv SRL.
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Mare meci pe „Municipal”: Jandarmii, mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024