Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani s-a autosesizat și a demarat un control la fabrica de unde au fost concediați în masă muncitorii veniți tocmai din Sri Lanka.
Controlul nu a fost finalizat, încă se cer acte de la compania condusă de un om de afaceri italian.
”Cu toate că suntem în stare de urgență, am considerat că situația dată are un grad ridicat de pericol social, așa că am început controlul”,
Leo Kohut, inspector șef ITM Botoșani.
Angajatorul le-a spus inspectorilor de muncă faptul că acești cetățeni, care lucrau cu forme legale și aveau permise de ședere valabile, nu au mai venit la muncă de teamă să nu se infecteze.
Angajatorul a mai susținut că după ce aceștia nu s-au mai prezentat la fabrică, a început cercetarea disciplinară și le-a desfăcut contractele de muncă.
ITM verifică în ce condiții au fost emise deciziile, pe care, de altfel, angajatorul
”Dacă au fost concediați abuziv, instanța poate anula o eventuală decizie abuzivă a unui contract de munca. În instanțe sunt admise probe cu martori, noi verificăm pe baza înscrisurilor. Persoanele fiind în carantină, am discutat doar cu o parte”,
Leo Kohut, inspector șef ITM Botoșani.
Deciziile pot fi contestate, muncitorii din Sri Lanka având aceleași drepturi de muncă precum colegii lor români, a adăugat Leo Kohut, la Digi 24.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024