Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a transmis un comunicat de presă pe care îl redăm mai jos.
Având în vedere Ordinul ministrului educației naționale nr. 4307/21.05.2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului educației naționale nr. 4950/2019, privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național – 2020, înscrierea candidaților la examenul de bacalaureat național, sesiunea iunie-iulie 2020, va avea loc în perioada 3-10 iunie 2020.
Se modifică art. 6, prin introducerea alin. 5, cu următorul cuprins:
” (5) Comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București poate decide arondarea la centrele de examen din propriul județ/municipiul București și a unor candidați proveniți atât din seria curentă, cât și din seriile anterioare care au finalizat studiile liceale într-o unitate de învățământ din alt județ/municipiul București, astfel încât aceștia să poată susține examenul într-o unitate de învățământ din apropierea locuinței. În aceste situații, elevul depune solicitarea la comisia județeană / a municipiului București din județul/municipiul București în care dorește să susțină probele examenului de bacalaureat. Comisia județeană / a municipiului București comunică aprobarea atât candidatului, cât și unității școlare de proveniență care are obligația de a transmite documentele candidatului la centrul de examen unde acesta a fost arondat.”
Pentru candidații din seria curentă, absolvenți ai unei unități de învățământ din alt județ, care au domiciliul pe raza județului Botoșani și care doresc să susțină examenul de bacalaureat național, sesiunea iunie-iulie 2020, într-un centru de examen din apropierea domiciliului, cererea adresată comisiei județene va fi însoțită de o copie după cartea de identitate și o copie după foaia matricolă.
Pentru candidații proveniți din seria anterioară, absolvenți ai unei unități de învățământ din alt județ, care au domiciliul pe raza județului Botoșani și care doresc să susțină examenul de bacalaureat național, sesiunea iunie-iulie 2020 în județul Botoșani, cererea adresată comisiei județene va fi însoțită de o copie după cartea de identitate, o copie după foaia matricolă și o adeverință eliberată de unitatea de învățământ/centrul de examen din care să reiasă disciplinele/probele promovate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat suspect într-un dosar penal, prins de polițiștii botoșăneni la vamă
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șoferiță AMENDATĂ de polițiștii rutieri după un control neașteptat în trafic
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Polițiștii și jandarmii în control prin Piața centrală: O persoană s-a ales cu doar penal
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Alocațiile copiilor pentru luna mai: DATA la care intră banii
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Ieșean mort de BEAT la volan, prins de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024