Nu mai puțin de 14 rețineri în arest într-o singură zi pentru bătăi, contrabandă, furt și refuz testare alcoolemie.
Polițiștii suceveni și-au ales ziua de miercuri, 5 octombrie, pentru a acționa în mai multe cazuri pe care le aveau în cercetare, fiind emise nu mai puțin de 14 ordonanțe de reținere în arest pentru 24 de ore.
În condițiile în care arestul poliției județene avea capacitatea în mare ocupată, a fost nevoie ca o parte din cei cu ordonanțe de reținere să fie transferați pentru încarcerare la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, dar și la Bistrița.
11 dintre cei care au ajuns după gratii au fost implicați în două scandaluri și bătăi. Tot miercuri au mai ajuns în arest un bărbat care a sustras capacele de la roțile unei autospeciale de Poliţie Dacia Logan, un bărbat prins cu o cantitate importantă de țigări de contrabandă la vânzare și un bărbat în vârstă de 41 de ani care a fost implicat într-o tamponare și a fugit, fiind identificat în scurt timp de polițiști și având o concentrație de 0,92 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a devenit recalcitrant, fiind încătușat și transportat la Spitalul Județean, unde a refuzat prelevarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Bărbatul a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, potrivit Monitorul de Suceava.
Procurorii urmau să stabilească ce măsuri vor lua mai departe față de cei puși sub acuzare.
„Dezvoltă afaceri inteligente cu finanțări europene”: Eveniment organizat de Camera de Comerț și BCR
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
RAZIE cu polițiști și jandarmi: Șoferi amendați, marfă confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Zeci de botoșăneni drogați au ajuns la Urgențe
Oana Sava
Mar 29, 2024
4 lucruri de făcut atunci când accesezi un credit de nevoi personale
Sergiu Bălășcău
Mar 29, 2024
Bărbat prins de polițiști cu străini în mașină
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024