Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a precizat ca botoșăneanca este pe locul 50 din 1.600 de elevi.
Printre absolvenții școlilor de poliție proaspăt încadrați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani s-a remarcat Anamaria Poenaru, o tânără de 21 de ani, care a avut cea mai mare medie dintre colegii săi care au fost trimiși la IPJ Botoșani. .
Aceasta a absolvit școala de poliție cu media generală 9,61, fiind la nivel național pe locul 50 din cei 1.600 de elevi și prima între colegii care au fost repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Acest lucru i-a oferit avantajul de a alege, dintre locurile vacante existente, pe cel în care dorește să-și desfășoare activitatea profesională. Astfel, tânăra absolventă va fi colegă cu polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani.
Anamaria este pasionată de drept penal și își dorește să ajungă să activeze în structurile de investigații criminale.
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024