Selecția și departajarea se vor face în baza unui interviu.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează selecție, în vederea încadrării temporare, fără concurs, a 16 posturi de subofițer operativ și conducător autospecială.
Cei 13 conducători auto (autospecială) și trei subofițeri operativi vor lucra pe durata stării de risc epidemiologic și biologic, la subunitățile din Dorohoi, Săveni, Ștefănești și Trușești.
Pentru toate posturile enumerate mai sus, se pot înscrie și persoane de sex feminin.
Dosarul de recrutare în vederea participării la selecția pentru ocuparea posturilor vacante se depune exclusiv în format electronic (scanat alb-negru în format .pdf, într-un singur e-mail cu fișier unic, nefiind acceptată depunerea succesivă a diferitelor documente dintre cele menționate mai jos), la adresa de e-mail [email protected].
Candidații care solicită înscrierea la selecție vor transmite dosarul de recrutare, în format electronic, până la data de 18.09.2020 ora 16:00, la adresa de email [email protected].
Departajarea candidaților selectați în urma analizei dosarelor se va face în baza interviului care va avea loc în intervalul 28 – 30 septembrie 2020.
Mai multe informații despre condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească, cât și despre întocmirea dosarului, proceduri, termene de depunere pot fi consultate accesând link-ul: http://www.isubotosani.ro/resurse.html.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024