Ştiri
ISU Botoșani: 24 de posturi de soldați profesioniști scoase la concurs, vezi în ce constau probele ELIMINATORII

Ieri a început perioada de înscriere a candidaților pentru ocuparea unuia dintre cele 24 de posturi vacante.

Vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și o pregătire fizică foarte bună - acestea sunt două dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii care vor să devină soldați profesioniști (servanți) în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani.

 

Un alt criteriu important se referă la faptul că pe aceste locuri pot candida și persoane care au absolvit, cel puțin, învățământul general obligatoriu, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

 

Persoanele interesate trebuie să transmită toate documentele necesare, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail: [email protected], astfel:

 

          -  cererea de înscriere, completată olograf și lizibil, până la data de 01 decembrie 2021, inclusiv;

          - celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare, în volum complet, în format pdf, până la data de 05 decembrie 2021, inclusiv.

 

Atașamentele nu trebuie să depășească 25 Mb.

 

După evaluarea dosarelor, candidații vor susține două probe eliminatorii pentru verificarea existenței fobiilor incompatibile cu sarcinile, îndatoririle și responsabilitățile posturilor, astfel:

 

-         “urcarea pe scară” - pentru verificarea acrofobiei (frică extremă de înălțime);

-         “deplasare în subsol întunecat” - pentru verificarea existenței claustrofobiei și acluofobiei (frica de teama de a fi închis într-o cameră sau într-un spațiu mic / teamă patologică de întuneric sau de locuri întunecoase).

 

Candidații care vor depăși probele eliminatorii, vor participa la următoarea etapă - evaluarea performanței fizice, care constă în parcurgerea unui traseu practic-aplicativ. Acesta poate fi urmărit accesând: https://fb.watch/9sgkAKg2Le/.

 

Toate probele de concurs vor fi susținute la centrul de selecție constituit la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Petrodava” al județului Neamț, din strada Cuejdi, nr. 34, Piatra Neamț, conform unui grafic ce va fi afișat în timp util la avizierul inspectoratului și pe pagina de internet (www.isubotosani.ro/ Resurse Umane).

 

Informații suplimentare referitoare la condițiile de ocupare a acestor posturi, puteți obține accesând pagina www.isubotosani.ro, secțiunea „Resurse Umane” sau la numerele de telefon 0231/508129 și 0231/508117, în zilele lucrătoare de luni până vineri, între 09.00 – 15.00.

 

loading...
ISU Botoșani: În curând, posturi de soldați profesioniști scoase la concurs

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșănean tras pe dreapta și amendat cu 4.000 de lei
Tânărul de 30 de ani a ost oprit de polițiștii din Flămânzi.
Continuă campania de recrutare de specialiști în sănătate: Noi posturi de medici scoase la concurs
Medicii interesați se pot înscrie la concurs până pe data de 24 august, ora 15:30. 
REVOLTA unui medic din Botoșani: Nu poți ajuta la nesfârșit un popor care nu se ajută singur
Există lege, dar aplicarea ei este în continuare o necunoscută. Există un serviciu specializat al Poliției, dar prezența acestuia nu se face simțită.
În doar 24 de ore: Doi tineri din Suceava s-au înecat la mare
Doi tineri din județul Suceava și-au pierdut viețile după ce s-au înecat în valurile mari din Marea Neagră.
Doar 17 ucraineni în centrele de refugiați din Botoșani – SITUAȚIA la frontieră
În ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 74 persoane și 27 vehicule.
”Cişmea”, berea de lux cu renume în Botoșani, dar și în afara granițelor țării
 Produsă în fabrica de bere cu acelaşi nume, berea ”Cişmea” devenise o delicatesă.
Farmaciile din Botoșani care eliberează pastile de iod – LISTA
Ministerul Sănătății vine cu precizări după ieșirea lui Alexandru Rafila privind distribuirea pastilelor de iod.
Cinstirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul la Seminarul din Dorohoi – GALERIE FOTO
Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi a îmbrăcat haine de sărbătoare, întru bucuria sărbătoririi hramului de vară al instituției de învățământ ocrotite de Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul.
Mihai Teja, mulțumit de egalul cu Farul și impresionat de suporteri: De asta ne-am apucat de fotbal
FC Botoșani și Farul Constanța au remizat, scor 1-1, în etapa a patra din Liga 1.
Descoperă Cyber Live: Promoția de la Mr. Bit valabilă în fiecare marți și vineri
Pasiunea amatorilor de jocuri de noroc din România pentru jocurile din cazinourile live a crescut exponențial în ultimii ani. Utilizatorii sunt încântați de posibilitatea de a juca blackjack, ruletă, baccarat, poker și alte astfel de jocuri în compania unor dealeri umani, oriunde s-ar afla, folosind un computer, o tabletă sau un telefon mobil.
FC Botoșani – Farul Constanța 1-1: Remiză pe Municipal, cu un henț penibil al botoșănenilor
Luni seara, începând cu ora 21.00, FC Botoșani a întâlnit echipa Farul Constanța, meci contând pentru etapa a 4-a din Liga 1.
8 august cu afacere vândută ”la cheie”, adolescenți căutați de poliție după moartea unei pisici, revin în atenție pilulele de iod și vești proaspete din Nord
Un club cunoscut din centrul orașului și-a schimbat proprietarul. Astăzi, polițiștii au anunțat că a fost deschis dosar penal în cazul morții unei pisici.
S-a stins la doar 23 de ani: Este multă durere acum, întrebări și regrete deopotrivă
Vocea lui Mihai-Florin a adus alinare creștinilor, a răsunat în biserici din Botoșani, Suceava și nu numai. Tânărul de doar 23 de ani l-a slujit pe Dumnezeu până la jertfă.
Prof. Aristide Zub: La moartea preotului Dumitru Budeanu
Am pierdut un preot cu rare calități duhovnicești, o personalitate recunoscută pentru apropierea sa de oameni, pe care i-a înțeles și ajutat la nevoie.
Vineri încep Zilele Nordului: Peste 40 de evenimente anunțate – PROGRAMUL complet
A noua dintre cele 25 de ediții ale Zilelor Nordului anunțate de către organizatori începe vineri, 12 august, în Darabani, cel mai nordic oraș din România.
Ministrul Sănătății îndeamnă oamenii să ridice pastilele cu iod: Lucrurile se tensionează
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îi îndeamnă pe românii cu vârsta sub 40 de ani să meargă „cât mai repede” să-și ridice pastilele de iodură de potasiu.
Înghețată RETRASĂ dintr-un lanț de magazine din Botoșani
Alerta de retragere a produsului a fost anunțată pe site-ul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și  pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
PERCHEZIȚII în Botoșani: Doi tineri arestați pentru furturi din mașini
Cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
ACUM: Actrița Cezara Munteanu la Botoșăneanul TV într-o emisiune despre talent, succes și carieră – FOTO & VIDEO
Cezara Gabriela Munteanu este actriță, om de televiziune, consilier de dezvoltare personală, influencer.
Zeci de cazuri noi în ultimele ore, o localitate are rata aproape 18 la mie
Autoritățile sanitare de la Botoșani au anunțat în urmă cu puțin timp situația noilor îmbolnăviri.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Distribuția pastilelor e perfect funcțională. Îndemn pe toată lumea, pe toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția pentru pastilele ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9210 lei
USD
Dolarul SUA
4.8330 lei
CHF
Francul elveţian
5.0392 lei
GBP
Lira sterlină
5.8375 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5786 lei
XAU
Gramul de aur
276.1646 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2491 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2522 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3658 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7446 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2007 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6614 lei
Vremea
astăzi
Botosani
24.2 o C
Dorohoi
22.4 o C
Bucecea
23.4 o C
Darabani
21.8 o C
Saveni
22.7 o C
Ştefăneşti
35.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.